Category Archives: Când m-apucă

Și m-apucă des!

Frenezie si curatare de colon

*** Stream of conciousness. A da, și nu vrea să-mi bage diacritice în titlu… Jmanghi!!! ***

În ultimul sfert de oră am făcut mișto, păcălit sau râs isteric cu cel puțin 10 persoane pă mess. Nu știu ce m-a apucat. Adevărul este că la căldură omul nu mai poate gândi limpede. Și nu pot să spun că ar fi efectul vreunei băuturi amețitoare deoarece n-am băut nici una… recent… sau azi. Dacă mă gândesc bine, cred că recesiunea combinată cu căldura dau un sentiment de euforie (unora). Să fi fost ceva în mâncare totuși? Azi am mâncat cartofi țărănești cu carne de vită…  E clar… vaca era nebună (sper că nu și gripată porcin)…

Ok, făcând abstracție de semi-tourette-ul și frenezia care m-a apucat, nu știu dacă ați observat da’ mi-am băgat Ad-uri pă blog ( ar trebui să fie acișilea în dreapta, în saidbar – cum ar zice Pruteanu, odihnească-se ) și până acum am făcut $0,12 . Ciudat este că îmi tot bagă d-alea cu “slăbește prin curățarea colonului” și alte 5-6 reclame legate de colon. De ce?! De ce ar face cineva reclamă indirect la colon? E ca afișul ăla imens cum vii pe Moșilor dinspre Obor pe care scrie mare (în litere grecești, latinești și evreiești, lol) “Hemoroizi? Fisuri anale? …..etc.”. CUM, mă?! Pe un câta mai banner-ul de mulți metri pe și mai mulți să scrii așa ceva? Mă rog, ăsta e nivelul advertising-ului de la noi…

Hai că mă întorc la apucăturile-mi frenetice. Tșaules!

Zodia Cancerului?

*** – Apostol, ai citit Zodia Cancerului? – Nu! – Ai 4! ***

Preaînțelepul nostru marinar de la cârma statului a afirmat ieri că am intrat “oficial” în recesiune deoarece PIB-u’ o să scadă în continuare. Atunci mi-am pus mâinile în cap și am zis…”PE BUNE?!”. Frateeee, dacă nu-mi spunea Băse sigur nu mă prindeam, nuu. Mersi, captain Obvious, că mi-ai descoperit asta. Orbu’ de mine n-a observat disponibilizările în masă de până acum, nuu.

Și ce e mai stresant e că dacă până acum tot auzeam “criză, criză, criză” la tot pasul, acum aud și mai mult. Deja am auzit tanti în troleu și tramvai vorbind despre noul cuvânt – recesiune – ușor panicate. Eu nu înțeleg, sincer, cum o singură vorbă parcă a trezit românul care de mult timp mânca rahat. Oare acum că i s-a spus că nu-i bun, se panichează și crede că o să moară de foame? Pe bune… Nu ne-a doborât criza din ’30 și o să murim, vezi Doamne, acum.

Oameni buni, băgați-vă mințile-n cap! Nu propagați degeaba panică. Da, urmează vremuri grele, dar hei, noi românii suntem obișnuiți… Nu m-a deranjat să mănânc în trecut pâine cu unt și sare sau griș/orez cu lapte de 3 ori pe zi, n-o să mă deranjeze nici acum… Sau am uitat să trăim ca Pavel?

Hai să nu facem pe noi ca niște potăi fugărite, ci să dăm tot ce-avem mai bun. Și dacă bunul Dumnezeu o vrea să vină vremuri grele sau mai grele, asta e… tot El o să ne și scoată (one way or the other :) ).

Ucigasi de identitate

***Un post despre judecători și conformiști. Orice apropouri cu privire la persoane reale sunt intenționate, fără rea intenție***

Cu toții-i știm, îi vedem cam în fiecare zi, în aproape orice tip de habitat. Ei sunt homo iudex – cei cărora nu le convine mutra ta (unii dintre ei fără rea intenție). Acum, nu toți sunt la fel de exigenți, dar asta nu prea schimbă cu nimic lucrurile.

Nu vreau să fiu înțeles greșit; sunt adeptul unui caracter maleabil, adaptabil la diferite contexte, dar de multe ori simt că pur și simplu sunt obligat să adopt niște standarde care pe mine, ca entitate umană, nu mă caracterizează. Și dacă ar fi vorba doar de standarde, ce bine ar fi, dar de multe ori parcă ar trebui să joc după păpușar! Să îmi mișc mâinile și picioarele (literally!) mai aprig ca un metronom… S-ar putea spune că nu mă supun unei autorități superioare. Hm… posibil… daaar, nu prea cred.

[Paragraf re-editat] O să prezint un mic specimen: ucigașul de identitate artistică. Ei bine, din ăștia sunt mulți, pentru că vedeți voi, dragii moșului, arta este într-o zonă cam gri – ce mie mi se pare artă pe altul poate îl irită – caz pe care îl voi prezenta în continuare. De multe ori se întamplă ca doi artiști folosind același mijloc de exprimare să producă un rezultat diferit. Astfel, mi se reproșează că mijlocul de exprimare este defect, deoarece, într-o anumită circumstanță, cineva l-a folosit mai mult sau mai puțin abusiv. Cand l-am supus testului, se comporta în parametri normali. Concluzia? Avem 3 posibilități: celalalt artist care îl folosește produce această impresie (prin modul lui de a uzita acel obiect), cineva are boală pe mine/modul meu de exprimare artistică sau… amandouă. Cam vag ce spun, nu? OK. Ne mișcăm mai departe cu raționamentu’. 30+ inși sunt mulțumiți de prestația ta artistică (exclud afonii și băgătorii de seamă). Bun. Vine 1 și îți spune îl deranjează pe el și că deranjează și pe alții. Super! Daaar, de ce n-a venit lumea la mine personal să-mi reproșeze că deranjez? Așa cum ăia au venit și mi-au spus că sunt mulțumiți, nu puteau să vină și pârâșii să-mi spună că deranjez? Am I missing something? E nasol, știu, faptul că pe unii deranjează, dar să fim serioși, ofticați o să existe tot timpu’. Și de mulțumit sigur nu voi mulțumi pe toți, și sincer nici nu-mi doresc acest lucru. Conștiința mea muzicală nu-mi dă voie să fiu un metronom banal. Hm… am cam dat frâu liber zelului… anyway, aceste persoane ofticate sunt ucigașii de identitate muzicală.

Încă o speță sunt ucigașii de identitate socială, iar ăștia n-au nevoie de studii muzicale. De multe ori, aceștia sunt deranjați de un factor familiar și sunt stimulați de acțiunile acestuia. Când o persoană diferită de factorul agasant stimulează împricinatul printr-o acțiune a factorului perturbator, imediat persoana reacționează, de multe ori nu în cel mai plăcut mod. Totodată, incă o caracteristică a acestor mici criminali :) este tendința de convergență. Ei își doresc, majoritatea timpului, ca să fii convergent la ei înșiși. E ca și cum am avea o expresie E diferita de expresia X, și prin orice procedeu, oricât de absurd ar fi, lim(E) = X, lucru de altfel imposibil. În cel mai bun caz vor ucide o bună bucată din personalitatea ta. Nu vreau să par habotnic și de neschimbat sau că sunt pentru țipatu’ în gura mare, scuipatu’ sau alte cocălărimi. Din contră, sunt mândru de cât am reușit (ajutat sau nu) să cresc, să mă maturizez în ultimii ani, DAR toate au o limită. Nu poți obliga un om să stea legat de ațele tale cu care să îl miști cum vrei tu. Nu poți să te porți tot timpu’ ca mama, tata sau fratele mai mare cu cineva doar pentru că unele aspecte ale lui/ei te deranjează. Suntem oameni și nu suntem perfecți, și nu vom fi niciodată perfecți (ca oameni)! Și pe mine mă enervează un coleg că vorbește numa’  de WoW, că altu’ soarbe la nesfârșit ciorba sau că altcineva pute a usturoi 80% din timp.

Dacă am sta toata viața să ne preocupăm să fim în grațiile tuturor atunci am rămâne un mic căcățel. Și chiar și atunci, am mirosi nașpa și am deranja…

Poveste de adormit oamenii mari [I]

***** Pseudo-povestea (recunosc că nu prea am talent) ce urmează este o ilustrație a unor fapte adevărate *****

A fost odată ca niciodată un regat îndepărtat, stăpânit de un rege înțelept și bun. Acest rege avea multe păsări în grădina sa care cântau foarte frumos și în fiecare săptămână îi plăcea să le asculte trilul.

Fiindcă iubea păsările așa de mult și modul cum cântau, regele a angajat niște slujitori aleși cu grijă ca să se îngrijească de ele. Aleșii au fost încântați de această oportunitate de a-și pune în folosul regelui aptitudinile lor în avicultură.

Numai că după o vreme devenise o rutină. Unii lucrau și dinainte ca dadacă la curtea regelui, iar de la un timp nu prea își mai făceau treaba bine. Unele păsări se îmbolnăveau sau se răneau, iar uneori chiar mureau. După un timp însă, o parte dintre slujbași s-au hotărât să facă ceva ca să îmbunătățească starea în care se aflau păsările, așa că s-au decis ca în fiecare săptămână să facă un control minuțios fiecărei păsări și să-i acorde atenția necesară. Când s-au dus să prezinte planul și celorlalți mare le-a fost mirarea să vadă răspunsurile lor. Unii s-au plâns că acest lucru ar însemna să neglijeze grija față de copiii de la creșă,  alții că nu e timp de așa ceva, iar alții s-au limitat la argumente subiective și puerile. Văzând cum stă treaba, șeful lor le-a propus să încerce timp de o lună să aibă grijă sporită în fiecare săptămână pe o perioadă de un ceas și jumătate. Răspunsul multora însă, a rămas neschimbat față de prima oară… [va urma]

void WordPress::newPost()

{

string paragraf1 = “In sfarsit weekend si pot sa ma odihnesc. Right… Ultimele zile au fost foarte obositoare. Obisnuit cu frecarea de la Ubi si RAU am uitat ce-i aia munca.”;

string paragraf2 = “M-am angajat la o companie noua care face software pentru proiectare in constructii, gen AutoCAD. Din prima zi, mi-a prezentat programul (10 minute), dupa care mi-a spus care e documentatia, care sunt exercitiile si ca am la dispozitie vreo 2 saptamani sa invat ObjectARX. Ok… Asa ca de 3 zile incoace 8-9 ore non-stop citesc, scriu, compilez, build-uiesc, debug-uiesc, drag-and-drop, comenzi si Alt+F4. Cam asa s-ar putea descrie o zi de training. Azi a fost o zi mai speciala totusi.”;

string paragraf3-1= “De obicei terminam un laborator la mijlocul zilei. Miercuri am terminat laboratorul 1 la pranz. M-am apucat de al 2-lea laborator pe care l-am terminat joi la pranz. Azi, insa, n-a fost asa; am stat pana la 5:45 ca sa termin al 3-lea laborator. Pe langa crash-urile si erorile de sintaxa, care au fost remediate, au ramas problemele logice.”;

string paragraf3-2=” Crunt. Toate obiectele din baza de date se deschid pentru citire sau scriere. Atunci cand nu mai sunt folosite ele trebuie inchise explicit. Numa ca nu mere sa le inchizi oriunde pentru ca nu vei obtine acelasi rezultat. Asa ca azi m-am chinuit vreo 3 ore ca sa-mi dau seama ce am gresit (De fapt nu inchisesem un obiect). Spre sfarsit m-am uitat la rezolvare si vedeam ca totul e OK. Mai putin un nenorocit de close(). Anyway, multi nervi si creieri storsi, dar pana la urma am reusit si m-am deprins sa inchid tot cand trebuie.”;

string paragraf4=”Mda, obosit am plecat repede sa ajung la repetitie pentru nunta. Ajung acasa, hop chitara in spate, efectul multikilogramic in mana si fugi spre Rasaritului. Cu chiu, cu vai ajungem (io cu Teo) la destinatie. Claparul nicaieri. Pai mi-a zis ca nu mai vine, spuse Iaco cel Batran. Sa-mi pice fata. Stiam ca s-ar putea sa nu vina, dar o bagase pe aia cu poate rezolv cu tura, depinde la ce ora e. Aiurea. Are talent in a anunta in saptamana dinante de eveniment ca nu vine… Colac peste pupaza aflam ca in juma de ora tre sa plecam pentru ca tanti de la sala de mese e de la 6 acolo si nu mai poata sa ramana. Mda, deci m-am carat cu electrica si cu kilogramicul pentru 20 minute de repetitie.Ma rog, ne punem sa cantam – chitara si vioara – melodii pe care le repetasem cu clapa. Dai si schimba roluri, cine canta ce, nervi, incurcari, si mai multi nervi, vorbit apasat… pana la urma i-am dat de cap. Oricum, groaznic a fost. Asta e… vorba reclamei – N-ai cu cine…”;

string paragraf5=”Am plecat dezamagiti si in speranta ca maine vom canta bine. Oricum pe drum am ras cacalau. Ne tot impungeam, am vb si unele chestii mai serioase, dar spiritul a fost de enervare reciproca si amuzament. Fun. Acum mor de somn, asa ca doar o sa rulez programul asta ca sa public postul.”;

printf(“%s n%s n%s n%s

n%sns”),paragraf1,paragraf2,paragraf3-1,

paragraf3-2,paragraf4,paragraf5);

}

void main()
{

WordPress *blog = new WordPress();

blog->newPost();

}