Scurte: gandaci vs. mosi si babe

Asemănări:
1. Merg pe unde îi taie capu’. Gândacii parcă te sfidează când aleargă prin fața ta, babele ignoră trecerea de pietoni.

2. N-au spirit de autoconservare. Când ai văzut tu un gândac care atunci când vede un papuc venind spre el să fugă? Când ai văzut o babă care atunci când vine o mașină spre ea să se miște mai repede sau să se ducă înapoi?

3. Nu le place dușu’. La moși mi s-a confirmat asta toată vara, zi de zi. La gândaci am observat că nu prea știu să facă pluta.

4. Amândouă speciile nu reacționează bine la niște factori externi. Gândacii la lumină, moșii și babele la geamuri deschise

Deosebiri:
1. Gândacii sunt rapizi, pe când babele nu. Niciodată n-am înțeles de ce babele cre’ că ele pot trece strada mai repede decât poate ajunge mașina în dreptu’ lor.

2. Deși amândouă speciile se expun pericolului, mai rar vezi o babă peste care a dat o mașină decât un gândac pleznit de papuc.

3. Gândacii nu se duc la piață la ora 8! De fapt, nu se duc deloc la piață.

4. Moșii nu po’ să trăiască 12 zile fără cap.

What a park!

“Ăsta-i cel mai greu? Ăsta roșu? Aha, bun. Mwhaha”, și mă bag în el. Deja știam ce tre’ să fac – țin palmele pe față ca să nu-mi mai vină apă în nas, stăm cuminte pe spate ca să nu ne lovim. Da’ n-a fost ca de obicei.

De cum mă bag, încep să prind viteză foarte mare. Beznă totală. Sper să nu mă opresc ca-n celălalt că fac urât, adică mă panichez (mda, claustrofobia asta). Hm, la cât de repede merg, nu cre’ că mă opresc. Stânga, dreapta. Beznă. Frate, nu văd nimic! Nici nu știu în ce parte să mă contrabalansez. Băăă! Prea repede! Ălălalt nu era așa! Iau mâinile de pe față. Imediat începe să mă stropească apă în față. Uuuuhu! Adrenalină. Intru într-o curbă și centrifuga începe să mă ridice pe margina din dreapta. This is so fun! ZDRANG!!! Au, botu’ meu! Ce-a fost aia, frate?! Sunt pe burtă și încă mă duc. Pfuai, ce nănău am dat de podea. Și mă doare! Hai, frate, mai e mult? Ah, lumină. Hopa, apă!

Ies din apă amețit, lumea se uită la mine speriată. “Pfahahaha” – către frati-miu’- “ce penal a fost! Să vezi cum m-a-ntors.” Tipa de pe margine îmi face speriată semn să ies repede din apă. Ce-a apucat-o? Hm, mă gâdilă ceva la nas. Duc mâna, mă uit – câta mai râu’ de sânge! Shit! Repede să ies, repede să ies. “Ești OK? Să te duc la prim ajutor?” “Hahaha, stai că e OK, doar că m-am întâlnit cu topoganu’“. “Stai pe spate! Mâna sus! Dreaptă! Ține-te de nas!

Pentru cei care nu s-au prins, m-am dat pe un topogan tubular în Water Park Otopeni și, în timp ce mă dădeam, cumva am ajuns pe burtă (nu prea aveai simțu’ direcției înăuntru, așa că habar n-am cum), da’ mai întâi am dat bine de tot cu nasu’ de podea. Se pare că am fost un caz singular pentru că, deși am mai văzut și pe alții ieșind pe burtă, pe nimeni nu l-am văzut cu botu’ bușit. Eh, probabil din cauză că io am nasu’ mai mare. N-a fost mare chestie, doar că acum am un nas și mai mare pentru că s-a mai umflat. Bine că nu-i rupt – mă omora Teo :(.

Oricum, a fost foarte distractiv în parc – mai puțin ora aia în care am stat pe bară. Topoganele sunt foarte mișto (mai puțin tubularu’ roșu BEWARE!), apa este destul de curată, iar ăia de la prim ajutor dau impresia că sunt pregătiți și profesioniști, lucru care este de lăudat.

În prezent, am doar o vânătaie verzuie pe partea de sus a nasului și o mică zgârietură. Norocu’ meu că vânătaie nu s-a extins și la ochi, altfel eram primu’ raton programator.

P.S. Titlu’ este un joc de cuvinte; dacă citești cursiv și mai legat “what a park”, sună ca “water park”.

Scurte: clisee la lucru

Să vedem câteva clișee la locu’ de muncă:

1. În mall-uri atunci când te duci la supermarket (fie că-i Carrefour, Real, Billa etc.), deși sunt 7-8 case, doar 2-3 funcționează (dacă ești norocos). De ce? Economie la curent? Chiar nu-mi place să stau la coadă pentru o Cola și un Snickers.

2. Niciodată, dar niciodată (!). Bine… hai să zicem, cu 5 excepții. Oricum, de fiecare dată când mă duc să-mi iau cartelă la metrou, tanti sau nenea de-acolo vorbește la telefon. Indiferent de oră, anotimp, vârstă, rasă, sex, acolo este cabină telefonică.

3. Toate secretarele pe care le-am văzut că se joacă pe PC în timpu’ serviciului nu se joacă Minesweeper. Majoritatea se joacă Solitaire și rar Freecell.

4. La poștă ați observat că dacă te iei după indicatoare niciodată nu nimerești la casa care trebuie? Altfel nu ți-ar zice tanti de-acolo “nu aici, la casa următoare”. Păi cum, mă?

5. Tot la poștă. Nu știu cum sunt poștele în alte locuri, da’ la mine-n cartier și la poșta mare de la Moghioroș am dat numa’ de tanti care țipă una după alta. “Nuțiii, hai că tre’ să bagi alea acolo!”

Mai știți și voi altele?

Treaba cu bacsisul

Ca să clarificăm din start, bacșișu’ este diferit de șpagă. Bacșișu’ se dă ulterior serviciului prestat, pe când mita se dă înainte (în unele cazuri, și după). Bacșișu’ ar trebui să fie un lucru care exprimă mulțumirea mea față de ceea ce-mi oferi.

Am fost la nu știu ce terasă (îmi scapă numele) de prin centru’ vechi unde servirea a fost înceată, chelnerii ne-au luat chestii de pe masă fără să ne-ntrebe dacă se poate și nici mâncarea n-a fost cine știe ce în raport cu prețul ei. Deci, n-am fost mulțumiți nici unu’ de ceea ce ni s-a oferit, atunci de ce să las bacșiș (fie el cât de mic)? Doar că așa este “frumos”? Servirea n-a diferit cu mult de cea de la Venezia unde n-am lăsat nimic. Dacă eram la bodega din colț înțelegeam să nu am parte de cine știe ce servire, da’ dacă tot dau un ban măcar să mă simt și io bine. Mă rog, până la urmă s-a lăsat bacșiș, lucru care mi s-a părut fără motiv.

La întoarcere acasă am luat un taxi, când văd că trage pe dreapta și intră într-o benzinărie. Trebuia să alimenteze. Aparatu’ încă mergea și contoriza staționarea. Nu mă durea pe mine de 50 de bani sau cât a costat staționarea, da’ gestu’ în sine… poate mă grăbeam, poate aveam rău de benzinării etc.. Noroc că aveam bani ficși.

Sunt de părere că bacșișu’ ar trebui lăsat doar în cazul în care servirea este bună. Dacă totu’ decurge OK, las bacșiș. Dacă te mai și bagă în seamă ospătaru’ sau te întreabă “ce mai dorești”, “cum este”, “pot face ceva pentru tine” atunci las un bacșiș și mai mare. Da’ dacă îmi pierd timpu’ atunci n-am de ce să las bacșiș.

Un bun exemplu pentru ambele cazuri este Pizza Hut. Am mers odată la prânz și chelnerița ne-a pierdut comanda, lucru care ne-a făcut să ajungem cu 45 de minute mai târziu la serviciu. Bacșiș = 2 bani (pentru că nota se încheia în .98 lei), deși mâncarea a fost ca de obicei – bună. Și iată că de atunci s-a mai schimbat treaba – parcă mâncarea vine mai repede, nu se mai strecoară erori în comenzi, chelnerii îți cer feedback (fără să fie sâcâitori) sau dacă te mai pot ajuta cu ceva. Păi în cazu’ ăsta să tot curgă bacșișu’.

Andargraund

Să zicem că vorbești cu cineva și vorbiți despre muzică. El o să-ți spună că ascultă nu știu ce trupă neștiută de nimeni (de exemplu “Țiganu’ cu flexu’ în esofag”), iar tu îi spui că asculți o trupă mai cunoscută, să zicem, Metallica. Vi s-a-ntâmplat vreodată ca acea persoană să zică ceva de genu’ “pfoaaai, cum s-asculți, frate, mizeria aia comercială?”.

Hă? Am ratat ceva? Sunt unii oameni care se chinuie și parcă se complac în a asculta doar muzică “underground” sau, altfel spunând, necunoscută. Ei n-ascultă Metallica, Iron Maiden sau mai știu io ce trupe arhicunoscute pentru că sunt comerciale, sunt mainstream, toată lumea îi ascultă. Nu, ei sunt tru. Whaat?!

Stop! Să clarificăm puțin lucrurile. Una este atunci când chiar nu-ți place un lucru (GOOD) și alta este atunci când îți place un lucru, da’ pentru că tuturor le place, atunci ție nu-ți mai place (BAD). Hm, ați înțeles ceva?

E ca și cum tu nu ți-ai cumpăra un stil de rochie (zic și io) care-ți place doar pentru că ai văzut că mai multă lume poartă genu’ ăla de rochie. Acum, înțeleg nevoia de a fi unic, da’ totuși nu ți se pare un pic stupid?