Teamwork

*** Spirit de echipă și unitate în mai multe aspecte ale vieții ***
Azi m-am dus să donez sânge și-am ajuns pe la 8 la institut. După mult plimbat, cu toate că nu prea au fost timpi morți, am ajuns în sala unde se dona. Printre alte small-talks am întrebat și dacă s-a strâns destul pentru Ana. Răspunsul doctorului m-a impresionat mult; mi-a spus că în fiecare zi au venit cel puțin 100 persoane specific pentru fata asta. Păi un doctor de-acolo m-a-ntrebat dacă am pe cineva în spital și nu mai știam bine tot numele, dar a completat ea “Onișor Ana Maria Alexandra, sunt mulți care au venit pentru ea.” Uau! Ca să vezi cât de mult se pot mobiliza oamenii pentru o cauză nobilă! Fie ca Dumnezeu să răsplătească fiecare din acest gest! Acum depinde de El soarta Anei. Ne rugăm în continuare pentru asta.

Am plecat apoi spre lucru, cu pansament la venă, cu muzică zbuciumată cu urlete la urechi, ce mai, junkie. Ajuns la lucru, nu prea am făcut cine știe ce, mai mult plimbat și ocupat de niște probleme de hardware, parcă o perioadă pregătitoare concediului care deja a început de la ora 19,30 de când am plecat de la firmă :). Pe drum spre casă numai patu’ îl aveam în minte!

Dar ziua era departe de a se termina. Am ajuns acasă – vuuuum, vzzzz, pac, pac, pac… POC. Punem parchet (anti-corupție). Intru în cameră, mă întâmpină o creatură cu vopsea în păr, pe ochelari, pe față… peste tot. E mama, zugrăvește. Pătrund în cameră, frat-miu’ meșteșugărea pe la parchet împreună cu nevasta (sa). I blended in ca să zic așa și am continuat treaba până pe la 21,30. Acum au plecat toți și ne-am liniștit. Stau cu patu’ aproape de centrul camerei, înconjurat de mobilă, vopsea, bormașină etc. Îmi place dezordinea asta :D. Mâine o lom de la capăt.

Don’t forget, pray for Ana și veniți mâine la concert The Marker!

Salveaza o viata, salveaz-o pe Ana!

Urgent, donare de sange pentru Ana – 23 ani, studenta, fiica si prietena – care a avut in seara de vineri 26.06.2009 un accident in timp ce se indrepta spre mare, masina in care se afla rostogolindu-se de pe autostrada soarelui in dreptul km 30. In momentul de fata, starea ei este foarte grava, traieste din transfuzii si are mare nevoie de sange!! Nu conteaza grupa!

Datele pe care trebuie sa le specificati obligatoriu la donare pentru ca sangele sa mearga la ea sunt: Onisor Ana-Maria-Alexandra internata la Sf. Pantelimon.

Acest anunț nu este o țeapă (gen se închide Yahoo-u’) așa că vă rog să anunțați cât mai multă lume și chiar să mergeți să donați. Este prietena unui coleg foarte bun de la Ubisoft. Încă se mai poate dona, începând cu ora 7,30 dimineața. Citiți mai multe detalii pe http://saveana.wordpress.com/. Un gest mic (o banală donare de sânge), un pic de somn sacrificat poate și o rugăciune către Cel de sus pot schimba viața acestei fete.

Later edit: mâine, pe la 7,30 – 8, nădăjduiesc să ajung pe-acolo. Se mai bagă cineva?