Poveste de adormit oamenii mari [I]

***** Pseudo-povestea (recunosc că nu prea am talent) ce urmează este o ilustrație a unor fapte adevărate *****

A fost odată ca niciodată un regat îndepărtat, stăpânit de un rege înțelept și bun. Acest rege avea multe păsări în grădina sa care cântau foarte frumos și în fiecare săptămână îi plăcea să le asculte trilul.

Fiindcă iubea păsările așa de mult și modul cum cântau, regele a angajat niște slujitori aleși cu grijă ca să se îngrijească de ele. Aleșii au fost încântați de această oportunitate de a-și pune în folosul regelui aptitudinile lor în avicultură.

Numai că după o vreme devenise o rutină. Unii lucrau și dinainte ca dadacă la curtea regelui, iar de la un timp nu prea își mai făceau treaba bine. Unele păsări se îmbolnăveau sau se răneau, iar uneori chiar mureau. După un timp însă, o parte dintre slujbași s-au hotărât să facă ceva ca să îmbunătățească starea în care se aflau păsările, așa că s-au decis ca în fiecare săptămână să facă un control minuțios fiecărei păsări și să-i acorde atenția necesară. Când s-au dus să prezinte planul și celorlalți mare le-a fost mirarea să vadă răspunsurile lor. Unii s-au plâns că acest lucru ar însemna să neglijeze grija față de copiii de la creșă,  alții că nu e timp de așa ceva, iar alții s-au limitat la argumente subiective și puerile. Văzând cum stă treaba, șeful lor le-a propus să încerce timp de o lună să aibă grijă sporită în fiecare săptămână pe o perioadă de un ceas și jumătate. Răspunsul multora însă, a rămas neschimbat față de prima oară… [va urma]

Zona crebusculada

Mda, nu merg diacriticile, da’ mi-e lene sa ma ocup de asta… mai ales la ora asta inaintata. Uite ca deja am inceput sa scriu mai des – inghesui mai multe litere intr-o propozitie. Si vorbind de inghesuiala…

Ma trezesc ca omu’, luni, la ora 7. Un mic snooze pana la 7,30 si dup’-aia cu spalat, aranjat etc. Pe la 8,10 plec si io, ca deh – plecam devreme ca incepe scolile. Vremea – nasoala rau; ploua marunt, batea vantu’, era frig; nasol! Zic, hai s-o iau spre Lovinescu (mare bou am fost) ca poate (nu merge nimeni la scoala, nu?) ajung mai repede (si prost, si cu nasu’ mare…) la 41. Iau tramvaiu’, ajung la capat si dai sa iau 47 / 11. Nimic. Ma uit tocmai pleca unu’…si pleca…si pleca…de fapt, statea pe loc. Nu putea sa dea coltu’ de masinile care blocau linia de tramvai. N-o sa zic nimic de fenomenul de licantropie pe care il produce ploaia si de soferi tampiti. E ca un subiect subinteles, asa ca daca voi vorbi vreodata de ploaie se va intelege ca sunt soferi idioti care produc ambuteiaje.

O iau pe jos, taca-paca si merg. Ajung la prima intersectie – Antiaeriana – unde era minunat. Parca erau fire intr-un razboi masinile. Si un politist, subliniez “un”, care saracu’ ramasese fara voce de la tipat la soferi ca sa lase odata tramvaiu’ care astepta de 10 minute sa treaca intersectia. Iau tramvaiu’ victorios o statie. La Sebastian aceeasi treaba. Context favorabil cersetorilor. Puteai sa te duci sa cersesti la toate masinile din intersectie de 3 ori la fiecare. Cu chiu cu vai, ajung la munca la 9,30. Cand urc (sus, evident…) toata lumea era relaxata; ma uit – cazuse curentu’ si, sincer sa fiu, mi-a crescut tonusu’. Asa da inceput de luni! (Uuu, acu iese sosu’ iute de la pizza).

La lucru a fost bine, m-am mai relaxat un pic fata de constiparea din primele 3 zile…

Concluzie: venind cu masina cu Ema, Uana si Iulia, am ajuns la urmatoarea concluzie comuna: sa nu-ti iei niciodata boxerii invers!

void WordPress::newPost()

{

string paragraf1 = “In sfarsit weekend si pot sa ma odihnesc. Right… Ultimele zile au fost foarte obositoare. Obisnuit cu frecarea de la Ubi si RAU am uitat ce-i aia munca.”;

string paragraf2 = “M-am angajat la o companie noua care face software pentru proiectare in constructii, gen AutoCAD. Din prima zi, mi-a prezentat programul (10 minute), dupa care mi-a spus care e documentatia, care sunt exercitiile si ca am la dispozitie vreo 2 saptamani sa invat ObjectARX. Ok… Asa ca de 3 zile incoace 8-9 ore non-stop citesc, scriu, compilez, build-uiesc, debug-uiesc, drag-and-drop, comenzi si Alt+F4. Cam asa s-ar putea descrie o zi de training. Azi a fost o zi mai speciala totusi.”;

string paragraf3-1= “De obicei terminam un laborator la mijlocul zilei. Miercuri am terminat laboratorul 1 la pranz. M-am apucat de al 2-lea laborator pe care l-am terminat joi la pranz. Azi, insa, n-a fost asa; am stat pana la 5:45 ca sa termin al 3-lea laborator. Pe langa crash-urile si erorile de sintaxa, care au fost remediate, au ramas problemele logice.”;

string paragraf3-2=” Crunt. Toate obiectele din baza de date se deschid pentru citire sau scriere. Atunci cand nu mai sunt folosite ele trebuie inchise explicit. Numa ca nu mere sa le inchizi oriunde pentru ca nu vei obtine acelasi rezultat. Asa ca azi m-am chinuit vreo 3 ore ca sa-mi dau seama ce am gresit (De fapt nu inchisesem un obiect). Spre sfarsit m-am uitat la rezolvare si vedeam ca totul e OK. Mai putin un nenorocit de close(). Anyway, multi nervi si creieri storsi, dar pana la urma am reusit si m-am deprins sa inchid tot cand trebuie.”;

string paragraf4=”Mda, obosit am plecat repede sa ajung la repetitie pentru nunta. Ajung acasa, hop chitara in spate, efectul multikilogramic in mana si fugi spre Rasaritului. Cu chiu, cu vai ajungem (io cu Teo) la destinatie. Claparul nicaieri. Pai mi-a zis ca nu mai vine, spuse Iaco cel Batran. Sa-mi pice fata. Stiam ca s-ar putea sa nu vina, dar o bagase pe aia cu poate rezolv cu tura, depinde la ce ora e. Aiurea. Are talent in a anunta in saptamana dinante de eveniment ca nu vine… Colac peste pupaza aflam ca in juma de ora tre sa plecam pentru ca tanti de la sala de mese e de la 6 acolo si nu mai poata sa ramana. Mda, deci m-am carat cu electrica si cu kilogramicul pentru 20 minute de repetitie.Ma rog, ne punem sa cantam – chitara si vioara – melodii pe care le repetasem cu clapa. Dai si schimba roluri, cine canta ce, nervi, incurcari, si mai multi nervi, vorbit apasat… pana la urma i-am dat de cap. Oricum, groaznic a fost. Asta e… vorba reclamei – N-ai cu cine…”;

string paragraf5=”Am plecat dezamagiti si in speranta ca maine vom canta bine. Oricum pe drum am ras cacalau. Ne tot impungeam, am vb si unele chestii mai serioase, dar spiritul a fost de enervare reciproca si amuzament. Fun. Acum mor de somn, asa ca doar o sa rulez programul asta ca sa public postul.”;

printf(“%s n%s n%s n%s

n%sns”),paragraf1,paragraf2,paragraf3-1,

paragraf3-2,paragraf4,paragraf5);

}

void main()
{

WordPress *blog = new WordPress();

blog->newPost();

}

Ultimele zile

Zilele astea fac parte din ultimele zile; ultima zi de facultate (cel puțin pe anu’ ăsta), ultima zi de Ubi și, după unii, ultimele zile ale omenirii. Ultima mi se pare penibilă, da’ se pune și ea.

Am fost acum câteva zile la facultate să-mi ridic foaia matricolă în schimbul unei sume modice – 50E. Mă plimb după semnături și chitanțe și ajung într-un final și în biroul stimabilei doamne decan. Se uită duduia pe cerere și vede că vreau să plec pentru masterat la altă facultate. Începe cu “Vai, vă jucați cu viitorul vostru. E acreditată facultatea asta? (era vorba de o facultate care ținea de Universitatea București)”. Prostu’ de mine, în loc să rămân să plătesc la Româno-Americană, mă duceam să iau o diplomă calumea… Pe hol m-am întâlnit cu un alt coleg care pățise la fel (el dădea la ASE). Nesăbuitu’ de el vroia să facă Managementul Proiectelor, lucru total lipsit de actualitate și necăutat de nimeni (e sarcasm, geniule). By the way, ați observat că noi în lb. română folosim dublă negație? Weird..

Anyway… Azi a fost ultima zi la Ubi. HR-u’ ca de obicei dedicat cauzei. Dacă nu le aminteam că tre’ să plec mai repede, probabil că acu’ scriam postu’ tot de la muncă… Și totuși nu am plecat așa de repede pe cât plănuiam pentru că mi-a luat în jur de 1 oră să dau mâna cu fiecare prieten. Mda.

A da, azi e și ultima zi cu lentilă la fiecare ochi, cel puțin până pe ~20. De ce? Pentru că cea de la ochiu’ drept mi s-a deplasat undeva în spatele ochiului. Neplăcut. Am vărsat multe lacrimi până am reușit s-o scot. Și dup’-aia era uscată. Am mai udat-o io ceva, da’ nu vroia nici ochiu’ și nici ea să se fixeze așa că mi-am băgat picioarele. O să fiu ca un Igor, asta e…

În concluzie, a apărut o trupă nouă de alternativ. Sună bine băeții și au un demo, so check out their site.