Scurte: Si nu ne duce pe noi in ispita

Tot românu’ spune cel puțin o dată pe an un Tatăl nostru și zice “și nu ne duce pe noi în ispită”, da’ se pare că de multe ori noi singuri ne aruncăm cu capu’ înainte atunci vine vorba de așa zisele ispite. Ceva de genu’ “și nu ne duce pe noi în ispită, ci lasă-ne că ne ducem noi și singuri”. Ca niște copii mici cărora le spui că mănâncă bătaie dacă desenează pe pereți, iar ei se uită în ochii tăi în timp ce încep să dea cu creionu’ pe perete. Evident, îi bați. Tu știai că asta se va întâmpla, ei știau că asta se va întâmpla.

Așa suntem și noi. Știm că dacă facem un anume lucru nu este OK și că va trebui să suportăm niște consecințe neplăcute (mai grave sau nu), da’ totuși îl facem. Și apoi urmează consecințele neplăcute de care eram deplin conștienți că vor veni. Dar totuși avem pretenția ca Dumnezeu să nu ne ducă în ispită. Nu este acesta un mic abuz? E ca și cum ai zice “sar în cap de pe bloc și Doamne-Doamne o să mă păzească de cel rău (în cazul nostru, asfaltu’) că m-am rugat Tatăl nostru”. Dumnezeu nu este salvamaru’ de serviciu. Da, îți spune o dată “ho, bre, că o iei pe arătură”, îți spune și a doua oară “bre, Vasile, nu sări că te faci țăndări” și a treia, va încearca să nu te ducă în ispită. Da’ până la urmă cu toții avem liber arbitru, iar dacă tu ții neapărat să faci ca tine, treaba ta.

Partea tristă este că unii nu învață din greșelile lor, ce să mai zicem de învățatu’ din greșelile altora.

Buda – lacas al maturizarii intelectuale si spirituale

Buda – acest loc plin de însemnătate (și de alte chestii mai puțin plăcute) al vieților noastre. Zilnic sau nu (constipații știe), ne așteaptă stoic, fără să se miște din loc. Și totuși, cred că mulți dintre noi i-am subestimat importanța. Îl considerăm ceva murdar, nicidecum lăcaș de luminare a minții și a sufletului. Din acest motiv, m-am hotărât să readuc în prim-plan acest element cheie al maturizării noastre intelectuale și spirituale.

Buda are scopul primordial de a te ajuta să scapi de lucrurile necurate ale sinelui, manifestate adeseori sub forme mai puțin estetice. Toate necurățiile trupului îți vor părăsi corpul și se vor scufunda (sau nu, depinde ce ai mâncat) în apa din canalizare. Deci, buda te eliberează de necurățiile trupești.

Pe lângă efectele de curățire, buda are și abilități vindecătoare, deseori vindecând beția. Mă rog, nu obiceiu’ de a bea, ci beția în care ești la un anumit moment. Simți că se învârte pământu’ cu tine, simți atracția podelei într-un mod nemaiexperimentat până acum? Pășește în acest lăcaș, pune mâinile pe colac, capu’ spre centru’ bazinului și trupu’ într-o poziție semi-arcuită și lasă natura să-și facă treaba. Te vei simți mai bine și mai treaz.

Și hai să mai urcăm o treaptă! Deși este locul unde te eliberezi de cele rele, buda este și un loc al cunoașterii. În acest lăcaș oamenii își îmbogățesc cultura generală prin tot felul de cărți. Dostoievski, Tolstoi, Tolkien, Kafka și mulți alții au fost citiți în acest loc. Unii nu doresc să cunoască literatură așa că se cufundă în cunoașterea algoritmilor rezolvând sudoku, iar alții caută tot felu’ de chestii pe internet, dar toate activitățile astea sunt în profunzime cunoaștere.

În final, buda este locul unde îți vin idei bune. Fiind singur, scăpat de o grijă (sau mai multe), ai timp să meditezi. De multe ori mi s-a-ntâmplat să-mi vină rezolvarea pentru anumite bug-uri; multe postări de pe acest blog și-au avut geneza în acest lăcaș minunat – colaholicul viitorului, joburile pentru țigani și altele mai puțin faimoase.

Așadar io zic că buda merită mult mai mult respect decât i se dă în zilele noastre!

Munca – bratara de aur

Cum să supraviețuiesc pe timp de criză? Asta este o întrebare pe care mulți români și-o pun. Am fost dat afară de la lucru sau n-am fost angajat niciodată, ce mă fac? Cine mă mai angajează? Simplu, KFC, McDonald’s, mall-urile etc. Îmi pare rău că realitatea este nu este așa de roză, însă dacă vrei să mănânci ceva tre’ să produci. Iar stând acasă pe banii lu’ mami nu prea rentează.

Nu înțeleg de ce mulți oameni se cacă atâta pe ei că nu vor să lucreze în mall-uri, la căscuță sau la KFC. Munca, de orice fel, nu este rușinoasă! Ești femeie de serviciu într-un bloc – foarte bine, ești casier în Carrefour – bravo ție! Nu ar trebui să-ți fie rușine. Mai mult ar trebui să-ți fie rușine să stai acasă pe banii altora.

Gândește-te dacă n-ar exista nimeni la KFC care să-ți ia comanda pentru că este o muncă “rușinoasă” sau n-ar fi oameni care să-ți răspundă la Relații Clienți la Vodafone pentru că prea este o muncă “de jos”. Absurd, nu? Nu există muncă rușinoasă! Fie că ești gunoier sau manager, munca este brățară de aur (parca asa era zicala)!

Maica-mea este mai tare ca maica-ta

Cam așa ziceam când eram mic. “Taică-miu’ e mai puternic decât taică-tu'”, “maică-mea face mâncare mai bună” etc. Întrebarea care-mi stă în minte de câte săptămâni încoace este “cât de mândru ești tu de părinții/părintele tău?”. Poate nu mai sunt printre noi, da’ asta nu este deloc un motiv ca să nu mai fi mândru de ei, ba din contră. Ca de exemplu, când mă gândesc la bunică-miu care s-a dus acum 2 ani, sunt mândru să-l fi avut ca membru al familiei – un om simplu, dar cu principii de nezdruncinat, cu o credință puternică și o viață exemplară încât tot satu’ îl laudă și vorbește de el numai de bine. Și nu numai bunică-miu’, ci toți membrii familiei au cel puțin un lucru, o trăsătură de caracter care mă face să fiu mândru că-i am în arborele genealogic.

O persoană de care sunt în mod special mândru este mama. Da, sună corny și ieftin, da’ nu-i așa. Mama este o învingătoare. Oricâte necazuri au trecut peste ea, din copilărie și până acum, ea tot a rămas cu fruntea sus și a avut puterea să crească 2 copii deștepți (evident, io și frati-miu’). Mă rog, nici tata nu s-a lăsat mai prejos, da’ acum vorbim de mama. Deși pe dinafară a îmbătrânit, ea încă are un spirit tânăr. Tot timpu’ învață lucruri noi și este într-o continuă mișcare. Până și io aș obosi dacă aș face jumătate din câte face ea.

Însă, hai să vă arăt câteva motive pentru care maică-mea (și alte persoane de vârsta ei) este cea mai tare:

  • acum vreo 10 ani se juca pe Mario pe Nintendo, mai târziu a trecut la Hercule și Croc pe PC
  • vorbește pe mess cu prietenele ei (la fel de cool) de prin țară sau de pe-afară. Uneori mai vorbește și cu mine când sunt la lucru sau îmi lasă offline-uri
  • are cont activ de Facebook; dă like-uri, comentează la statusuri, poze, orice
  • citește bloguri (printre care și cel de față) și mai are câteva critici uneori
  • nu-i placenu lucreze. Caută mereu să fie folositoare și atât cât știe își face treaba foarte bine

La categoria femei peste 40 de ani care sunt foarte tari este și Lia. Ați mai văzut-o comentând aici pe blog și într-un timp avea și un blog unde scria poezii. Respect!

Așadar, aveți pe cineva în familia voastră sau o persoană apropiată care să fi trecut de 40-50 de ani de care să fiți mândru?

Necolaholicu

De la un timp am început să mă preocup mai atent de alimentația mea și de ce rahaturi bag în mine. Nu știu cât o să mă țină, da’ deocamdată încerc să bag mai puține chimicale + grăsimi în mine. Poate s-o trage și de la faptu’ că în 5 zile am pus 5 kile și m-a marcat.

După cum spuneam și pe pagina de pe Facebook am început să nu mai beau Cola. Da, da, știu toate apropourile legate de domeniu și de tot “brandu'” ăsta, da’ sunt mândru că în 3 săptămâni am reușit să beau doar aproximativ 2-3 litri de Cola. Față de cel puțin 7l/săptămână. E, pe lângă asta am început să mănânc și fructe (OMG!), lucru total neobișnuit pentru mine. Sticla de Cola să o am și mi-era de ajuns.

Ei bine, având astea în minte am zis că nu mai mănânc la McDonald’s, KFC, Burger King și alte junk food-ării și am reușit ca în ultimu’ timp să bag numa’ rău’ cel mai mic (salatele) din locurile astea. Și acum ajungem la partea unde voiam să ajung. Ieri pe la prânz eram în oraș cu foamea-n gât și mă aflam în zona Unirii așa că am zis să mă duc până sus și să crăp ceva în mine. Aveam poftă de o ciorbă și ceva din pui așa că mi-am luat o ciorbă de văcuță, cartofi prăjiți cu pui shanghai, o salată ca garnitură și smântână și ardei iute pentru ciorbă, fără chifle. Totalul? 28 lei!! Huuu!!!. Scump, dacă stai să te gândești la prețul individual al ingredientelor.

Și prețuri d-astea n-am văzut numai acolo, ci mai peste tot pe unde este mâncare gătită (exceptând cantinele) aceasta costă cu mult mai mult decât un junk-food. Vorbeam cu niște prieteni și toți am constat același lucru – mâncatul (mai) sănătos costă mai mult.

Așadar, dragii moșului, ce locuri știți voi prin București unde se halește în următoarele condiții:

  1. mâncarea să fie gătită și relativ proaspătă (fără ciorbe de pui cu carne din friptura de alaltăieri)
  2. mâncarea să fie relativ ieftină, adică ciorbă + felu’ 2 să coste mai puțin de 20 de lei