Idee de afacere

Da, da, știu că există o grămadă de rețele și proiecte de rețele sociale, da’ ceea ce am io de oferit este axat pe România. Ce Neogen? Ce hi5 sau Feisbuc? Deși au fost asalatate de prințese și cocalari, ele niciodată n-au satisfacut nevoia lor de bază, și anume, aceea de a avea dușmani și de a fi invidiat. Așa că eu, ca un geniu care mă aflu, am venit cu un proiect numit dushmanymey.ro.

Este o platformă asemănătoare Feisbucului numa’ că va funcționa pe principiul opus. Nu vei avea o listă de prieteni, ci una de dușmani! Această listă fie o vei putea alcătui tu prin dușmănie (similar “Add as friend” din Feisbuc), fie vei fi tu adăugat ca dușman în lista altuia și acela va fi automat adăugat și în lista ta.

De asemenea, pentru că tu te vei mândri cu pirandă, cu mașină și cu arfe, lumea (adică dușmanii tăi) te va invidia. În acest sens, platforma pune la dispoziția utilizatorului butonul de invidiat (similar celui de “Like”). Iar dacă arfele din poză sunt prea tari și te roade splina de invide, atunci ai și opțiunea de a arăta și altora cât talent are dușmanu’ tău prin intermediul butonului de “bagă-i și pă alții în boală”.

(Poza din avatar este proprietatea cocalari.com)

Așadar, se baga cineva? Sau ceva sugestii de feature-uri?

Stultus

Știți, e vorba aia care zice că dacă prostia ar durea, atunci unii ar umbla urlând pe stradă. Nu o să mă leg de Flugtag pentru că au scris atâția, deși nu știu ce s-a gândit fata aia din moment ce a rămas pe pian (obiect destul de tare) atunci când a sărit de la 6 m (distanță destul de mare). Mă rog, se pare că fizica nu este pentru toți.

lom niște cazuri mai simple, de bun simț. Americanii de niște ani buni scriu pe paharele de cafea că băutura este fierbinte. Știți povestea, o tipă a băut, s-a ars și a dat McDonald’s în judecată pentru că, vezi Doamne, ea nu știa că o să o frigă. Haideți să lăsăm pentru un minut foamea de bani și breșa pe care a găsit-o tanti asta pentru a face rost de ei și să ne gândim la situație. Păi, mă, nu era normal să frigă? Cafeaua când o făceai la ibric nu fierbea? Sau la coffee-maker nu fierbe apa aia (ca notă adiacentă, am putea să dăm în judecată firmele de fierbătoare pentru că nu scrie pe ele – cel puțin pe al meu – că produsul finit frige)? La fel și la plăcinte. Când maică-ta scotea plăcinta din cuptor, nu frigea? Sau maică-ta gătea cu azot lichid? Chiar nu putem să ne prindem instinctiv de lucrurile astea de bun simț?

Și toate avertizările astea acum scrise pe ambalaje vor produce oameni mai proști. Și astfel vor apărea texte de genu’ “a nu se băga mâna la flex, risc de accidentare”. Nuuu, pe bune? Dacă ai sta să te gândești chiar și pentru o singură secundă ți-ai da seama că om + flex + mână = om + flex. O să pun și io un disclaimer pe blog: “Atenție, cititul acestui blog stimulează mușchii oculari și-i uzează în timp!”.

Scurte: La calculator

Câteva chestii pe care le-am observat la noi ăștia care lucrăm destul de mult cu un calculator.

1. Ne-am obișnuit ca lucrurile să meargă repede. Dai dublu-click, pac – pornește programul. Da’ instant, nu așa, cu 1-2 secunde întârziere. Iar atunci când nu pornește ceva imediat, în secunda următoare începem să frecăm mausu’ de masă, să mișcăm frenetic cursoru’ pe ecran, să lovim mausu’ de birou de parcă din cauza lui merg aplicațiile încet. Mai bine ai freca platanele de la HDD că citește greu datele sau un șut în procesor pentru că le procesează greu, da’ nu mausu’… Unii nu fac nimic din cele de mai sus, ci – având firu’ de la maus lung – biciuiesc monitoru’ cu firu’ de la maus în timp ce zic “hai, breee, mișcă-te“. Mă rog, impropriu spus “unii” pentru că numa’ io fac așa.

2. Atunci când suntem nervoși apăsăm tare pe taste de parcă PC-ul ar percepe forța aplicată și ar înțelege că suntem destul de nervoși. Nu pornește o aplicație de nici un fel? Dai cu sete în Enter! Sigur tre’ să meargă! Cu cât mai tare, cu atât îl doare pe PC mai mult și îl obligi să te asculte.. Sau te joci Prince și vrei să sari peste o groapă. Ai apăsat pe SPACE și ai văzut că n-a mers. Ce vei face data viitoare? Exact, vei apăsa mai tare (mai ales dacă deja ești nervos) pe SPACE crezând că Dastan va sări mai sus. Dacă nu va merge? Vei lovi cu și mai multă sete până când vei vedea că de fapt era o scăriță mai ascunsă pe care n-ai văzut-o.

3. Calculatorul tău este influențat de persoanele din jur. Mă seca atunci când veneau prieteni la mine să ne jucăm nu știu ce joc și tocmai atunci se mișca PC-ul foarte, foarte greu. Până atunci mergea bine mersi, când veneau ăștia nu mai mergea nimic. Frustrant rău de tot.

Pățiți și voi d-astea?

Baietasu’ lu’ mami

Na că mi-a luat-o Makavelis cu articolu’ despre copii de bani gata așa că io o să mă leg de alt subiect, oarecum legat de ce-a zis și el.

Un lucru care mă surprinde este să văd parinți (în special mamele) care își dădăcesc copiii. Până la o vârstă consider că este OK să-l asiste la fiecare decizie sau acțiune, da’ la un moment dat chestia asta tre’ să se oprească, tre’ să-l lase pe copil să facă “mușchi” singur.

Eram zilele astea în stație la RATB și vedeam o grămadă de copii cu ghiozdane și/sau părinți în spate și ce m-a surprins a fost faptu’ că erau o grămadă de copii care păreau peste clasa a 5-a sau a 6-a. Și culmea, o fi un caz izolat, erau mai mulți băieți cu mamele lor decât fete cu vreunul din parinți. Poate-mi ziceți “eh, Iosif, ești tu prost că de fapt aveau ruta comună“. Mă lași? În momentul în care mami îți cară buchețelu’ de flori și vrea să-ți care și ghiozdănelu’ atunci nu mai este rută comună, atunci este dădăceală.

Și nu înțeleg de ce chestia asta continuă. Eu de fiecare dată când vedeam că maică-mea mai avea tentative de genu’ ăsta îi spuneam că nu-mi place și o rugam să termine. În schimb, am văzut un momâu de vreo 14 ani căruia îi zice maică-sa “hai totuși să-ți iau bilet”, iar ăsta nu gesticulează nimic. Și mami se duce și-i ia bilet. Io în locul ei i-aș fi zis “ia-ți, bă, bilet că dacă te prinde io plătesc“. Mă rog, io n-am copii, deci nu am avut încă parte de sentimentul patern.

Da’ totuși, când vii cu mami la școală și vine mami să te ia de la școală, iar tu ești în clasa a 7-a, atunci ești un mare pămpălău (și hai să zicem că la fete mai înțeleg – că-s mai vulnerabile, mai sensibile bla bla bla). Nu mă refer nici la situațiile în care vine unul dintre părinți și te ia cu mașina de la școală. Nu, este vorba de faptu’ că pe tine tre’ să te țină mami de mână în RATB și/sau metrou, că al’fel te papă omu’ negru.