Tag Archives: enervant

Fool me twice, shame on you

[Și tot n-am găsit un nume pentru prințesă]

Nu-mi place să fiu luat la repezeală și asta nu în cazuri în care te întreb dacă te duci la înghețată. Și da, înțeleg cazurile în care eu vin pe neașteptate la tine să vorbim, iar tu ești grăbit. Atunci este normal să nu reușim să ne înțelegem și/sau să-mi dai subtil cu flitu’; merit.

Dar uneori, când am un lucru important de discutat cu tine, se întâmplă schema asta:

  1. te sun să vorbim o treabă
  2. nu poți vorbi în acel moment și-mi spui să te sun peste X minuteno problem, I can do that
  3. sun peste X+5 minute
  4. tu tot  nu poți să vorbești și-mi spui în grabă să ne-ntâlnim nu știu unde nu știu când să vorbi – OK, ești ocupat, ești o persoană cunoscută, înțeleg
  5. vin să vorbim la timpu’ și locu’ stabilit, la 2 zile după ce-am stabilit la telefon
  6. tu tot ești grăbit și nu rezolvăm nimic așa că rămâne să repet iar de la pasu’ 1

Păi îi frumos?..

The Annoying Copilot(s)

Yay, am terminat immediate-ul. Bleah, tre’ să pun mâna pe Gheba și să mai bag puțină geometrie. Surprinzător, la ăsta n-am stat 5 zile ca la celălalt celelalte. A da, și urăsc din suflet pluginu’ ăla SnapShots de pe wordpress.com!!11

Da’ să trecem la alte lucruri demne de urât, și anume “copiloții” care te sâcâie întruna. Cine-s ăștia? Sunt persoanele alea care deși n-au carnet comentează și dau indicații în trafic. De regulă, persoanele astea sunt femei. Dacă mă înșel îmi cer scuze, da’ pe bărbați de fiecare dată i-am văzut cool atunci când stăteau pe scaunu’ de lângă șofer. Mai puțin boșorogii, da’ ăștia au de comentat la orice nu numai la trafic.

La bărbați, treaba e simplă: keep it cool. Suntem calmi; se apropie cu 60 km/h la mai puțin de 1 m față de ăla din față – it’s cool, no problem – te încordezi un pic da’ ții gura închisă. Nu mai suntem în epoca Dacia “zâmbetu’ lu’ Iliescu” să-ți trebuiască 666 m când pui frână de la 10 km/h. Acum mai ai un ABS, un EBS, un CRT, un BRB, înțelegeți voi. Tot ce-ți trebe îi centura ca să nu dai botu’ de bord la o frână mai zdravănă. O depășire în siguranță da’ cu viteză destul de măricică – te ții de mâneru’ de sus, schițezi un zâmbet sau murdărești pantalonii, da’ nu scoți nici o vorbă. Relax.

Maică-mea – până să dăm “Rândunica” (așa cum numea taică-miu junghiu’ ăla de Dacie 1310) la casat – era aprigă pe scaunu’ din dreapta șoferului, da’ numa’ când era taică-miu la volan. Acuma s-a mai calmat. Eh, da’ nu numai ea era copilot activ, ci toate sunt cu gura pe șofer: “stai mai departe de ăla din față”, “vezi că depășești 50”, “auzi cum bate ceva?”. Și deși nu au carnetu’, ele știu cum se mănâncă șoferia și te bat la cap non-stop (pe lângă porția de acasă). Nu contează că tu conduci zilnic de 10 ani, ele știu mai bine când să dai prioritate la dreapta, când să depășești, când să semnalizezi și toate astea.

Apăi dacă nici familia și nici mașina nu ne lăsați (impropriu spus pentru că eu n-am nici familie și nici carnet) să le conducem, atunci ce suntem? Are we human or are we dancer? Eh?!

Trei pasi pentru a fi un troll eficient

***Aveam de gând să scriu despre alt subiect, dar îl voi mai rumega. Până una alta, un post cu creaturi mitice… hm…***

E plin internetu’ de ei și de articole despre cum să fii unul eficient și cu profit maxim…dar, ce sunt troll-ii? Ei, în afară de cei menționați de JRR Tolkien, trollii sunt o specie destul de la modă pe meleagurile virtuale. De obicei, ei au un scop bine conturat, și anume: să își facă treaba (de obicei cea mare), să se șteargă și să privească apoi cu satisfacție și amuzament la pagubele produse :). Ei sunt cei care postează off-topic, cei care spun pe un clip youtube al trupei X că trupa X cântă nașpa, cei care pe forum-uri creștine postează citate din Zarathustra lu’ Nietzsche și afirmă că nu există Dumnezeu și că Biblia este o gramadă de minciuni. Ei sunt troll-ii. Totuși, ce îi determină pe acești oameni să facă asemenea atrocități? Păi, principala cauză este plictiseala… Te plictisești, nu-i nimeni pe mess așa că vei enerva niște suflete nebănuitoare.

Cu toate că nu faci decât să enervezi lume, a fi un troll eficient cu splash-damage cât mai mare presupune următorii pași:

1. Numele – acesta este întotdeauna contextual și diferă de la forum la forum. De exemplu, dacă ești pe un forum creștin trebuie să fie ceva de genu’ “Adevaratul crestin”, “Nicodim” sau “Ateul”. NU trebuie să fie ceva la caterincă pentru că vei fi depistat și scopul nu va fi atins (lumea nu se va ataca… ). Încă un exemplu, dacă ești pe un clip youtube de muzică Pop, ar fi bine să ai nume din gama “xdisciplex”, “megadethrulz” sau “limbpizkit”. Încă o dată, numele este foarte important deoarece în funcție de el vei fi sau nu luat în considerare.

2. Exprimarea – trebuie să fie însoțită de greșeli, dar nu aglomerată. Lumea trebuie să te creadă un prost incult și agramat, but don’t overdo it! Iarăși, depinde de context. Dacă ești pe un forum de gaming trebuie să folosești mult “lol”, “rofl”, “stfu”, “noob” și alte cuvinte 1337, pe când dacă ești pe un forum creștin trebuie să folosești exprimări ca “adevărata credință”, “căi-ți-vă de pcăatele voastre” și să pomenești de vro două ori numele vreunui sfânt.

3. Mesajul – esența faptului de a fi troll. Trebuie să fie unul off-topic sau aleator, destul de ofensator și tâmp. Trebuie să enerveze, să aprindă spiritele. Totodată, nu trebuie scris aiurea, ci trebuie să pară (dacă nu este chiar așa) că tu chiar crezi ceea ce afirmi. De exemplu, pe un clip de youtube de muzică Pop ar trebui să spui că metal-ul le dă jet tuturor genurilor muzicale sau să spui ce nașpa cântă Britney Spears (care chiar cântă nașpa…).

Să vă dau un exemplu de trollism:

– forum: creștin

– topic: postează 2 motive pe care le-ai folosi pentru a convinge pe cineva să vină la concertul lui X (cântăreț de muzică rock) și câștigi un album.

– post: Adevăratul creștin – “Acest gen de muzica este esenta culturi americane care au abandonat pe Dumnezeu si au imbratisat pe satana si toate nenorocirile fiecarei generati. Cai-ti-va de pcaate si veni-ti la credinta adevarata! Doamne ajuta!!!”

Și încă unul pe care pe mine m-a amuzat foarte tare aici , actualizat recent (adică acum). Spre rușinea mea, nu am avut splash-damage mare :(… Alte sugestii pentru a fi un bun troll?