Tag Archives: blog

Oameni…

*** Că tot este la modă discuția despre bloagări mari și mici, se poate să nu mă inserez și io? A, și în sfârșit mi-am re-pus lentile de contact – evident, nu singur… ***

Multe dintre articolele pe care le-am primit pe Twitter de pe FTW.ro aveau la bază discuții despre bloagări mari care desconsideră bloagării mici, sau despre ăia mici care au făcut nu-ș’ ce. Articolele astea sunt bune de urmărit.. sunt un bun studiu de caz asupra societății noastre.

Multă lume am văzut că dă cu roșii ba într-unu’, ba în altu’, că ăla a făcut nu știu ce, că nu ajută, că altu’ e arogant, că se vinde ieftin etc. Și așa, toată treaba asta cu bloagăreala, pentru mulți, se rezumă la a fi în blogrollu unui bloagăr mai trafica(n)t. Recunosc, și mie mi-ar plăcea să am sute de vizitatori pe zi, zeci de comentarii la fiecare articol etc. da’ nu mă ambalez în halu’ ăsta.

Problema noastră, a generației actuale, este faptul că vrem ca toate lucrurile să vină instant. Avem supă instant, prosop instant, dar din păcate nu avem creier instant (unii nu-l au chiar deloc). Vrem salarii mari după juma’ de an după ce ne-am angajat, vrem să cântăm la chitară ca Petrucci după două ore de zăngăneală pe primul Stagg cumpărat, vrem să avem trafic super mare pe site la o zi după ce l-am uploadat. Toate dorințele astea sunt contrare naturii lucrurilor. Nu așa stă treaba pe Terra. Pentru a cânta ca Portnoy la tobe tre’ să exersezi vreo 5-6 ore – cel puțin – zilnic, ca să ai salariu mare, în general (zic în general pentru că există și multe modalități de moralitate îndoielnică de a face lucrurile), tre’ să fii bun, să fi acumulat cunoștințe temeinice în trecut și să pui osu’ și pasiune în ceea ce faci. Dar… asta e cam greu pentru că ni-e lene și n-avem chef să depunem prea mult efort.

E o vorbă din străbuni care zice “Cine nu muncește nici să nu mănânce”. Și mai e și aia cu no pain, no gain. Așa că înainte să deschidem gura și să aruncăm cu noroi în ăia care cât de cât au muncit să ajungă unde sunt, haideți să epuizăm toate resursele de care dispunem pentru a ne atinge scopu’ și să lăsăm mediocritatea la o parte. Și abia dup-aia putem să aruncăm cu noroi în alții…

Noutati

*** Post scurt, promit! ***

După cum vedeți (sau nu), am mai făcut niște modificări cu privire la structura blogului:

  • am adăugat o pagină cu reguli pe care ar fi bine s-o citiți
  • am adăugat o pagină în care poți afla pe ce plantație lucrez și ce fac în timpu’ liber
  • am adăugat (începe să mă streseze verbu’ ăsta) iar reclame – yay.

Așa că vă invit să controbăiți pe-acolo și dacă aveți ceva sugestii sau păreri, aruncați-le într-un comentariu.

P.S. Nu-i așa că widget-u’ ăla de la Orange (vezi pe undeva pe mai jos) creează dependență? Somebody stop me!!!

Advertising eficient?

*** Deci, care este… așa se face advărtaizing ***

Ca un fan care mă aflu al trupei Thrice, am zis să caut dacă a apărut albumu’ la care tot au lucrat un pic din primăvară și toată vara. Zis și făcut, m-am dus pe isohunt și am dat jos o variantă a melodiilor cu watermark (sau audiomark?) pe ele.

De când am început să-mi pun ad-uri pe blog, am început să le observ și pe cele de pe alte site-uri. Astfel, pe pagina cu rezultatele căutării cuvântului “thrice”, am dat de următoarea reclamă care m-a amuzat mult și care m-a dus cu gândul la Libertatea, Cancan etc. :

Hai la joacă 1

Evident, mă refer la reclama din dreapta cu tipa care te cheamă la joacă (de ce fel?).  M-am zis că nu se poate, că tre’ să aibă și o reclamă mai pentru gamer-i, da’ dup-aia m-am gândit că de fapt chiar pentru ei este asta (din moment ce stau multe ore pe calculator și o bună parte din timpul ăsta pe pornăciuni). Astfel, am dat refresh să văd dacă or fi și alte variante. Behold:

Hai la joacă 2

și încă una:

Hai la joacă 3

Și acum probabil te gândești, către ce spurcăciune de joc imoral duc aceste reclame? Iată:

Result

Ok, gata cu pozele. Surprinzător, nu? Un joc cu pirați. Acum văd conexiunea, pirații jefuiau și probabil luau și femei printre sclavi. Mhm, da… makes sense. Și totuși, cre’ că mulți obsedați și nesătui le-au făcut trafic ăstora cu jocurile, așa că am decis să-mi fac și io un banner de promovare a blogului în ton (rechin, ce-o fi) cu reclamele prezentate mai sus:

 colaholicu

 

Disclaimer 1: acest post este un pamflet și trebuie tratat ca atare (pentru cei care probabil nu s-au prins încă de asta).

Disclaimer 2: persoana din ultima poză nu este autorul blogului.

Vorba dulce must aduce

*** Hm… parcă nu era vorba de must, nu? ***

Astăzi am avut ocazia de a avea o mică dispută – dacă poate fi numită așa – cu un necunoscut de pe net ( adevărul este că mulți suntem bravi și inteligenți pe net, da’ când suntem față-n față cu persoana… mai greu ). Ne-am ironizat unul pe altul cu mai mult sau mai puțin succes, dar acum când mă gândesc, mă amuz de situație. Anyway, mai pe seară (adică acum vreo juma’ de oră) i-am dat frumos un mail omului să-mi cer scuze dacă am deranjat (și probabil că am făcut-o), iar conflictul s-a rezolvat. De ce să pierzi o relație (că-i prieten, că-i necunoscut, n-are importanță) când poți s-o salvezi?

Nu am făcut mare lucru prin asta, ci doar am lăsat de la mine… hm, de fapt chiar e un mare lucru pentru orgoliul meu :D . Glumesc (hm, oare?). Dar totuși, stăteam și mă gândeam: oare câte conflicte între prieteni sau rude s-ar putea rezolva dacă am ceda un pic de la noi? De multe ori este așa de greu și parcă e ca o lovitură de moarte să spui un “scuze” sau un “iartă-mă”. Dar iată că sfinții părinți (și acum nu mă refer la preoții ortodocși, catolici sau din altă ramură a Creștinismului) te învață că “un răspuns blând potolește mânia”. Pam pam.

So, dacă ai vreo problemă cu cineva, încearcă să lași un pic de la tine; poate situația se va întoarce favorabil pentru tine. Și chiar dacă nu se va întâmpla asta, măcar n-o să te gândești “cum ar fi fost dacă…

My wa..obsession

*** Regrets, I had a few / But then again, to few to mention ***

E deja a 4-a zi de când sunt cu “My Way” a lu’ Frankie în minte. Am încercat mai multe metode de dezobsedare printre care și o cură cu Demon Hunter de vreo 7 ore. Cu toate astea am continuat să o ascult și s-o vizionez pe youtube în  toate variantele posibile: ba cântată de Elvis, ba de Robbie Williams, ba live de Sinatra (vreo 3-4 variante) + multe altele din studio. Melodia asta este aproape ca locul de unde te-a mușcat un țânțar, te tot scarpini și vrei să nu te mai mănânce, numa’ că de la scărpinat te mănâncă și mai tare; totuși, spre deosebire de mușcăturile de țânțar, melodia asta chiar îmi place. Sunt mulțumitor totuși că am scăpat de o parte a problemei – “Delilah” a lu’ Tom Jones. Bi-obsesia “My Way” și “Delilah” a fost însă scurtă – câteva ore – melodia lui Frankie ocupând locul 1 în sinapsele mele.

Pe mine mă ține o melodie cam vreo săptămână cel puțin. Ca să nu mai vorbesc de trupe – am ascultat Dream Theater în continuu, zi de zi, fără să ascult altceva aproximativ 6 luni. Iar acum stau cu Demon Hunter de vreo 2-3 luni… asta când nu ascult “My Way”, bineînțeles…

Vi s-a-ntamplat și vouă sau sunt io singur cu capu’? Dacă da, cât v-a ținut? Aveți vreo sugestie? Ce tratament să urmez?