Random rage #5.1: Insuratii

Articolu’ ăsta va fi mai scurt față de cel dedicat femeilor pentru că la bărbați treaba este mai simplă. Ăștia după ce văd că au sandwich-maker (nevastă) în casă consideră că și-au împlinit menirea pe pământ așa că acum pot sta liniștiți. Sandwich-maker-u’ va trebui să se dezobișnuiască (unde era cazu’) de cinele romantice, de distracție spontană (și copilăroasă) împreună, de mușchi lucrați, de corp spălat zilnic pentru că bărbatu’ a trudit atâta ca să-i câștige dragostea încât restu’ vieții se va odihni și își va recupera puterile; pentru ce încă nu se știe.

Acum, dacă sandwich-maker-u’ este legat de el de bună voie și nesilită de nimeni (decât probabil de soartă), nu mai este el cumințelu’ care înghițea tot numa’ ca fata să nu se răzgândească și să-l lase cu fundu’ în baltă. Nu, acum el este bărbat, el are dreptate și are modalități de a-și impune punctu’ de vedere.

Și culmea este că de multe ori EL este cel zice “bă, ce rahat a ajuns și relația asta, parcă nu mai este ca la începuturi“. Ați întâlnit și voi d-ăștia? Sau poate, prin absurd, ați întâlnit opusu’ – adică dintr-un mârlan burtos și nespălat, să devină un băiat aranjat și drăguț?

10 thoughts on “Random rage #5.1: Insuratii”

  1. Nu merge bre la toți așa. Eu am descoperit de când m-am însurat că îmi place să gătesc. Ca atare am devenit eu sandwich maker benevol.

  2. @Filip…lool, si eu am inceput sa intru in tagma asta, dar inca sunt subtire cu gatitul. M-am uitat recent la un episod din Seinfeld, in care se logodeste George, e foarte tare si episodul descrie trezirea “baietzelului” (aka George, Jerry) si transformarea lui in “barbat” Parca S07E1

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *