Biznismeni

*** E o vorbă care zice aşa: românul s-a născut poet, hoţ de cai şi proxenet ***

exchange_13

Acest minunabil Exchange office se află pe 13 Septembrie în drum spre locul unde mănânc de obicei în pauză. Vedeţi ceva ciudat? Şi culmea, coincidenţa face ca punctul ăsta de schimb valutar să se afle la aproximativ 100 metri de Marriott. Alte exchange-uri nu prea am văzut prin zonă, aşa că străinezu’ nostru din neatenţie, grabă sau habarnism îşi ia ţeapă spre bucuria biznismenilor.

Cre’ că băieţii ăştia fac ceva bani că al’fel n-ar mai fi prestat asemenea servicii acum… Probabil că mulţi se uită fugitiv sau deloc la panourile astea şi de multe ori şi-o fură. La fel şi ăia care pun anunţ undeva unde nu se uită nimeni că punctul de exchange respectiv are un comision de 20%.

Asta e România în care trăim, ţara în care ruşinea şi conştiinţa sunt cuvinte străine.

Confused

*** Și totu’ a pornit de la Einstein cu teoria lui a relativității, pff ***

Ca să vedeți că percepția oamenilor cu privire la vârstă/sex este relativă. De-obicei (frate, ce bun e cascavalu’ ăsta) lumea spune că par mai tânăr decât sunt în realitate. Dar de la un timp se întâmplă ceva ciudat.

Pentru început, pe 5 mai am făcut 23 dă ani (parcă era și un film, nu? aoleo!), dar mai toată lumea îmi dă maximum 18. O fi de bine, o fi de rău, nu conteaza. Și totuși, “puștimea” de la mine de la bloc îmi zice tot timpu’ bună ziua când mă vede. Eu – care eram obișnuit să fiu privit mai tânăr – am rămas uimit un pic. Și nu vorbesc despre pișpirei de 12-13 ani, ci adolescenți la vreo 16-17 ani. Ciudat. O fi de la barba uitată nerasă. Hm… probabil că văzuseră și ei Robinson Crusoe și au zis “Uite-l, mă, pe ăla rămas singur pe insulă cu barba de freză afro”. Posibil..

Dar, lucrurile au revenit la normal duminică. Eram la o cântată cu trupa și stăteam pe margine când vine un nene care urma să cânte. Vorbește ce vorbește și apoi se uită spre noi spunând: “Mă bucur că există tineri așa de talentați..[stă un pic și se gândește], ba chiar adolescenți unii dintre ei”. Zdrang! Și când a spus-o pe asta se uita înspre mine, prietena mea (și ea cu look adolescentin) și basist. Noi am zâmbit așa din politețe și un pic nedumeriți cât s-a uitat la noi, da’ dup-aia ne-am dat seama că despre noi era vorba (probabil) și ne-a pufnit râsu’. Ia uite, mă… s-a rupt blestemu’, da’ adolescent, mă? Of..

Bun, vârsta ca vârsta, da’ următoarea fază e și mai penală. Eram în autobuz, așteptam să ajung în stație să cobor și stăteam rezemat cu umăru’ de ușă, deci fața îmi era vizibilă, cââând o băbăuță – simpatică de altfel – face la mine: “Domnișoară, coborâți?”. Am rămas interzis! Baba m-a PWN-at în ultimu’ hal. Nici n-a mai contat că i-am răspuns afirmativ cu vocea mea de bariton. M-a făcut praf!

Totuși n-am înțeles cum a perceput ea fizicul meu. Înțeleg că sunt mai skinny, că am păru’ semi-lung, că mă spăl des pe cap ceea ce mi-l face și mai drept, că-mi atârnă pe față deseori și că uneori îmi mai rad pilozitatea facială. Se poate și să mă fi confundat cu o fată cu fizicul Keirei Knightley, DAR! am cioc și un mare nănău. Mă rog, fete cu nas de pinocchio și/sau cu mustață am văzut, dar cu cioc?!

Mă rog, 1-0 pentru babă (iar), da’ să vedeți că percepția oamenilor cu privire la vârstă/sex este relativă;… mai ales în cazul lui Naomi!

P.S. Mwhaha, am început postul cu aceeași frază cu care l-am încheiat. Marin Preda scrie pe mine.

De peste Ocean

*** Întotdeauna m-au amuzat unele filme americane care ar trebui să fie serioase, mai ales alea cu teroriști și avioane ***

M-am trezit și io ca omu’ de dimineață și mi-am făcut treabă prin casă. La un moment dat am ajuns la TV și l-am dat pe PROstTV (no reason) și ce-mi văd ochii: un film american. Și ce film. Evident cu un avion, o bombă și un terorist – “ooo, un clasic” mi-am zis (cre’ că anual se fac cel puțin 10 filme cu avioane, bombe și teroriști).

În fiecare film tre’ să fie vreo 2-3 tipe, o bombă care poate să măture tot Pământul sau măcar o parte considerabilă din el (care, evident, nu poate fi dezamorsată așa că tre’ s-o arunce în ocean) și neapărat un 737 sau 747! Airbus-urile sunt safe, nici un terorist nu-i prost să pună o bombă într-unul, dooh. Deci vorbim despre filmul tipic despre avioane, bombe și teroriști, cu punch line-uri penale, cu actori vestiți la începutul carierelor lor și cu multe faze exagerate și trase răăău de păr.

Să vă dau niște exemple. Spre sfârșitul filmului, ăștia se pun pe aruncatu’ bombei în ocean. Să vezi acum! Da’ ușa de cargo nu se poate deschide în timpul zborului (pam pam) așa că un al 3-lea copilot care de fapt nu absolvise școala de pilotaj face niște calcule și cică se poate. Evident căpitanul când a auzit că ăla nu e pilot, i-a zis “dar ești un inginer bun!”, as so many of us would do… și acum începe:

  • deschid, într-un final, ușa de cargo și zdrang! într-un motor cu nemernica de ea; nu-i nimic, un motor în minus, adaugă la tensiunea momentului. Acum e probabil momentul în care babele scapă cana de ceai de mușețel din mână
  • ok, acum să deblocheze bomba de pe șine ca s-o arunce în ocean, dar – vai – nenorocire, bomba cade peste unu și îi rupe picioarele (tocmai peste falsul pilot; vezi ce ți se poate întâmpla dacă minți?). The horror!
  • mă rog, pe tip îl înlocuiește o gagică, împing bomba, puf! în apă și toată lumea e fericită câââând pac! indicatoarele arată că nu mai au combustibil. Blestemele pământului! Gagica se agită că unde-s parașutele (heh..), iar căpitanu’ îi răspunde atât de logic: “nici o ușă dintr-un 737 nu se poate deschide în timp ce acesta zboară așa că la ce folos parașutele?” Păi la ce te așteptai? A da, și între timp bomba explodează și unda de șoc oprește cam tot curentu’ de pe coasta de <n-am văzut care> a Americii.
  • crizată, tipa se duce să umble hai-hui prin avionul depresurizat (a, am menționat că astea se-ntâmplau pe la 10 km altitudine?) și controbăie prin lucrurile de-acolo pentru ca, spre surpiza noastră, sub o pătură să găsească FIX 5 parașute (heh..). Ah, coincidențele astea.
  • fericită nevoie mare că a găsit soluția, tipa se întoarce rânjind tâmp la ceilalți și când se pregătesc să sară – surpriză – avionu’ mai că luase foc și ieșirea era în flăcări și ea. acum e-atunci…
  • până la urmă, sar și, ca să vezi, la 1 secunda, avionu’ face un maaare poc. Ce coincidență și asta.

După asta nu m-am mai uitat. Era clar, vor fi luați de un elicopter al armatei bla-bla-bla și vor ajunge teferi la casele lor. Și evident 2 se vor combina, musai! Așa că scenariștii sunt mulțumiți că au făcut încă un film de duzină, iar eu sunt mulțumit că m-am amuzat de dimineață.

P.S. Tocmai am primit comentariul 666 (asta calculând și spam-urile, că așa face wordpress-u’). Iaca: http://colaholicu.ro/blog/ce-ti-doresc-eu-tie-dulce-htc/#comment-666

Despre RATB: Babele

*** Seria cu și despre babe continuă ***

După incomensurabilul succes (hm…) al post-ului ăsta, din aceeași serie vine și următorul capitol. Toată seria ar fi putut să se numească “Babele” și am avea: “Babele pe trecerea de pietoni” și acu’ “Babele în RATB”. Un soi de BD, da’ cu buget mai scăzut (sau 0) și cu actori/scenariu mai slăbuț(i).

Ehei, copiii tatei, auzit-ați voi vreodată despre un popor aprig și aspru numit generic tătari? Ei bine, rămășița  lor se mai vede și astăzi printre noi în niște ființe cu mult mai fragile, dar la fel de aprige – babele. Ele se aseamană foarte mult cu strabunii lor invadatori și nemiloși, nimicind tot ce stă între ele și… scaun.

Pentru a elimina confuzia, m-am gândit să fac o clasificare pe sub-specii acestor forme de viață pe care atât de des le întâlnim, așa că începem cu una mai softcore:

  • baba prietenoasă – asculți muzică la căști destul de tare cât să n-auzi nimic în jurul tău, cââând deodată vezi că baba din fața ta dă din gură în timp ce se uită la tine. Scoți căștile din urechi zâmbind (că așa e frumos) dar aici este prima greșeală! Acum, te-a prins; ca un succubus. O s-o auzi non-stop până când cobori, sau până când coboară ea, așa că roagă-te ca atunci când te prinde una d-asta să fii pe lângă o piață. De obicei nu-i chiar așa de nasol pentru că uneori afli lucruri interesante și uneori sunt chiar amuzante. Cel mai nașpa e – dacă-ți pasă – că se uită cam tot autobuzu’ la voi doi.
  • baba ușier – de-obicei are și amuletă după ea.. o amuletă care de fapt e un cărucior cât un copil de 5 ani. Această sub-specie este una dintre cele mai răspândite. Cum o identifici? Siiimplu. Încerci să urci în autobuzul după care tocmai ai alergat de-ți ții plămânii în mâini, era să fii călcat de 2 mașini și o bicicletă și acum n-ai loc! Vezi ca e liber, dar culoaru’ e blocat. E clar, baba ușier e la lucru, ea și blestematul de totem (sau amuletă, tot la cărucior mă refer oricum). Ușile se închid, baba pleacă tu rămâi. 1-0 pentru babă. Gândește-te că pe când tu vei intra la 9,30 la lucru și șefu’ se va uita la tine cu o privire de “your ass is mine“, baba va fi făcut deja cumpărăturile și va savura un ceai de mușețel în timp ce se va uita cu nesaț la The Bold and the Beautiful.
  • baba barbar – (și ce aliterație) un fel de Attilla al babelor, nu are fizicul lui, dar uneori miroase a carne afumată păstrată sub șaua calului. Face parte din cea mai violentă ramură a babelor, un fel de baboraptor sau baba-rex. Ei bine, de ea să te ferești. Singurul ei obiectiv când intră în autobuz este scaunul, care – studiile au arătat că – este un obiect sacru, cu substrat ezoteric prin care poți atinge nirvana (babelor) – chiar dacă doar pentru o stație sau 2. Aceste specimene au arme, nu glumă, și anume: poșete, papornițe, bastoane, cărucioare, plase, MAI multe plase și multe altele (umbrele, de exemplu) pe care le vor folosi – la nevoie și nu numai – pentru a-și face loc spre altar (a se citi “scaun”). Nu de multe ori am văzut oameni pur și simplu invadați de aceste Xena ale babelor. O plasă după cap, o umbrela la picioare, niște scuze aruncate și al lor e scaunu’ – their preciousssss.
  • babae barbaricus vulgaris (via andrei badea) – subspecie a babei barbar (prezentată mai sus). Ea încearcă să convingă și să adune cât mai mulți adepți pentru a o susține în lupta ei pentru Graal (n.r. scaun). Uite cum poți să o recunoști: “Ah, tinerii din ziua de azi, nu respectă oamenii bătrâni și obosiți. Uite-l, țațo, pe ăla cu căștile în urechi cum stă și se uită ca nesimțitul pe geam și se face că nu ne aude. Ah, tinerii din ziua de azi! Păi, eu, pe vremea mea…”

Cam astea sunt principalele sub-specii ale speciei Babae pe care le-am observat de-a lungul cercetărilor mele. Dacă voi ați descoperit și altele, vă rog să le faceți publice printr-un comentariu ca să pot să-mi actualizez dosaru’.

Ce-ti doresc eu tie, dulce HTC…-ie?

*** Probabil că (nu) știți, da’ mi-am luat mobil nou ***

De fapt, nu prea e nou pentru că e luat secănd hend de la un tip de pe okazii.ro (stați liniștiți, nu mi-am luat Nokia 1100). Mi-am luat un model mai vechiuț de HTC, și anume HTC Touch Cruise. Merge bine, bateria ține, are puține urme de folosință, numa’ că tre’ să-i pun folie protectoare pe ecran.

Evident că l-am frecat, am intrat prin el, am generat erori, l-am puricat și evident că mi s-a dus bateria după nici o zi. Dar am găsit și mi s-au arătat niște chestii mișto pentru posesorii de Windows Mobile (6.1), pe care vreau să le împart cu potențialii neștiutori, și pe care mulți le consideră un must have.

  • SPB Mobile Shell 3.0.1 – este o interfață care bate la funduț cam tot ce-am încercat până acu’. TouchFlo – ăla de la HTC – este ucis cu sânge rece (metaforic vorbind, pentru că sângele este cald, iar ca să fie rece trebuie ca persoana să fi murit, dar cu toții știm că oamenii morți nu pot face nimic!). Anyway, interfața este user-friendly și o poți customiza în aproape orice mod posibil; poți să-ți pui widget-uri, să aranjezi o listă de contacte preferate bazată pe priorități și multe alte chestii. Pentru doritori, el poate fi găsit aici.
  • PPCWarezaici poți găsi o grămadă de lucruri făcute pentru PocketPC cu WindowsMobile sau pentru iPhone-uri, de la benzi desenate și ebooks până la jocuri (cum ar fi Heroes of Might & Magic II, Starcraft, Assasin’s Creed, Warcraft 2 și multe altele) și filme. Au până și un emulator de GBA. Ce să mai, un loc cu multe resurse și de unde poți să umpli un card de 2GB în mai puțin de un sfert de oră.
  • last, but not leastXDA Developers – un fel de InsanelyMac pentru mobile. Un site esențial pentru orice posesor de HTC (se ocupă și de alte mobile, da’ în principal se axează pe HTC). Aici găsești răspunsul la orice (cel puțin la toate ale mele) problemă legată de HTC-uri. Nu știi ce să faci, intri aici, iar dacă aici nu găsești răspunsul, înseamnă că… tre’ să cauți în altă parte. Mda…

Cam astea consider eu (împreună cu alții) că sunt o prioritate atunci când îți iei un telefon cu Windows Mobile 6+ și, în special, un HTC. Dacă ați găsit, folosiți, știți soluții mai bune, nu ezitați să le faceți publice printr-un comentariu și voi actualiza postu’ cu propunerile voastre (if any).

P.S. Sincer, nu-ș’ ce-mi veni cu coloratu’. Oi fi într-un mood mai gay indus subliminal, io știu…