Supermarket drive-in?

Am un prieten care recent s-a bagat la un concurs la care fiecare concurent trebuie să vină cu o idee de afacere care mai apoi va fi votată. Când mi-a dat linku‘ am intrat să văd și ce idei au avut și ceilalti concurenți, dar ce-am văzut a fost lipsă de originalitate și tocmai ideile nașpa (din punctul meu de vedere) aveau mai multe voturi. Club sportiv specializat pe arte marțiale? Mă duc la o sală de karate dacă vreau asta. Crescătorie de pești? Există destule, numa’ la mine la țară sunt vreo 2. Mă rog, am văzut și câteva idei foarte tari, cum ar fi un loc unde să-ți lași animalu’ de companie dacă nu vrei să-l iei cu tine în concediu. Acolo primește îngrijire, mâncare și sunt oameni care fac asta full-time, da’ ideea asta de afacere era undeva pe la coadă cu voturile. Însă o idee care mi-a plăcut și mai mult a fost cea a lui Cătălin Neagu. Stați așa să vă zic și motivele.

1. Este o idee originală: un supermarket drive-in – nu am auzit de așa ceva în România.

2. Este o idee practică: de ce să pierzi zeci de minute să te plimbi prin magazin și/sau să stai la coadă la casă că cineva din fața ta nu se mișcă destul de repede? Te duci frumos cu mașina la drive-in și comanzi ce dorești – sigur rezolvi mai repede. Sau și mai bine, comanzi dinainte online și peste un interval de timp te duci frumos și-ți iei produsele.

3. Este o idee modernă: trăim în secolul vitezei. Mulți dintre cunoscuții mei fac cumpărături online (cărți, eletronice, scule etc.) și plătesc facturile online cu ajutorul cardurilor bancare. Să recunoaștem, este mult mai comod să-ți iei un procesor Intel i7 (să zicem) de pe eMag și pe care să ți-l livreze gratuit în aceeași zi decât să stai să mergi cu RATB-u’, mai ales pe căldurile astea, și să iei la rând magazinele de specialitate pentru a găsi un procesor i7. Așa și cu supermarketu’ drive-in: încurajează eficiența și promptitudinea – lucruri care mie mi se par importante deoarece îmi permit să-mi concentrez atenția asupra altor lucruri.

Așa că în final am ajuns să-l votez pe Cătălin și v-aș încuraja și pe voi s-o faceți. Tot ce trebuie este o simplă apăsare de buton și o adresă de mail validă.

A bug’s life

Joi seara, prin Constanța, căldură mare. O terasă pe nume Venezia (pe care NU v-o recomand!) și un chelner cu ADD. Și în timp ce stăteam noi acolo așteptând nota, un ditamai lăcust se așează pe perete. Da’ monstru, nu lăcuste d-alea de-un verde mai deschis și mari. Nuuu, un monstru musculos gata de să sperie turiștii. În fine, plecăm scârbiți spre casă doar ca să vedem un și mai mare stol de lăcuste și gândaci. Yay!

Ajungem acasă, mă bag în pat, sting lumina. Aud un sunet – e o motocicletă; bine că nu-i țânțar, mă enervează la culme. Stau încă 2 minute și aprind – nu știu de ce – lumina de la capatu’ patului ca să văd un gândac d-ăla negru țâc-țâc uitându-se la mine de pe puișoru’ de pernă. Îmi iau arma (papucu’) în mână. Hm, să-l lovesc în așa fel încât să sară pe podea și dup-aia să-l împrăștii. Rezultatu’ a fost diferit; l-am lovit, a căzut pe podea, ÎNSĂ a fugit repede sub pat. I should’ve seen that coming. Isteric am început să-l caut sub pat cu pițimobilu‘, iar el se plimba de la o margine la alta, sfidându-mă parcă pentru că nu ajungeam la el.

La un moment dat dispare. Da’ de tot. Bă! Io nu po’ să mă culc până când fiara nu este ucisă! Ce să fac, ce să fac? Mă pun în pat. Țâc țâc – gândacu’ zbura (o, Doamne, de ce i-ai creat să zboare?!) și se lovea de pat. Cobor iar în genunchi căutând dihania – nimic. Grrr! Mă pun în celălalt pat, aprind televizoru’ și mă pun în așa fel încât să văd ambele colțuri ale patului și televizoru’. 10 minute, nici o mișcare. Blesteme!! Iar m-arunc pe genunchi și-l văd arătându-mi fundu’. Stai tu, gândac nenorocit, că-ți fac praf elitrele! Și încep frenetic să-l lovesc (sau să-l nimeresc). În camera de alături, bunica – am aflat de dimineață că – credea că fac ceva sport, exerciții, yoga că se tot auzeau zgomote de la mine din cameră. Într-un final îl prind la colț și îmi îndes papucu’ în el. Bestie, ești moartă! Dar nu, pentru că imediat începe să-și miște piciorușele pentru a-și deplasa corpu’ mai adânc sub pat. Așa că repede iau pliciu’ (de ce nu m-am gândit mai devreme?!) și încep să-l ghidez spre moarte. Îi dau una după cap cu pliciu’ și pare să fi scos ceva mațe pe podea, nu-l cred, îl trag de sub pat și aplic papucu’ pe el, calc pe papuc. Acum sigur este mort, îmi spun în timp ce privesc triumfător trupu-i pe podea. Dar, ca să fiu sigur, am luat un șervețel și l-am tras pe WC.

Da, da, știu – am o problemă (cam gravă) cu orice ființă cu mai multe de 4 picioare și cu mărimi mai mare decât muștele. The little girl inside of me freaks out.

Return of the Colaholic

Yup, I’m back. Ma rog, sunt pe tren.

Ba, ce greu este sa scrii pe blog cand esti in concediu. Am vreo 7 drafturi pe care le-am inceput, da’ pe care n-am reusit sa le finisez, asa ca o sa le termin si o sa le public saptamana asta.

In rest, nimic special, doar ca am re-realizat ca multa prostie este pe planeta asta. Hai ne vedem maine. Ma rog, citim. Pa!