Miniblu vinde jucarii placate cu aur!

Vinde o dudă. Nu vinde nimic cu nici un aur, doar că sunt extrem de scumpe.

Mă duc să iau o jucărie pentru nepotă-miu de 3 ani și mă gândisem la o tobă de jucărie, o chitară, ceva în zona muzicii (văzusem pe net că-s în jur de 50 lei). Așa că ajung la Miniblu din Plaza România (mall național ce să mai) și intru la Miniblu. Cam tot ce era drăguț sărea de 150 lei (sumă prea mare pentru buzunaru’ meu care a trecut prin Crăciun și luna ianuarie). Da’ nu asta m-a deranjat, ci la casă erau niște porcării de figurine de cerb, imobile, care nu făceau nimic, în schimb costau 20 LEI! 20! Și erau cât juma’ de felie de pâine!

După vreo 10 minute de holbat și cumpănit, i-am luat un Pauăr Reingiăr d-ăla cu nu-ș ce topor și cu scut care luminează. Totuși, mai bine luam un Bambi paralizat…

Ai carte, ai parte?

*** sau Study, study, study partea a 2-a ***

Recent am spus cuiva că am terminat de citit prima carte din seria Dune. Răspunsul a fost “Da’ tu n-ai văzut filmu’, n-ai jucat jocurile?”. Jucasem jocurile și văzusem filmu’, da’ tocmai astea m-au  facut sa vreau să citesc cărțile.

Nu prea mai citește lumea din câte am opservat. Majoritatea se mulțumește cu ecranizarea unui roman reușit (vezi Lord of the Rings, Narnia etc.), imagini băgate pe gât, poveste mai ciopârțită și cam atât. Lumea nu mai citește cărți, nu-și mai imaginează povestea, personajele, peisajele (3 de ‘p’ – oao!), nu mai face nici un efort în a construi lumea din perspectiva lor, ci primește totu’ gata ca la microunde. Nu vreau să fiu înțeles greșit. Săptămâna asta am văzut 5 filme (cantitate neobișnuită pentru mine) și toate erau cu Bruce Willis (a murit în Armageddon :( ). Îmi plac filmele, da’ al’fel e feeling-ul când citesc, când eu sunt level designeru’.

Da, nu mai citește lumea… Mă-ntreabă un coleg de ce ar citi? Că el n-are prieteni care să citească sau care să discute lucruri din cărți și nici prin cercuri diferite nu merge, așa că nu-i vede rostu’. Tipu’, fie vorba între noi, nu e cea mai ascuțită unealtă din magazie (ca să traduc o zicală englezească). Totuși, cărțile te învață limba în care sunt scrise. Vrei să înveți să vorbește korekt rumanește, citejte ceva dă Cărtărescu sau io știu… Kafka (ăștia mi-au venit primii în minte). Vezi și tu că “nu fi” la imperativ (ce-i ăla?!) se scrie cu un singur “i“, că “el creează” se scrie cu doi de “e” etc. (că nu se pune virgulă înainte de “etc.”). Citind, înveți regulile gramaticale ale limbii, cuvinte noi, expresii. Da’ nu; noi gândim, nu citim (?!). Ce dacă vorbim vangheleză agramată (pleonasm, știu) și scriem q haifaivisme în teze shi lukrarii (taica-miu e profesor și a văzut multe specimene d-astea)? Sau cum îmi spunea cineva că a văzut scris Nietzsche “Nice“. Bravo! Ești prost!

Știi care e faza nașpa? Mulți dintre ăștia dislexici au blog și când intri pe el te apucă durerea de cap când vezi ce vanghelizat e textu’ (zoso are un talent în a-i descoperi).

Concluzia? Habar n-am. Probabil un îndemn la a deschide o carte de beletristică (Learning C++ in 30 days este exclusă deci) și la a o termina de citit. În altă ordine de idei, voi ce-ați mai citit în ultimu’ timp? Eu am terminat prima carte din seria Dune și am trecut la a 2-a. Și încă o chestie: ai carte, ai parte? De ce anume ai parte?

P.S. Nu știu care-i faza cu culorile. Așa mi-a venit.

Study study study

*** N-am nevoie de algebră și de matrice, io o să fiu programator de jocuri. Da? Ia ghici ce se folosește în DirectX, OpenGL, AutoCAD etc. Exact. Ironic, nu? ***

Tata îmi spunea tot timpu’ că nu e lucru pe care să-l învăț și care să nu-mi folosească cel puțin o dată în viață. Până acum are 95% dreptate (încă n-am avut nevoie de cunoștințele de contabilitate sau de limba latină), da’ am doar 23 ani și mai e timp.

Am făcut școala de muzică secția vioara și pian (instrument secundar). Opt ani la rând am urât ziua de luni în care trebuia să mă duc la orele de vioară (la pian era OK – chiuleam și învățam în ultimile 2 săptămâni) unde aveam un prof mai exigent. Tot timpu’ invocam un motiv ca să nu mă duc însă mama îmi dădea cu flit și mai devreme sau mai târziu ajungeam la ora de vioară. Rezultatul a 8 ani de chin și blestemat școala și pe profu’ de muzică? Cant peste nivel mediu la cel puțin 3 instrumente – chitară (acustică, electrică, bas), pian și tobe. Culmea, vioara n-am pus-o pentru că imediat după ce am terminat gimnaziul am băgat-o în cutie și acolo a rămas multă vreme până când am vândut-o. Acum mă uit în urmă și sunt mulțumitor lu’ Dumnezeu pentru “supliciul” la care am fost supus.

Multe lucruri a trebuit să le învăț the hard way pentru că atunci când eram mic și prost am considerat că n-o să am nevoie de ele (da’ chiar, la ce-ți folosește trigonometria?), lucru care, evident, s-a dovedit greșit.

Morala este că niciodată nu ști când vei avea nevoie de un lucru pe care ai avut ocazia să-l studiezi așa că, vorba lu’ Lenin, învață, învață, învață! Și să te ferească Dumniezo să spui că nu-ți folosește la nimic un lucru că fix de el vei avea nevoie la un moment dat.

Sfantu’ Eminezcu

*** Îmi cer iertare că tre’ să pun un link către Realitatea, da’ este amuzant că ăștia vor să-l canonizeze pe Eminovici. ***

Recunosc faptul că a avut o contribuție substanțială la cultura românească, totuși… sfânt? Pentru ce? Doar pentru că s-a născut ortodox și pentru că a scris câteva poeme religioase? Sau poate pentru că trăia în concubinaj cu Veronica (cine știe, poate-o sfințesc și pe domniță). Hmm.. o fi avut revelații divine în timpu’ demenței (da, știu, oficial ar fi psihoză maniaco-depresivă). Auziți argument la papagalii din Liga Scriitorilor:

Având în vedere că Mihai Eminescu a introdus în literatură noastră limba literară, care şi-a găsit sălaş şi în Biserica Ortodoxă Română, că în întreaga operă a poetului descoperim fibra morală şi religioasă a neamului nostru, că viaţa întreagă şi-a consacrat-o Adevărului şi Dreptăţii, că Poetul Naţional a devenit simbolul spiritualităţii româneşti în sânul căreia se află ca stâlp al românismului Biserica Ortodoxă Română.

Deci Mișulică a devenit simbolul spiritualității românești?! Oao… tare! Domnu’ Eminescu se potrivește ca sfânt la fel cum dom’ doctor Oprescu se potrivește ca primar. Ce s-a-ntâmplat cu toți preoții care au suferit și murit la Canal și în închisorile comuniste? Oameni care au murit pentru credință și pentru Biserică, oameni care nu au făcut compromisuri chiar și în fața morții. Ehe.. ăștia treceți la coadă că stâlpu’ spiritualității românești are prioritate.

Biocolaholic

Aseară în Carrefour Unirii căutam un suc bun de băut (n.r. Coca-Cola) când am dat de chestia asta:

biocolaholic

Asta apropo de Real Cola de care zicea Zoso. Spre deosebire de el, io n-am avut curaj s-o dau la digerat (mai ales dupa întâmplarea de acu’ o săptămână). Cică ar fi fără E-uri, conservanți chimici și alte chestii de genu’ ăsta. Dar tocmai lucrurile astea fac Coca-Cola să fie așa de bună!

P.S. Observați reclama subliminală din poză (sticlele de Coca-Cola din fundal)