Simbiotul tigan-masina

Probabil ca nu stiati ca exista, insa pe langa toate speciile de tigani care cresc pe langa casa omului, zilele trecute mi-a fost dat sa vad si pe aceasta.

Langa firma noastra se demoleaza o cladire – nimic neobisnuit. Au venit tot felu’ de utilaje sa sparga, sa stranga, sa curete, sa adune, basculante si tot tacamu’ si zilele trecute a venit si un excavator care strangea si incarca intr-o basculanta tot molozu’. Ei bine, asa cum sunt pasarile alea de stau in gura crocodililor si le curata printre dinti, asa stateau si 3 tigani pe langa excavator strangand cele 3 elemente de baza ale credintei lor: fier, caramida si lemn. Nota: au ramas 3 elemente de baza pentru ca al 4-lea – sticla – s-a epuizat in anii ’90.

Excavatoru’ se misca pe-acolo, umbla cu cuva incoace si incolo, stiti voi – chestie de multe tone, iar tiganii la 1 metru de bestia mecanica, nonsalanti, uneori si oprindu-l din a lua fier si de a-l arunca in basculanta. Mi s-a parut interesanta aceasta relatie simbiotica intre tigan si masina, una dintre singurele relatii neparazitare.

Tapet nou

Na ca am revenit la tema pe care voiam s-o bag acum cateva luni de n-a vrut populatia. Timpurile s-au schimbat, asa ca am considerat oportun sa-mi fac blogu’ un culcus mai cald… pentru mine.

Am scos si pagina de Feisbuc din dreapta si banner-ele prin care generam kilograme bune de trafic norocosilor. Am zis sa revin la motivu’ pentru care mi-am facut blog – acela de a avea un coltisor in onlain in care sa ma aflu in treaba cu scrisu’. “Da, da” – o sa ziceti (sau o sa-mi raspunda ecou’) – “vremurile in care blogu’ era doar un jurnal onlain s-au dus, ar fi naiv sa mai crezi asa ceva”. E fâs… Jurnal n-o sa fie, da’ nici n-o sa ma departez prea mult de ideea asta. D-aia si numele blogului a revenit la cel de-acum 4-5 ani cand eram pe blogspot (infernala platforma, by the way).

Hm.. am folosit cam mult cuvantu’ “revenit”. Cre’ ca asta e si ideea…

P.S. Momentu’ asta, din pacate, nu este privit printr-un pahar de Cola.

Casiere ofensate

Niciodată n-am înțeles care este motivul scârbei casierelor atunci când tre’ să dea mult rest. Să zicem că înțeleg atunci când îmi iau o bomboană și le dau o hârtie de 200 lei și, serios, înțeleg că multe n-au stimă de sine, își urăsc viața și slujba de rahat și cred că restu’ lumii este atât de preocupat de persoana lor încât să-și irosească 3 secunde pentru a râde de ele, DAAAR. Există un “dar”!

De ce le este greu sa fie umane? Nu indraznesc sa am pretentia sa fie dragute sau sa mai si zambeasca. Azi eram intr-un Mega Image si mi-am luat niste chestii de vreo 7 lei si cand i-am dat 50 lei parca ii furam sufletu’. I-a luat cu o mare scarba si parca a luat copiilor de la gura cand mi-a dat 3 hartii de 10 lei si inca 2 de 5. Oricum si io am avut tupeu ca n-am avut bani schimbati si ca am atentat la pixelii de pe ecranu’ care afiseaza restul.