Category Archives: Viața

Vita e frumoasă

Niuz

Precum ați observat, cei care ați mai rămas pe aici, n-am mai scris de ceva timp. Așa cum spuneam pe Twitter și pe Facebook o să mă concentrez asupra altor proiecte în detrimentul blogului personal din 2 motive:

  • N-are rost să scriu banalități mediocre zilnic (mai bine le scriu mai rar pentru că deranjeaza mai puțin)
  • Blogu’ nu produce nimic și nu vreau să fiu înțeles greșit aici. Nu plănuiam să fac bani din blogu’ ăsta și nici n-am făcut, dar timpu’ pe care-l investeam în el era destul de mare, timp pe care puteam să-l investesc în ceva mai util și/sau mai important.

Așa că am luat 2 decizii:

  • să mă concentrez pe alte proiecte (fie prafuite, fie noi) care au o rentabilitate ipotetică mai mare decât blogul
  • să scriu aici doar când (voi avea chef să) am ceva de zis, asta însemnând că intervalu’ de postare va fi aleator; azi pot scrie 2 articole, iar toată săptămâna să nu mai apară nimic.

Stay tuned că mai vine unu’ pe conductă :)

2010

Uof, nu mă prea încântă pe mine lepșele astea onlainice, da’ dacă a venit de la domnu’ Ionuț nu se cuvine să spun nu. Mai ales că și subiectu’ este unu’ la care mă gândeam că merge băgat zilele astea. Așadar, să vă spun despre 5 lucruri/evenimente care au fost mai semnificative în 2010. Într-o ordine aleatoare desigur.

1. Trupa. De mult timp mi-am dorit să cânt într-o trupă. Oferte au tot fost, da’ nu simțeam niciodată că-i momentu’ oportun și la un moment dat chiar eram ofticat că nu se ivește nimic pe gustu’ meu. Până când printr-o “coincidență” am vorbit cu o prietenă și mi-a spus că are nevoie de chitarist. Evident că m-am băgat în seamă și astfel am început să ne întâlnim, să compunem și să zguduim sala de repetiții. Între timp m-am oferit să ajut și în Argument (care deja înregistraseră un album) urmând ca în decembrie, în urma unor diferențe de perspectivă cu prima trupă, să trec full-time la Argument. Personal, mă bucur pentru fiecare secundă petrecută în fiecare din cele două echipe pentru că am avut ocazia să învăț chestii noi și să-mi împlinesc visu’.

2. Logodna. Deși un concept învechit pentru unii și criticat de alții, anu’ trecut m-am logodit și am și stabilit câteva detalii legate de nunta de anu’ ăsta. Mi s-a părut pasu’ logic după 4 ani de relație. A fost un eveniment foarte frumos pe care l-am petrecut în familie și cu 2 preoți prieteni de familie.

3. Argument @ Masca. Am mai scris despre evenimentu’ ăsta și cu alte ocazii, însă simt nevoia să-l menționez și aici în Top 5 momente din 2010. Știu că au fost ceva păreri împărțite, însă din perspectiva mea mini-concertu’ a fost un nouă treaptă în ceea ce privește calitatea muzicală a prestației trupei. A fost unul dintre cele mai “închegate” momente din punct de vedere muzical și am cântat chiar mai relaxat ca până atunci.

4. Revelion. Am făcut revelionu’ împreună cu niște prieteni de la biserica Missio Dei. De ce a fost ăsta un moment marcant în 2010? Pentru că am văzut cum trebuie să arate un creștin autentic. Am văzut tineri ca mine și ca o parte din cei care mă citiți, normali, sănătoși psihic, care pur și simplu transmiteau un suflu pozitiv în orice făceau. Recunosc că m-au uimit prin modul în care se relaționează unu’ cu altu’ în societate, cum sunt drăguți și gata să te ajute, cum sunt preocupați de Dumnezeu, de Biblie, cum iau inițiativă în tot de felu’ de chestii sociale mișto. Niște oameni cum puțini văd în multe din bisericile prin care am fost și cum puțini văd chiar în biserica unde activez. Dacă vreți să vedeți creștini adevărați, întâlniți-vă cu cineva din Missio Dei.

5. Dune. Anu’ ăsta am zis și io să citesc cărțile din seria Dune. Da, știu, d-abia acum? Ei bine, da. Concluzia? Frank Herbert (autoru’) a fost un geniu și păcat că a murit fără să termine toate lucrările pe care le avea în plan. Revenind la Dune, este o capodoperă care se poate lejer lua la întrecere cu Lord of the Rings. Amândouă sunt niște romane extraordinare, da’ Dune mi se pare mai complexă și cu mai multe subtilități. Oricum, LOTR sau Dune, amândouă sunt lecturi foarte mișto care nu trebuie ratate. În engleză, evident.

Update

Ehe, dragii mosului, de cand cu sarbatorile si concertele n-am prea mai avut timp sa dau si pe aici. Nu disperati, pentru ca desi o sa mai stau un pic pe bara, de la anu’ vin cu forte proaspete. Asa ca sa va craciuniti fericiti si la anu’ si la multi ani!

Zambete de sarbatori

După cum am scris și vineri, am cântat împreună cu trupa în cadrul unui concert de caritatate organizat la teatrul Masca. Așa că hai să vedem niște impresii.

Când am auzit c-o să cântăm la un teatru m-am gândit c-o să dăm de băbăciuni sictirite așa cum am mai întâlnit noi prin alte locuri pe care nu le voi pomeni (M.A.I.). Însă nu a fost așa. Echipa de sunet – tineri, echipa de lumini – tineri și, lăsând la o parte câteva chestii mai neplăcute la sonorizare, oamenii au fost cooperativi, săritori și au dat dovadă de profesionalism. Și chestia cea mai tare este că au făcut asta pro bono, moca, fără bani, lucru mai rar întâlnit când vine vorba de un spectacol destul de complex. Deci o MARE bulină albă pentru teatrul Masca! De asemenea, și Cristi împreună cu Fitzuica merită o bulină albă pentru organizarea acestui eveniment.

Acum să vă povestesc despre cântăreți. Sincer, am fost un pic dezamăgit pentru că mă așteptam să fie mai multe colinde tradiționale mai ales că majoritatea spectacolului a avut o tentă folk. Am crezut că o să aud și io un Deschide ușa, creștine, un Domn, domn să-nălțăm și alte colinde din tradiția românească. Nu că ce-au cântat băieții a fost nașpa și nelalocul lui, da’ na, Crăciunu’ io-l asociez cu Silent Night, O ce veste (care s-a cântat la sfârșit împreună cu toți care au participat) etc.

Să pornim cu folkării deci. Marius Matache a comunicat foarte bine cu publicu’, a adus energie și voie bună prin cântecele de iarnă; am râs, am bătut din palme, am cântat, într-un cuvânt a fost fun. Au urmat Cristi Andone și prietenii care au dat câteva gherle, da’ per total au fost OK. Au avut și un cântec cu o gutuie, nu mai țin minte nimic din el, da’ știu că a fost amuzant și că ne-am distrat o grămadă. Simpatic cântec. Iaca l-am găsit și pe iutub.

Apoi am urmat noi, Argument. Din păcate, solista noastră nu s-a prea auzit și a cam urlat săraca, iar chitara 2 a avut și ea ghinionu’ să se audă foarte încet, pe când noi restu’ ne-am auzit – din câte mi s-a spus – prea tare. Am cântat 2 colinde mai moderne (unul de la MercyMe, unul de la Kutless) și Feliz Navidad. Că am dat și io o gherlă la “solo” să zicem că nu s-a observat, OK?

Per total, io zic că evenimentu’ a fost o reușită. Nu mă așteptam să vină mai mult de 50-60 de persoane, da’ se pare că au fost peste 100. Mulțumim celor care au donat, mulțumim auditoriului pentru aplauze și aprecieri și mulțumim în special teatrului Masca pentru găzduire.

Acum să vă las și pe voi cu ultimu’ colind pe care l-am cântat cu trupa.

Despre eveniment a mai scris și Sabina.

Scurte: Alfa

Am observat un lucru interesant la specia umană, un lucru prezent și la animale și nu, nu mă refer urinatu’ pe copaci! Ai observat că atunci când vine o fată nouă (care mai este și drăguță) la lucru sau în grupu’ tău de prieteni, toți băieții încep să se dea care mai de care în spectacol? OK, poate nu toți, da’ majoritatea. Toți vor să pară cel mai “de treabă” coleg/prieten chiar dacă n-au intenția de a ajunge cu ea în pat (sau mai știi). Interesant este că astfel se stabilește și un fel de ierarhie de coolness, fiecare încearcă să facă glume pe seama celuilalt încercând să fie colegu’/prietenu’ alfa și să-i împingă pe restu’ mai spre omega. Odată dobândită hegemonia, restu’ nu mai încearcă să pară mai interesanți și toată lumea își vede de treabă ca și până atunci.

Și la femei este o chestie asemănătoare. Te duci și tu cu fata pe undeva și dai de o colegă/prietenă cu care te înțelegi cât de cât bine. Dintr-o dată începe să se poarte de parcă sunteți BFF, glume, “dragă”, hi-hi-hi, ha-ha-ha. Mă rog, la femei nu știu care-i faza. O fi butonu’ de a, uite-o pe gagică-sa, ia să-i arăt ce colege mișto și cool are el la lucru. Habar n-am..