Let’s do it, Romania!

Uite un proiect care mie mi se pare o inițiativă mișto. Este vorba despre “Let’s do it!” care s-a împrăștiat prin mai multe țări, iar acum este și în România. Am aflat de inițiativa asta (parcă în Lituania.. chiar nu mai știu de unde a început) acum 1 an sau 2 și mi s-a părut foarte tare modu’ de lucru și de organizare și am zis că ar fi tare dacă s-ar face și la noi ceva de genu’.

Eh, se pare că și la noi în România se vrea o inițiativă d-asta pe 25 septembrie și știți vorba aia the more, the merrier. Io și cu TheMan (mai comentează din când în când pe-aci pe blog) ne băgăm (dacă n-am putut să mergem în Moldova, măcar aicea să băgăm); 25 septembrie pică sâmbătă așa că e zi liberă, accesibilă tuturor, voință să fie. O echipă este formată din 5-10 persoane, deci pentru câți citesc blogu’ ăsta, e OK.

Dacă mai vrea careva să se bage, poa’ să-mi dea mie mail (vezi pagina de About). Let’s do it! (ce gay a sunat sloganu’ la finalu’ postului). Notă: io zic să ne înscriem până în 15 septembrie sau chiar mai devreme ca să aibă și oamenii timp să se organizeze.

P.S. Mai multe detalii legate de înscriere și alte bla-bla-uri găsiți aici.

P.S. 2 Echipa noastră ar fi drăguț să fie din București, mă rog, asta dacă nu sunteți prea zeloși ca să veniți din alt oraș (I know, not likely)

Zzzz…

Sau ghid practic (?!) împotriva adormitului la lucru.

Mi-e așa un somn că d-abia văd tastele. Hm, am uitat că nu mă uit la taste atunci când scriu la calculator. Meh, nevermind. Bă, da’ sunt zile în care pur și simplu te trezești odihnit, da’ după vreo 1-2 ore de lucru ești rupt de oboseală de parcă ai tras o zi-ntreagă la joagăr. Dai să pornești aplicația (~30 secunde durează să se încarce), clipești și deja aplicația e încărcată iar ceasu’ din taskbar îți sugerează că au trecut 5 minute. Băă… am puteri supranaturale. Un fel de Hiro din Heroes, numa’ că io pot da doar înainte timpu’.

Nu știu ce faceți voi ca să depășiți momentele de genu’ ăsta, da’ fiecare persoană pe care am întrebat-o mi-a răspuns diferit. Izvoare nescrise din istoria firmei relatează cum că aveam un project manager care atunci când murea de somn, fie și în ședință, zicea “BRB” și peste câteva minute intra înapoi în cameră (oarecum) revigorat, dar gâfâind – urcase și coborâse scările până la parter și înapoi. Mă rog, birou’ era la etaju’ 9. Alții mi-au oferit o variantă foarte simplă – te speli pe față cu apă rece. Yeah right, sunt programator, noi nu ne spălăm! Next! (Plus că apa rece, din câte știu io, nu oxigenează creieru’ deci chiar dacă m-aș fi spălat pe față, tot degeaba)

Alții mi-au zis de luat vitamine, de băut cafea/energizante (Cola deja nu mai are acest efect, deci nu se pune) și alte soluții mai mult sau mai puțin practicabile la lucru. Însă eu am descoperit o soluție și mai eficientă deoarece mai scade și din stres. Ciuliți ochii! Se ia o minge de pluș, se poziționează subiectul într-o altă cameră și se șutează cu sete și frenetic mingea în toți pereții timp de 10 minute. Această practică este recomandată nu numai în momente de somnolență, ci și în perioade de stres. Ai un immediate și simți nevoia să omori pe cineva? Nu te descărca pe monitor, pe tastatură sau pe alte lucruri care costă bani. Dimpotrivă, îți iei frumos mingea de pluș, te duci în camera cealaltă și o zvânți de toți pereții până fie obosești, fie dai pe lângă minge direct în colțu’ de la birou (not fun!). Trust me, it works everytime!

Voi aveți vreun secret mai eficient în ceea ce privește dezobositu’? Sau mai puțin eficient? Do share! Până una alta, io o să fiu în camera cealaltă.

TOW Amenzi

[pe modelu’ Friends The One With/Where . Hm, ar trebui sa-mi iau iar toate sezoanele]

O soluție foarte la îndemâna statului pentru a aduce mai mulți bani la bugetu’ statului ar fi amenzile pentru idioții care:

  • aruncă gunoaie pe stradă (că și-așa poliția comunitară freacă duda la greu)
  • își cacă animalele pe stradă și nu strâng după ele
  • se bagă ca boii și blochează intersecția (deși este clar marcată cu “nu mă bloca, boule!”)
  • care vor să dea șpagă în loc să plătească amenda

Toate chestiile astea, la câți needucați și cocalari (pleonasm, știu) sunt în România, ar fi un boost destul de drăguț pentru economia țării – măcar până se învață lumea. Însă ca să implementezi asemenea acțiuni îți tre’ oameni (pe care nu-i avem). Îți tre’ cel puțin 4-5 oameni pentru fiecare din cazurile de mai sus pentru ca să se micșoreze șansa de a pleca fără dinți, însă cre’ că sunt cel mult 4-5 oameni ai legii în București care să fie atât de integri încât să facă lucru’ ăsta.

Și aici nu i-am luat în calcul pe țigani.. Mda, viitoru’ sună nașpa…

Words

Dacă stai bine și te gândești, 90% din informațiile pe care le deții sunt provenite de la alți oameni.

Dumnezeu n-a spintectat ceru’ și a zis “Neața, sunt Dumnezeu, deci exist“. Bineînțeles că nu! În schimb alții au auzit de la alții care au auzit de la (…) alții care l-au văzut pe un anume Iisus care zicea că-i Dumnezeu. OK, să lăsăm religia și să zicem că ne-ndreptăm către știință. N-ai văzut în viața ta un atom din nici un element. Cel puțin nu cre’ că vreunu’ din cititorii mei deține un microscop electronic. Revenind, nu ți-a dat nici unu’ telefon să-ți zică “Hei, salut, sunt atomu’ de Carbon14,  mă gândeam dacă ai loc pentru mine și încă vreo 20 de particule elementare?“. Evident că nu! Însă niște capete mai mari au studiat, au văzut și au zis “Da, mă, există un element numit carbon cu 6 electroni, 6 protoni și 8 neutroni.Tu nu ai văzut asta, însă până la urmă accepți că așa stau lucrurile. Interesant, nu?

Războaiele galice, Troia, de unde știi despre ele? Cărți, nu? Iar cărțile au fost scrise de… exact, oameni. Până la urmă, o să vezi că multe din lucrurile pe care le știi și pe care le accepți ca fiind adevărate sunt de fapt lucruri auzite (sau citite) de la alți oameni care au auzit de la (…) alți oameni care au fost de față și au scris pe pergamente despre evenimentele astea. Deci până la urmă, tu crezi niște povestiri ale unor oameni. Hm, very interesting, is it not?

Însă toată informația asta pentru tine poate fi falsă sau adevărată. Tu poți să alegi să crezi că nu există deformare plastică, ci doar elastică. Deși fizica spune că sunt 2 tipuri de deformare. Însă atunci când vei da cu pumnu’ tare de tot într-un perete, vei descoperi că totuși există deformare plastică. Toate adevărurile sau informațiile pe care le primești de la oameni îți așteaptă verdictu’. Tu hotărăști dacă pentru tine sunt adevărate sau false, însă s-ar putea să faci o evaluare greșită în cazul unora și sa te trezești că descoperi pe propria piele că formula I = U*R este adevărată (doar un exemplu, nu știu ce am azi cu fizica).

Frati-miu’ mi-a dat de gândit.

Antimonotonic

De la un timp, mai precis de când m-am angajat prima oară (la Ubisoft) am intrat într-un lanț de acțiuni care se repetă săptămânal. Mă trezesc la 7, mă duc la budă la 7:45, la 8 fac duș până la și 20, și dup-aia plec la lucru. Dacă e luni sau vineri, stau acasă, al’fel marți am repetiție, miercuri poate mă duc și io cu Teo prin oraș, joi am ceva studiu, sâmbătă repetiție cu trupa și duminică am de cântat. Și același ciclu se repetă de câteva zeci de luni încoace, în fiecare săptămână; poate ceva diferit la fiecare 3-4 luni, după care totu’ revine la monotonia prestabilită. D-aia mi-am și propus să mai sparg din programu’ ăsta fix pe care mi l-am făcut în timp și să mă mai întâlnesc cu prietenii, să mai particip la diferite întâlniri, acțiuni, chestii d-astea.

Când a fost ultima oară când ați făcut ceva trăznit sau ceva rupt din rutina zilnică? Nu știu ce fel de viață aveți voi, da’ a mea devine convergentă (adică este limitată și monotonă – mda, math geek joke). Sunt un mic roboțel cu claie pe cap și nas mare. Mă rog, și alte feature-uri, da’ în prinicpal poți ghici ce voi face într-o anumită zi din săptămână. Când a fost ultima oară când am făcut ceva ieșit din cotidian? Hm, cre’ că la ziua unei prietene când am fost in parcu’ Izvor pe la 11-12 noaptea și ne-am dat în toate leagănele. Aia a fost, deși ceva mic și nesemnificativ, ceva nou, neobișnuit – în loc să mă duc acasă și s-ajung înainte de 10 ca să mai o ard 2-3 ore pe net.

De exemplu, azi am fost la Caru’ cu bere și la un moment dat am început toți de la masă să-i cântăm “La mulți ani!” lu’ Teo. Deși… nu era ziua ei. Și i-am cântat toate 3 strofele – La mulți ani, Mulți ani trăiască și Și cine să trăiască. Și a fost mișto, spontan, toată lumea se uita la ea și zâmbea, iar ea avea o expresie priceless. Încep să fac și io ca Leto II Atreides din Dune să mă bucur și să savurez fiecare moment în care se-ntâmplă lucruri neobișnuite, surprinzătoare.

Hai că am și un mic sondaj pentru voi:

[poll id=”7″]