Pareristu’ de forum

În perindările mele pe interneți astăzi am dat de articolu’ ăsta a lu’ arhi, care mi-a adus aminte de ce nu mai intru pe forumuri. De fapt mint. De ce nu mai întreb chestii pe forumuri. Lăsând la o parte trollii și obsedații de SEO, mai este o categorie – ăia care țin neapărat să se părerească. Nu contează ce sfat ceri, ei tre’ să-și facă norma zilnică de păreri. Dacă sunt la subiect – bine, dacă nu – iarăși bine, doar și-au expus părerile.

Acum câțiva ani când mi-am luat prima chitară electrică îmi făcusem în prealabil o listă cu 4 chitări din State dintre care voiam să aleg doar una însă nu știam pe care s-o iau. Am zis să intru pe un forum specializat și să întreb pe care din cele 4 s-o iau. Din păcate, n-am primit nici un răspuns la subiect (mai puțin 1-2). În schimb toată lumea sugera alte modele, alți producători, unii mă avertizau că o să mă coste transportu‘ și erau preocupați de cum aveam de gând să rezolv problema asta, oricum nici o treabă vis-a-vis de cele 4 modele puse în discuție.

Cum, mă? Păi vouă, atunci când vă duceți cu 2 tricouri la cineva și ziceți “pe care să-l iau – pe ăsta verde sau pe ăsta alb?”, nu vi se pare normal să vi se indice ba ăla verde, ba ăla alb? Ei bine, păreristu’ de forum nu face asta. El știe (are în fișa postului) că tre’ să recomande cel puțin un produs peste bugetu’ pe care ți l-ai propus sau cel puțin un produs diferit. Că al’fel nu este forumist true.

9 thoughts on “Pareristu’ de forum”

  1. Până nu văd discuțiile exacte, evit să-mi dau cu părerea.
    Poate că oamenii au fost totuși bine intenționați și ți-au recomandat alte modele deoarece știau ei că alea sunt bune. Cât despre transport, hai să fim sinceri și să recunoaștem că e o problema spinoasă. Dacă chiar nu îți păsa de asta trebuie să zici ferm de la început că nu te interesează acest aspect. Poate că tu oi fi zis, dar fără textul original n-am cum să știu asta.

  2. desi nu mai gasesc threadu’ (este de prin 2006) am spus explicit ceva de genu’ “vreau sa imi iau una din aceste 4 chitari deci nu veniti cu alte idei”. poate ca lumea a fost bine intentionata, numa’ ca asta nu ma ajuta pentru ca unele recomandari fie nu erau pe gustu’ meu, fie erau mai scumpe, deci inutile.

  3. “Până nu văd discuțiile exacte, evit să-mi dau cu părerea.”? Pe bune ?!?!? Mi se pare cea mai evidenta trasatura de caracter a noastra (le stim pe toate). Intra pe hotnews sau orice site de stiri unde poti lasa comentarii. Dovezi sunt la fiecare articol mai comentat. Cele mai nasoale (si deci penibile) mi se par exprimarile de forma : ai dreptate, DAR…(un DAR dupa care idiotul isi spune parerea, de multe ori complet diferita de a interlocutorului pe care putin mai devreme il gratulase cu exprimarea de forma “ai dreptate”). Lucrurile de genul asta mi se pare ca se nasc din dorinta fiecaruia de a se da mai destept decat celalalt, afectiune cauzata la randul ei de lipsa unei integrari sociale adecvate. Cu alte cuvinte, retarzii nu au o viata personala ca lumea, sunt complet frustrati si trebuie sa simta cumva ca ei “are valoare”…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *