Tag Archives: demon hunter

Descending Upon Us

A scos Demon Hunter album nou – The World Is A Thorn – și l-am ascultat o dată acum vreo 2 săptămâni, da’ nu prea m-a încălzit așa că l-am pus deoparte. Azi din plictiseală, l-am scos de la naftalină ca să descopăr că e genial. Pur și simplu sună beton! Noii veniți în trupă își spun cuvântu’.

Deși îmi plac mai multe piese, asta mi se pare foarte “rea” și a stat pe repeat câteva ore bune (mda, așa mi se pune pata).

Na că am ajuns să bag post-uri cu iutuburi..

P.S. Dacă piesa vi se pare prea agresivă, încercați o baladă mișto de pe același album – Driving Nails.

R(r)omania bunului simt

*** Chelnerițe și cocalari ***

Sună cunoscut titlul, nu? Am zis că dacă tot suntem în preajma alegerilor să mă dau și io connaiseur în ale politicii… right, sunt pline străzile de sloganuri așa că probabil inconștient mi s-a indus această expresie.

Anyway, să revenim la subiect (whatever it may be). Duminică m-am gândit că ar fi drăguț să merg cu maică-mea la Pizza Hut și am fost in Liberty Center (minunata zonă Rahova) să ne hrănim cu o lasagna. Servirea a fost OK, numa’ că lasagnele au fost un pic mai arse ca de obicei (zic de obicei deoarece aprox. de 3-4 ori pe săptămână acolo prânzesc cu colegi de la lucru).

Luni am continuat tradiția și am mers la Pizza Hut; deja chelnerița ne știa și doar ne-a întrebat dacă vrem ca de obicei. Ce m-a surpins însă a fost faptul că a venit la mine și și-a cerut scuze pentru servirea de duminică. M-am mirat un pic pentru ca mi s-a parut ca servirea fusese buna. Da,  fusese foarte aglomerat duminică și cele 2 chelnerițe d-abia făceau față, dar am fost mulțumit per total. Oricum, i-am zis că nu-i nici o problemă bla bla bla, dar Pizza Hut – Liberty Center a luat un +1 Respect Points de la mine, iar chelnerița +2 Respect Points. Buna creștere, fie ea impusă de context (restaurant cu renume) fie cultivată este un lucru demn de apreciat.

Eh, pe lângă polul celălalt se află următorul specimen. Mă urc în tramvai la Ghencea (ne menținem în zone selecte) și văd un el și o ea pe scaunele de handicapați (și bătrâni) vorbind despre IT, și anume despre faptul că lui nu-i mergea să primească nu-ș’ ce prin bluetooth. Că din când în când mai menționa organe genitale, asta e, unii au anticorpi împotriva inteligenței. Într-un final a primit marele fișier prin bluetooth care eraaaa…. o blestemată de manea care a început să polueze instantaneu atmosfera. Toți (n.r. oamenii care păreau inteligenți) și-au arătat prompt dezgustul pe față. Am strâmbat și io un pic din nas și m-am uitat pe geam. Ce a făcut coclitu’? A zâmbit tâmp (moment în care neuronul lui era pur și simplu fript de transferul de informații) și a luat-o pe gagică-sa de gât să-i spună ceva la ureche, uitându-se din când în când spre mine. Sincer nu-l credeam chiar așa de prost. Subtil omu’. Probabil că nu vroia să mă prind că-i zicea ceva de genu’ “Ce moacă are năsosu ăsta emolet n-ui place shukărimea noastră ce prost e că mă invidează.” Norocul meu că în mai puțin de 10 secunde am ajuns în stație și am coborât. Totuși, tare mă bătea gândul să dau și io drumu’ ringtone-ului meu la maxim…

Nelegat de subiect (decât accidental întrucât coclitu’ pomenit mai devreme era țigan), am o dilemă și o concluzie, fără prea multă legătură între ele:

Dilemă: Când țiganii calcă pe zonele marcate de S.P.E.R., se calcă pe ei înșiși?

Concluzie: Io cred că țiganii se discriminează pe ei înșiși mai mult decât o facem noi. Ați văzut vreodată un român să taie un țigan? Nici eu, în schimb am văzut țigani tăind țigani. Nu-i nimic, e și selecția naturală bună la ceva, nu?

Piese obsedante din vara asta

*** Că tot am văzut că e la modă pe bloguri să faci un top cu melodiile ascultate, am zis să intru și io în turmă ***

Disclaimer: melodiile nu sunt apărute neapărat în vara 2009.

  1. Dream Theater – The Shattered Fortress. Piesa conchide suita lu’ Portnoy referitoare la cei 12 pași ai Alcoolicilor Anonimi. Trecerile de la o temă la alta sunt făcut foarte bine și se îmbină perfect, un lucru de așteptat de la asemenea giganți ai prog-ului.
  2. Demon Hunter – Sixteen. Anu’ ăsta se poate numi anu’ “Demon Hunter” pentru că de prin mai până acum asta am tot ascultat și ascult. Asta e prima piesă pe care am ascultat-o pe îndelete și care m-a făcut să vreau mai mult. Începutu’ face toată piesa.
  3. Demon Hunter – Summer of Darkness. Parcă-mi vine și mie să urlu “This is not my life etc.”. Îmi plac răgetele lu’ Ryan, sună plin și puternic. Nu mai vorbesc de instrumente… răutate la maximum! :D
  4. Dream Theater – Beyond This Life (varianta de pe Live At Budokan). Piesa nu iese cu nimic în evidență pe album. Este încă o piesă bună de la DT. Ceea ce o face specială la Budokan este momentul de la mijloc când deviază de la melodia originală, continuă cu un moment de improvizație și revin înapoi la melodie. Jos pălăria. A da, mai este și momentu’ în care Portnoy scuipă apa pe cinel, se ridică în picioare și dă cu ură în el. Priceless.
  5. Muse – Citizen Erased. Ce să mai, flageoleți, 7-string și voce super.
  6. Serj Tankian – The Sky is Over. Îmi place stilu’ lu Serj, iar vocea este foarte mișto… pe album. Din păcate live o cam face de urs (cum ar zice unii).
  7. The Marker – Break This Cage. Probabil îi știți și din reclamele pe care le-am mai pus din când în când pe blog. Voce bună, instrumentiști buni, melodie puternică și un studio bun => o piesă care sună bine. Sună plin și modern așa că iată-i în top.
  8. Skydive – Aminte. Prima oară i-am auzit la un concert The Marker și le-am cumpărat EP-ul. Ardeleni băieții cu un sunet modern. Piesa asta mi-a plăcut cel mai mult. Mai e una da’ nu-i știu nici numele și nici nu a fost făcută publică (decât la concerte probabil).
  9. Firma – Important. Aici intrăm în vechituri de pe vremea lu’ Atomic, nu? Mood-ul și vocea lu’ Rocca sunt aceleași pe care le știm (sau nu?) și mie personal îmi place stilu’. Ce-mi mai plac la melodia asta sunt chitara și bass-u’ fretless.
  10. Drowning Pool – Bodies. Prima oară am auzit-o la un filmuleț de pe Youtube care era îl parodia pe Benny Hinn. Inițial am crezut că-i a lu’ Korn, da’ dup-aia am aflat de ăștia. O piesă tipic nu-metal, violentă și care te ajută când ești nervos :D .

Voi aveți vreo piesă pe care ați ascultat-o în vara asta și v-a obsedat plăcut în mod deosebit? Aruncați un comentariu.

My wa..obsession

*** Regrets, I had a few / But then again, to few to mention ***

E deja a 4-a zi de când sunt cu “My Way” a lu’ Frankie în minte. Am încercat mai multe metode de dezobsedare printre care și o cură cu Demon Hunter de vreo 7 ore. Cu toate astea am continuat să o ascult și s-o vizionez pe youtube în  toate variantele posibile: ba cântată de Elvis, ba de Robbie Williams, ba live de Sinatra (vreo 3-4 variante) + multe altele din studio. Melodia asta este aproape ca locul de unde te-a mușcat un țânțar, te tot scarpini și vrei să nu te mai mănânce, numa’ că de la scărpinat te mănâncă și mai tare; totuși, spre deosebire de mușcăturile de țânțar, melodia asta chiar îmi place. Sunt mulțumitor totuși că am scăpat de o parte a problemei – “Delilah” a lu’ Tom Jones. Bi-obsesia “My Way” și “Delilah” a fost însă scurtă – câteva ore – melodia lui Frankie ocupând locul 1 în sinapsele mele.

Pe mine mă ține o melodie cam vreo săptămână cel puțin. Ca să nu mai vorbesc de trupe – am ascultat Dream Theater în continuu, zi de zi, fără să ascult altceva aproximativ 6 luni. Iar acum stau cu Demon Hunter de vreo 2-3 luni… asta când nu ascult “My Way”, bineînțeles…

Vi s-a-ntamplat și vouă sau sunt io singur cu capu’? Dacă da, cât v-a ținut? Aveți vreo sugestie? Ce tratament să urmez?