Category Archives: Nervi

Excesiv

Mai lasati-ma in pace cu Madonna

*** Madonna, Tadonna, Notredonna ***

Mi se pare mie sau mass-media este inundată de tanti asta? Peste tot unde te uiți – la metrou sunt documentare, pe MTV sunt videoclipuri, pe net știri și paraștiri; parcă este Paștele și Madonna este Iisus.

Chiar nu mă interesează o băbăciune kabbalită la cap îmbrăcată în nu-ș’ ce corset. No thank you! Da, este vestită, are talent (mh..) și cântă de ceva vreme. A jucat și în câteva filme – mă rog, aici este loc tot timpu’ de mai bine. By the way, în caz că nu știați, Realitatea.net ne anunță cu un banner serios că Madonna a ajuns în România. Și ce… și io am ajuns acasă acum 5 minute și nu pune nimeni banner cu asta. Bine că n-o am în Twitter. Mă gândesc că tweet-urile ar fi ceva de genu’: “i’m flying over the UK”, “we’ve just passed France”, “entering Germany”, “local news site displays a banner saying that I’ve just arrived in Romania”…

Ehe, câți coco își scot acuma televiziunile și portalurile de știri. Plus că nici nu tre’ să scotocească știri. Au un subiect pentru o săptămână și wikipedia e plină de informații. Noroc cu mamaie.. Să vezi când o muri ce-o să fie…

Ca să fiu în ton cu subiectul știrilor, am una senzațională: știați că Madonna face caca la 3? Noaptea?! La oliță?!! Pam pam. Sunt curios ce se dă la OTv…

Lupta cu tehnologia

*** Azi am stat 10 minute la un automat Citibank. Wanna know why? ***
Vin ca tot omu’ acasă după o zi de muncă, urc cele 5 etaje pe scări pentru că liftul este blocat la 7 și îmi iau factura Cosmote cu gandul de a o plăti (motivat fiind de “Pentru moment, nu aveți posibilitatea inițierii de apeluri de la telefonul dumneavoastră mobil”). Urc până la 7, iau liftu’ și mă așuiez la rând în dreptul automatului Citibank.

Dar iată: o familie de 4 (patru) oameni stătea grămadă la automat. No worries, pot aștepta. Timpul trecea, oamenii aveau o singură factură, însă continuau să monopolizeze bietul aparat. M-am tras mai aproape de ei ca să văd care era problema. Problema erau ei… “Pe ce apăs acum?”, “Unde bag bancnotele?”,  “Cât am de plătit?”, “Unde bag bancnotele?”, fiecare întrebare repetându-se de cel puțin 2-3 ori într-un interval de 2 secunde. Aparatele alea Citibank sunt stupidproof (dacă până și americanii le pot folosi…), iar familia asta avea media de vârstă aprox. 30 de ani, adică mă gândesc că știau să apese cu degetu’ pe sticlă și să citească ce scrie. Poate încercau să vadă cum este să gândești cu un singur neuron pus la share. Într-un final au reușit să învingă sistemul și să plătească factura care nu se lăsa plătită cu stoicism, dându-mi și mie bucuria de a plăti Cosmote-ul ( cu toate că fericirea succesului mi-a fost curmată când am văzut că liftu’ era la 9 ).

Oare chiar așa de greu este să intuiești tehnica asta (sau măcar cea de la începutul anilor 2000)? Încă sunt întrebat de unii pe mess întrebări de genu’: “Cum aflu cum îl cheamă pe actorul care îl interpretează pe Dumbledore?” sau “Cum aflu dacă cineva e onlain sau nu pă mess?”. Păi io știu? Ai încercat să scrii pe Gugăl “Dumbledore actor” sau “find ymsg invisible”? Use your brain, mon! Cred că ar trebui să fac un tutorial de cătutat pe Gugăl cu ce cuvinte cheie să folosești (greu lucru) and all.

Mda, ăștia suntem noi, mai înapoiați un pic… pentru că e greu să gândești…

Despre telefoane…

***Uneori sunt de părere că telefoanele ar trebui vândute în funcție de calitatea auzului fiecăruia, unuia mai surd unul cu țignal mai tare etc.***

Încerc de o oră să dau de o persoană și nu reușesc. Și mai ales azi după o zi nasoală… Nu știu cum se face că pe unii trebuie să-i suni de n (n aparținând lui N*) ori ca să audă telefonul – evident, vorbesc despre cel mobil.

Cel mai mult îmi plac cei care au DOUĂ sau mai multe telefoane. Ei bine, aici începe distracția. Normal ai crede că dacă are 2 mobile atunci va fi de 2 ori mai accesibil. Eronat. Parcă accesibilitatea – la unii – este invers proporțională cu numărul de telefoane. Și acu’ mi-o bagă pe aia cu “sunteți în rețeaua Cosmote”… fi-ți-ar cozmoteu’ tău! Incredibil! Poate gândesc io greșit, dar atunci când îmi moare un telefon sunt un pic mai atent la celălalt, nu?

Sau mai sunt unii care parcă pierd semnal, baterie, tot când sunt cu o persoană sau cu un anumit grup de persoane. Încerci să suni – “sunteți in rețeaua…” sau “abonatul nu poate fi contactat” – și îți dai seama “a, e prin oraș cu X…”.

De parcă n-ar fi destul de enervante aceste calități una per persoană, mai sunt și unii binecuvântați care au amândouă darurile – și surd, și cu un telefon mort… Nu pot să nu mă enervez… Stai să mai încerc o dată (evident, pe telefonul cu baterie). Mda, La bemol (cel puțin la Nokia-u’ meu). Mor!

Am vorbit cu d-ăștia de atâtea ori “bă, auzi-ți telefonul, bagă-l pe undeva pe la vedere, pe la auz” și cam ăsta-i rezultatul. Era comunicării… Aveți vreun sfat?

Ucigasi de identitate

***Un post despre judecători și conformiști. Orice apropouri cu privire la persoane reale sunt intenționate, fără rea intenție***

Cu toții-i știm, îi vedem cam în fiecare zi, în aproape orice tip de habitat. Ei sunt homo iudex – cei cărora nu le convine mutra ta (unii dintre ei fără rea intenție). Acum, nu toți sunt la fel de exigenți, dar asta nu prea schimbă cu nimic lucrurile.

Nu vreau să fiu înțeles greșit; sunt adeptul unui caracter maleabil, adaptabil la diferite contexte, dar de multe ori simt că pur și simplu sunt obligat să adopt niște standarde care pe mine, ca entitate umană, nu mă caracterizează. Și dacă ar fi vorba doar de standarde, ce bine ar fi, dar de multe ori parcă ar trebui să joc după păpușar! Să îmi mișc mâinile și picioarele (literally!) mai aprig ca un metronom… S-ar putea spune că nu mă supun unei autorități superioare. Hm… posibil… daaar, nu prea cred.

[Paragraf re-editat] O să prezint un mic specimen: ucigașul de identitate artistică. Ei bine, din ăștia sunt mulți, pentru că vedeți voi, dragii moșului, arta este într-o zonă cam gri – ce mie mi se pare artă pe altul poate îl irită – caz pe care îl voi prezenta în continuare. De multe ori se întamplă ca doi artiști folosind același mijloc de exprimare să producă un rezultat diferit. Astfel, mi se reproșează că mijlocul de exprimare este defect, deoarece, într-o anumită circumstanță, cineva l-a folosit mai mult sau mai puțin abusiv. Cand l-am supus testului, se comporta în parametri normali. Concluzia? Avem 3 posibilități: celalalt artist care îl folosește produce această impresie (prin modul lui de a uzita acel obiect), cineva are boală pe mine/modul meu de exprimare artistică sau… amandouă. Cam vag ce spun, nu? OK. Ne mișcăm mai departe cu raționamentu’. 30+ inși sunt mulțumiți de prestația ta artistică (exclud afonii și băgătorii de seamă). Bun. Vine 1 și îți spune îl deranjează pe el și că deranjează și pe alții. Super! Daaar, de ce n-a venit lumea la mine personal să-mi reproșeze că deranjez? Așa cum ăia au venit și mi-au spus că sunt mulțumiți, nu puteau să vină și pârâșii să-mi spună că deranjez? Am I missing something? E nasol, știu, faptul că pe unii deranjează, dar să fim serioși, ofticați o să existe tot timpu’. Și de mulțumit sigur nu voi mulțumi pe toți, și sincer nici nu-mi doresc acest lucru. Conștiința mea muzicală nu-mi dă voie să fiu un metronom banal. Hm… am cam dat frâu liber zelului… anyway, aceste persoane ofticate sunt ucigașii de identitate muzicală.

Încă o speță sunt ucigașii de identitate socială, iar ăștia n-au nevoie de studii muzicale. De multe ori, aceștia sunt deranjați de un factor familiar și sunt stimulați de acțiunile acestuia. Când o persoană diferită de factorul agasant stimulează împricinatul printr-o acțiune a factorului perturbator, imediat persoana reacționează, de multe ori nu în cel mai plăcut mod. Totodată, incă o caracteristică a acestor mici criminali :) este tendința de convergență. Ei își doresc, majoritatea timpului, ca să fii convergent la ei înșiși. E ca și cum am avea o expresie E diferita de expresia X, și prin orice procedeu, oricât de absurd ar fi, lim(E) = X, lucru de altfel imposibil. În cel mai bun caz vor ucide o bună bucată din personalitatea ta. Nu vreau să par habotnic și de neschimbat sau că sunt pentru țipatu’ în gura mare, scuipatu’ sau alte cocălărimi. Din contră, sunt mândru de cât am reușit (ajutat sau nu) să cresc, să mă maturizez în ultimii ani, DAR toate au o limită. Nu poți obliga un om să stea legat de ațele tale cu care să îl miști cum vrei tu. Nu poți să te porți tot timpu’ ca mama, tata sau fratele mai mare cu cineva doar pentru că unele aspecte ale lui/ei te deranjează. Suntem oameni și nu suntem perfecți, și nu vom fi niciodată perfecți (ca oameni)! Și pe mine mă enervează un coleg că vorbește numa’  de WoW, că altu’ soarbe la nesfârșit ciorba sau că altcineva pute a usturoi 80% din timp.

Dacă am sta toata viața să ne preocupăm să fim în grațiile tuturor atunci am rămâne un mic căcățel. Și chiar și atunci, am mirosi nașpa și am deranja…