Reporteri cu #swag

Credeați c-ați scăpat de mine azi, nu?

Niciodată n-am înțeles cadrele alea când reporterii încearcă să fie dramatici, dar în schimb par penibili… cel puțin din punctul nostru de vedere, al oamenilor cu măcar 1% din creier funcțional.

Să ofer 2 situații concrete, și anume când:

  • sunt indundații de proporții (i.e. anual), iar reporteru’ nostru se bagă în apă până la genunchi și prezintă de acolo știrea. În primu’ rând se udă leoarcă degeaba, iar în al 2-lea rând cre’ că ne-am prins și noi că e apa mare atunci când l-am văzut pe nenea Ghiță (nu ciobanu’) vâslind pe ulița din sat.
  • are loc un accident (noroc cu avionu’ prăbușit că al’fel cine știe când mai apucau să facă asta) și reporteru’ expune știrea dinăuntrul avionului. Care-i ideea? Asta făcea și pilotu’ în momentu’ accidentului? De parcă o să zicem “Da, băăăă, acolo stătea pilotu’, ejneboon?! Nu mi-ar fi trecut prin cap!”.

Cre’ că ar trebui făcut ceva în genul Zmeurei de Aur și pentru știri (în caz ca nu exista).

P.S. De ce l-ai invita pe Vadim să-ți analizeze accidentul aviatic?!

Descoperire impotriva cancerului

Urmează un post serios, fără prea multe (mai degraba 0) glume. Am mințit. Nu-i vorba de nici o descoperire împotriva cancerului.

O grămadă de lume este obsedată de cancer. Înțeleg, este o boală urâtă de tot, da’ toți murim la un moment dat. Asta e, dacă pe Adam și Eva i-a mâncat în fund… sau mai degraba i-a ros stomacu’.

Nu cre’ că trece 1 săptămână fără să mai aud fie de încă o serie de alimente care sunt cancerigene, fie de altele care combat cancerul. Și dacă s-ar opri la alimente ar fi bine, da’ și telefoanele, și radiourile și routerele wireless și toate îți dau cancer! Mail-uri, post-uri pe Facebook, în ziare, peste tot. Bine că pe Twitter încă n-a invadat așa de mult subiectu’.

Și bine-nțeles ca dacă te apuci să consumi în exces (că deh, să fii sigur) alimentele anti-cancerigene sigur o să dai în cine știe ce altă boală. But hey, it ain’t cancer.

Și degeaba mănânci tu toate alimentele astea dacă trăiești în București sau în orașele aglomerate ale țării.

La cât fum de eșapament înghiți zilnic pe Magheru, Iuliu Maniu și în alte zone aglomerate, și la cât fum de țigară mănânci ca pe pâine când mergi la o cafenea/bar/club sau cât mai trage taximetristu’ din țigară până te urci, crede-mă că plasticu’ de la sticla de Cola este ultimu’ lucru de care tre’ să-ți faci griji că-ți bagă canceru’ în vene.

Stresu’, oboseala, și chiar și traumele (că-ți moare cineva drag sau că îți pierzi casa/contu’ din bancă) sunt considerate cauze ale apariției cancerului. Practic, viața însăși te abonează la cancer.

Așa că în loc să te stresezi excesiv (ai grijă) zilnic cu ce mănânci, ce faci, doar-doar să nu faci cancer, nu mai bine-ți vezi de viață  mâncând echilibrat, trăind frumos, moral, și corect? Și când o veni timpu’ să zici “pa-pa” – fie de bătrânețe, fie de vreo boală – nu e mai bine să te uiți în urmă și să n-ai nici un regret?

 

 

Scaun

Dintre toate cuvintele care puteau fi sinonime pentru rahat, “scaun” a fost una din variantele bune. Puteam inventa un cuvânt nou, da’ atunci ce ne-am fi făcut? Din ce limbă ar fi originat, că doar așa tre’ să fie introduse cuvintele noi? Uite un cuvânt inventat de mine care sună cât de cât științific și care – zic io – ar putea fi sinonim pentru căcuță: “clust”. Dar nu, “scaun” e mult mai bine.

Hai să vedem câteva expresii/termeni care se schimbă total atunci când știi ce mai înseamnă “scaun”:

  • “om cu scaun la cap”. În primu’ rând nu înțeleg legătura dintre “om cu scaun la cap”  și “om cu gândire înțeleaptă, chibzuită”. Adică de unde ai putea deduce că asta înseamnă? Dar să ignorăm acest fapt. Dacă ai ști că “scaun” înseamnă doar rahat, atunci ar însemna că omu’ ăla are un rahat în loc de creier…
  • “scaun cu rotile”. Deja v-ați închipuit o balegă cu roți, nu? Mda..
  • “a sta între două scaune”. Tot ce pot să zic este că nu prea miroase bine.
  • “te rog, trage-ți un scaun”. Nu, mersi. Scaunu’ mi-l trag in budă și nu e ceva ce pot face la comandă, nici măcar dacă mă rogi. Deși cu puțină străduință…

Cine a decis ca ceea ce descrie un obiect pe care te așezi și te relaxezi să fie sinonim cu rezultatu’ unei acțiuni unde stai și te relax… aaa, OK. Acum văd legătura. Oricum, a fost o decizie de tot scaunul!

Oamenii-gaina exista!

Pe lângă multitudinea de sporturi pe care le practică vecinii mei, și aici menționând doar câteva, cum ar fi lăsatu’ gunoiului în dreptul ușii în loc să-l ducă la ghenă sau gătitul de tocăniță de glande de sconcs, un sport care le întrece pe toate este bormașinit viteză.

De la început tre’ să menționez că nu este o probă grea, de aceea se pare că și mulți dintre vecinii mei îl practică. El presupune nimerirea intervalului in care celălalt vecin este acasă și doarme sau lucrează/învață. Dacă nu te pricepi să nimerești intervalele astea nu este nici o problemă, mergi la sigur: sâmbătă dimineața la 8. E win-win - și tu îți faci treaba, și și vecinu’ tău tre’ să-și găsească treabă!

Ei bine, asemenea sportivi sunt pe lista mea de cărămizit geamu’. Să zicem că înțeleg când bormașinează în timpu’ săptămânii. Da’ sâmbătă/duminică dimineața la 8? Și de multe ori dau doar așa –  un sfert sau juma’ de gaură. Vrrr-vrrr și gata. El și-a terminat treaba, iar tu te apuci de treabă. Win-win.

Și o să-mi ziceți: “Losufe, da’ la țară cum ar fi să-ți cânte cocoșu’ zilnic la 6-7?”. Păi cocoșu’ e animal, n-are minte. El una știe: răsărit de soare  = cucurigu.

Am căutat și pe internet tot felu’ de explicații, iar cea mai pertinentă mi s-a părut asta:

Chicken people

sursă

O noua fobie

Trec aproape zilnic pe lângă ele asa ca nu prea am cum să le evit. Le văd cum stau acolo într-o super lejereală, uneori câte două, alteori mai multe. Parca nici nu se sinchisesc de mine, iar simpla lor prezență mă irită. Totuși, am și io partea mea de vină. Uneori le încurajez să lenevească prin acțiunile mele. Mi-e rușine de mine uneori…

Vasele, nene. Mă enervează la culme. Nu neapărat ele în sine, ci nevoia lor constantă de a fi spălate. Dacă este ceva ce nu-mi place deloc să fac, aceea este să spăl vase. Aspirator – oricând, WC – oricând, cada – oric… hm, not really, da’ oricum, nu așa de neplăcută ca vasele. Spălatu’ vaselor și ștersu’ prafului – cele mai neplăcute treburi ale casei. Le fac, da’ le urăsc. Cam ca Gollum.

Da, da, da. Știu că o să veniți și o să-mi spuneți “Losif, da’ dacă le speli imediat după ce le folosești, o să fie OK.”. Oh really? Am încercat și ghici ce. Și atunci este neplăcut.

Și se întâmplă uneori (des) să cad în păcatu’ neglijenței (brrr, mi se face pielea găină). Face Teo super mâncare, mănânc ca un porc manierat și tre’ spălate farfuriile și celelalte recipiente în care s-a făcut mâncarea, sosurile etc.. Și cum stau io așa cu burta plină, eventual și tolănit prin pat, îi zic cele 5 cuvinte pe care le regret de fiecare dată: “Lasă că le spăl mâine”. Amare cuvinte. Și se întâmplă uneori (des) ca “mâine” să fim plecați toată ziua, poimâine să fim prea obosiți și uite așa se adună armata. Și acum s-au și uscat cu resturi pe ele.

Și să le vezi cum stau tolănite în chiuvetă, așteptând stropii de apă și detergent. Parcă mă și sfidează uneori. Mai ales când sunt mai multe… Cre’ că am dezvoltat o (noua) fobie – vasofobiaIs that a thing? I think I’m gonna make it a thing.

%d bloggers like this: