Constant motion

E o melodie de la Dream Theater care-mi place (e vreuna care să nu-mi placă?) și care se numește Constant Motion (YoutubeCN FTW!). Ei bine, melodia aia mă descrie în proporție de, să zicem, 70%.

Care-i treaba? Să lom ca domeniu unul cu care sunt familiarizat – muzica. Dacă vii la mine cu o melodie pe care ai compus-o și care sună drăguț, riști să-mi ocupi o parte semnificativă din timp. De ce? Pentru că sigur mă voi gândi: uite, aici merge așa, un solo ar fi bun aici, poate cântăm de 2 ori refrenu’ – chestii de genu’ ăsta.

Partea bună este că ofer opinii (unele mai bune, alte mai puțin bune), mă implic, sunt activ, ofer feedback și, mai mult sau mai puțin contribui la progres. Partea proastă este că pot deveni (mai) enervant tot dând sfaturi și indicații și unii m-ar putea percepe ca băgător de seamă sau aflator în treabă.

Am cântat săptămâna trecută cu niște oameni și am învățat niște cântece noi. Săptămâna următoare? Nu prea puteam să mă gândesc la al’ceva decât la riff-uri, fill-uri, structura pieselor – acolo ar merge solo cu octave, aici ar merge ceva mai Korn-ish, hai băgăm un instrumental supărat la sfârșit. Groaznic. Mă rog, semi-groaznic, cam 40% groaznic și 50% incitant (I failed at math). Chiar voiam să mă gândesc la alte chestii, la postări, la tutoriale, la programare sau mai știu io ce… Nu, mai bagă o găleată de idei de piese. Uite, și acum dacă stau relaxat 10 minute, mintea o să mă “terorizeze” cu idei.

Voi pățiți chestii d-astea? Un subiect, un domeniu care vă place, pentru care aveți pasiune în care dacă vă implicați, sunteți atât de acaparați încât vă gândiți non-stop la el?

Ciudat

Într-o seară eram cu prietena mea pe acasă. Stăteam în pat și ne uitam pe geam, când deodată vedem un bărbat la vreo 40-50 ani rupt de beat pe bloc (blocu’ este în formă de L așa că se poate vedea de la ultimu’ etaj câte ceva din ce se întâmplă pe bloc).

E, și cum ne uitam noi la nenea ăla cum se bălăngănea pe-acolo (cum ajunsese pe acoperiș, habar n-am) intră în cameră un tip și ne zice că vrea să se macheze astfel încât să arate ca personajele din Avatar. “Pff, bine” am zis și omu’ s-a apucat de treabă. Și-a făcut nasu’ cât să pară mai lat, s-a albăstrit la față (cu machiaj, nu cu vreo funie sau al’ceva) și și-a vopsit păru’ alb. Stai un pic, ăia din Avatar n-aveau păr negru? Dup-aia am văzut că de fapt se vopsise negru, deci era OK.

Am plecat, apoi, și am ajuns la salonul Manifest unde mă tund de obicei și unde acum era pustiu, deh, era cam târziu. Ciudat, luminile erau oarecum aprinse – doar cele roșii. Și de când era bucătăria asta aici? Hm, se pare că renovaseră de când nu mă mai tunsesem. Și mergeam cu katana în mână încet-încet și nu știu de ce o țineam ciudat, ca și cum aș fi tras cu ea. Oi fi fost pilit sau fumat, cine știe.

Faza nașpa, tocmai când să ies, mi-a sărit un om în față și mi-a furat aiFounu’. Dăi și fugi după el, urlă, țipă, zbiară – degeaba, nimeni pe drum. Și fug până-l văd că sare-ntr-un canal. Pff, mai urmărește-l în mizerie.. Da’ ceva îmi spunea să mă duc după el, parcă picioarele mergeau fără mine. În fine, ajung la gura canalului și sar. Cad pe ceva neașteptat de moale și mă uit în jur – destul de luminos pentru un canal și chiar curat. Totu’ era înfășurat în textilă albă curată. Ciudat…

Până la urmă reușesc să-mi găsesc drumu’ prin conducte și aerisiri și ajung la o scară. Urc și dau de o lumină puternică a Soarelui. Mă uit în jur – liniște, nici o adiere a vântului, sol nisipos de-o culoare mai gri. Urc din canal și mă merg pe o potecuță lată de vreo 50 cm când dau de 2 oameni care erau cu lopețile în mână și dădea nisipu‘ dintr-o parte în alta. Cică deszăpezeau…

Cam asta am visat az’-noapte.

Posta

Care-i primu’ lucru la care vă gândiți când spun “poștă”? Probabil că vă gândiți la scrisori, colete și alte lucruri de acest gen. Ei bine, se pare că nu toată lumea gândește așa. Unii se gândesc la facturi de telefonie mobilă, gaz sau mai știu io ce, dar în special telefonie mobilă. DE CE?!

Hai că înțeleg oamenii în vârstă care nu primesc banii pe card și/sau care nu știu să umble cu unități specializate pentru plata acestor facturi. Da’ când stai la 1 bloc (comparat cu 4 față de poștă) depărtare de un terminal CitiBank la care poți plătit non-stop aproape orice factură, unde nu e coadă (la ora 19+, dar nici în general) și care este mai aproape de tine, las-o-n truda ei! Așa, mai bine te duci la un oficiu poștal de 2 pe 3 metri (exagerez) unde stai la coadă 10 minute împreună cu alții care au venit pentru colete. Cădea-ți-ar curentu’ chiar în acest moment!

Mă duc ca omu’ la poșta la ora 19:30 că zic și io că o să fiu doar io cu moșii atehnici și alții care se duc pentru recomandate, colete etc. Când intru, de fapt, nu prea intru că era coadă până aproape de ușă. Și să moară gândacii din Regie dacă erau mai mult de 5 bătrâni; numa’ lume de 30-40 ani venită cu facturile de Oringi și Romtelecom. Și ca la orice instituție unde sunt funcționari publici treaba mergea repede și eficient. E da, am stat 20 minute să iau un amărât de DVD.

Înțeleg să te duci la poștele mari să-ți plătești facturile, da’ când stai într-un cartier unde fiecare bloc are cel puțin 3-4 bănci care închid la 19, las-o-n smoală

Legally 7

Ieri am ieșit din ilegalitate și mi-a venit upgrade-u’ la Win7 (da, ăla e degetu’ meu mare de la picior). De fapt încă sunt în legalitate pentru că încă mai am Win7 RC, da’ cui i-ar fi plăcut ca de la 1 martie să i se restarteze calculatorul din 2 în 2 ore? Exact.

Nu știu de ce mi-am luat o versiune originală de Windows; probabil din cauză că am Vista OEM (așa a venit laptop-u’) și am zis să continui pe calea asta. Oricum, nu a costat mult – cu 20 lei mai mult decât aiFounu’, adică 350 lei – și am ieșit cam cu 100 lei mai ieftin decât dacă îl luam din România. L-am luat de pe Amazon.co.uk (Amazon.com nu livra la noi în țară) și prețu’ a inclus TVA și taxele de livrare, și tot am ieșit mai ieftin decât dacă îl luam de la noi (da, accentuez acest lucru).

Ideea e că își merită banii. Este primu’ OS pe care aș da (de fapt, am și dat) banii: știe să facă destule lucruri, e rapid, e stabil și arată și bine. Îl recomand oricui caută un sistem de operare pentru PC-uri (deci se exclud Macintosh-urile și Hackintosh-urile). Iar legat de comanda de pe Amazon UK, o recomand pentru că aveți șansa să găsiți lucruri care nu se găsesc aici și/sau care sunt mai ieftine decât dacă le-ați lua din iubita noastră patrie.

Gamerite

Gameriță = s.f. fată care este gamer (care se joacă jocuri pe PC sau pe consolă)

Sunteți gameri sau, pă românește, jucați jocuri? Și nu mă refer la miniclipisme sau jocuri flash de pe Newgrounds. Mă refer la the real deal – Counter-Strike, World of Warcraft, DoTA, Modern Warfare – d-astea serioase. Ei bine, un lucru am observat de-a lungul carierei mele de geimăr. Fetele care joacă sunt… um, să zicem că pun mai multă pasiune într-un joc. Ați văzut vreodată o fată jucând Unreal Tournament și să și-o fure de câteva ori? Eu am văzut. Hulk SMASH! Angry german kid reloaded.

Știu câteva fete care joacă WoW. Freaks! Una s-a lăsat cu greu convinsă să-și facă și ea un personaj cu care să joace. Greu, greu. Că n-are chef, că nu-i fun. Și a avut dreptate. Nu e fun, atunci când un noob îți sparge botu’ de mai știu io unde. Să vezi nervi acolo, aruncat cu obiecte dacă îți permiți să o deranjezi, mârâituri, violență domestică. S-a mai domolit acum, dar știu că deep inside monstrul nu e mort, ci doar doarme. Dar în primele săptămâni de contact cu jocu’ parcă era formatată. “Am văzut un aliac, i-am spart capu’ (…) Am fost într-un dungeon și mi-am luat nu-ș ce item”. D-abia aștepta să se termine programu’ de la lucru ca să se ducă acasă să joace VoV. Azi am aflat de o colegă de la lucru joacă și ea VoV de vreo câteva săptămâni – la fel, monstru’ tre’ hrănit și d-abia așteaptă să ajungă acasă să omoare hordaci/aliaci și să facă levăl.

Mențiune: nici una din fetele de mai sus nu sunt stereotip de nerd girl tocilare fără viață socială și urâte ca o gheată de soldat ruptă după un maraton de 2 zile prin noroi. Dimpotrivă, sunt sociabile, arată bine și sunt și deștepte (știu, suna utopic).

Io, sincer, n-am văzut nici o fată care să fie cât de cât calmă când joacă un joc (online mai ales) și mai moare sau pierde uneori. Care-i faza? Voi ați văzut? Și v-am spus, Solitaire nu se pune (cu toate că unele fac urât și când pierd acolo..).

În încheiere, având în vedere că nu am posibilitatea să pun filmulețe embedded de la Youtube China (da, știu, nu întrebați care-i faza cu YoutubeCN), iaca niște link-uri care arată exact cum sunt gamerii americani, iar în VoV sunt mulți mulți d-ăștia: episodu’ 1 și episodu’ 2. Warning: fowl language.