Tag Archives: blog

15 iulie

*** Nu, nu e nimic special legat de data asta, pur și simplu nu aveam idee de titlu ***

Long time no seen ar zice englejii. Postu’ ăsta este un mic update referitor la ce mai fac :) .

Sunt în concediuuu! Încă. În prima săptămână am fost plecat la mare; am stat undeva în Techirghiol (unde miroase a bășini și unde vezi funduri de moși – yum) la o casă de vacanță la care am acces prin alianță (grin), dar am mers la plajă undeva în Eforie (Nord, parcă) unde era mai puțină lume și apa OK. Vremea a fost mișto, apa la fel, a plouat doar 2 seri, dar ultima a fost cât pentru toata săptămâna. Aveam TV în fiecare cameră acolo, așa că nu am scăpat nici acolo de Maicăl. Mai bine zis de tot tam-tam-u’ legat de moartea lui, înnmormântarea, oare a murit sau a fost înscenată etc. În timp ce eram la mare am aflat și vestea tristă că Ana a încetat din viață.

Venit de la mare, luni dimineața când mă trezesc mă întâmpină tata cu un zâmbet larg – “Hai să punem parchetu’ că așa am vorbit”. Mda…Wait, what?! Așa că de luni, aprox. 12 ore / zi am pus parchet în două camere, mutat mobilă (d-aia zdravănă) și mi-am luat porția zilnică de rumeguș (în ochi, în plămâni) și de silicon :) . Azi am o mică pauză cât se zugrăvește, dar prevăd că vine rându’ holului.

În acest interval de două zile, s-a lansat (moamă) colaholicu.ro versiunea 2.0b sub sloganul Always beta, în memoria .swf-ului care se împotrivea cu stoicism să funcționeze calumea. Am vrut să pun Always beta’ than you, da’ probabil că 90% nu se prindeau de acest joc de cuvinte gen Happy Feet așa că ideea a rămas în pom (spre fericirea celor mulți). Eu și Fil avem idei mărețe cu privire la acest domeniu, pe care le vom materializa la momentul (ne?)potrivit. Prima cre’ că va lua naștere undeva săptămâna viitoare (sper) so keep an eye on us.

Un lucru interesant cu privire la luna iulie pe care nu l-am menționat este că împreună cu niște prieteni ne-am hotărât să nu ne radem (pe față) toată luna. Funny. Arăt ca Iisus, vorba prietenei mele, acum cu barba asta. Dar sunt decis să mă dedic acestui jurământ solemn și să nu-mi rad tuleii toată luna. Noroc că n-am nici o nuntă luna asta :D , lucru care mi-a și facilitat această decizie. Sper, totuși, să nu mă fi bronzat cu barbă…

OK, acestea fiind spuse mă întorc la treabă. You are always beta’ with colaholicu.ro… pac-pac… Na, că am făcut-o :D .

Search si raspunsuri

Bună seara, puținii mei cititori. În continuare vom viziona câteva cuvinte care căutate pe google sau alt motor de căutare au rezultat în afișarea blogului de față printre rezultate. Pentru a nu lăsa dezamăgiți oamenii care au căutat, voi încerca să rezolv sărciurile.

1. vreau freza cu laser pt beton. Această propoziție poate fi interpretată în cel puțin două moduri. Una ar fi că vrea freză cu laser ca să taie betonul, dar nu știu ce stilist îi poate face o astfel de freză și, la o adică, la ce i-ar folosi?! A doua interpretare, mai plauzibilă, este că vrea să-i fie făcută freza cu laser pentru beton. Se pare că insul nu știe pericolele acestei proceduri…

2. poze cu mine ana maria preda. Un bun început ar fi să caute pe pitzipoanca.org. Dar stai! Ce-i asta?! Atenție, conținut explicit de protopitzipoangerie. LINK

3. bag intre picioare. Ce? O bicicletă? Sper să aibe grijă să nu-și omoare puținii neuroni.

4. cum sa fac ca sa nu mai mor de la laserele din. Din? Din?? Parcă ar fi în filmele alea când un personaj îi spune altuia “Vezi că super comoara de 1 milion de euro este în… în…” și moare. Cum se așteaptă omul ăsta să găsească ceva dacă nu spune de unde vin laserele alea ucigașe…

5. am terminat informatica manageriala. Și io, da’ nu caut pe gugăl… Poate vroia să vadă ce primește dacă a terminat i.m.; un șut în ochi, o atenție…

6. cumpar haze. Asta e apogeul! Incredibil și incomensurabil search! Chiar există cineva, în afară de maimuțe de calculator britanice, care să se gândească, până și pentru o milisecundă, să cumpere – mi-e și silă să spun – Haze…!

The end! Și astea nu sunt nici un sfert. E amuzant să vezi ce caută lumea pe gugăl. A, și dețin locul 2 la search “james macdonald” pe gugălpunctcom. Mwhaha.