Muzica

În sfârșit, după o bună bucată de vreme de secetă și rutină dureroasă, ieri am simțit cu adevărat muzica. Mai ales când am cântat împreună cu Adi Hentea am simțit un fior care de multe ori este estompat de sfintele și dreptele standarde muzicale împărțite de mai-mari…

Însă uitându-mă la omul ăsta, Adi, mi s-a făcut rușine de mine; el este orb (nu din naștere – deci n-are simțurile extravizuale așa de dezvoltate) și totuți a terminat o facultate cu o notă bună și are și un job unde compune și face aranjamente muzicale (din câte am înțeles). Câtă voință și putere a avut și are acest om! Mulți ar claca în circumstanțele în care ar orbi la 19 ani, în floarea vieții… nu și Adi. Viața este prea scurtă ca să o petreci în auto-compătimire și în delăsare, sau cum e vorba aia să faci pământului umbră degeaba, să treci neremarcat.

Eu, unul, am un vis mai de demult… unii l-ar numi adolescentin sau teribilist, dar doresc să fac o trupă cu mesaj concret și izbitor, nu cu ocolișuri, ascunzișuri și alegorii creștine pe care să nu le înțeleagă nimeni. Așa că asemenea lui Iacov din vechime, nu mă voi lăsa până n-oi face-o și pe asta.

Astăzi la serviciu am căutat mai multe trupe creștine pe net. Am dat de 12stones (nici măcar nu le bag link pentru că nu-mi plac deloc :) ) și de o trupă canadiană pe care ulterior am ascultat-o în continuu 4 ore (aceleași 5-6 piese care erau pe site), și anume Starfield. Foarte mișto. Programez foarte bine pe muzica asta. E adevărat că la un moment dat mi s-a făcut chef de zbuciumeli și rupt boxe așa că am băgat o mică repriză de Let the Bodies Hit the Floor, după care m-am calmat și am dat-o pe noul album Dream Theater care mi se pare mult mai plin de inspirație decât Systematic Chaos. Recomand cu căldură acest album – Black Clouds & Silver Linings; are cam tot ce-i trebe: riffuri supărate, balade de plânge chitara, instrumentale epice, teme comune cu alte albume precedente, ce să mai… artă.

Vă doresc audiție plăcută. Acum, vorba cântecului: let the bodies hit the floor… or the bed.

3 thoughts on “Muzica”

  1. am ascultat albumul mai pe indelete la birou… ba da se duce repede de tot. nici nu-ti dai seama cand s-a terminat. iar aia cu count of tuscany… data viitoare cand mai scrie petrucii versuri sa-i dea cineva peste mana.

  2. salutare!
    io zic de albumul asta ca e un “Death Magnetic” al lor, are ce stim, dar nimic nou sau care sa mute granitele ceva mai departe…
    Din ce in ce mai tehnici, dar din ce in ce mai fara idei. Stiu ce zic, pt ca am fost fanul lor timp de 15 ani. Consider primul disc din Six Degrees… cel mai bine produs album prog ever, care are si piese grele pe teme grele. Ce-au scos dupa, un Train Of tought la suparare si dup-aia 2 lp-uri slabute cu cateva piese bune prin ele; asta nou pare ceva mai rasarit, dar e doar unul de mijloc in cariera lor. Inca n-au scos “Close To the Edge” al lor, sper ca mai sunt inca in stare – insa dupa cum se screm sa umple cd-ul pana peste 75 minute, de parca nu le-ajungeau 40 minute ca lumea, slabe sperante.

  3. sincer mie nu prea mi-a placut deloc death magnetic deoarece nu prea imi place metallica… referitor la ultimu’ album chiar nu mi se pare scremut, tocmai ca mi se pare prea scurt (asta daca nu luam in considerare Count of Tuscany care pe mine ma irita, cu toate ca daca o asculti de destule ori incepe sa-ti placa). Albumu’ curge lin, frumos, iar “The Best of Times” si “Wither” mi se par foarte bine facute si cu gramada de feeling. Ma rog, gusturile in muzica tot timpu’ au fost diferite. Apreciez, insa, ca ei se tin de treaba si, dupa cum spuneau si ei, se inteleg mai bine ca oricand si au idei multe pentru melodii. ROCK ON!
    P.S. SDOIT si SFAM rulez!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *