Tag Archives: familie

Honor Thy Father

*** Nu mă refer la melodia lu’ Dream Theater ***

Știi, e vorba aia “cine nu are bătrâni să-și cumpere”. În ultimele două săptămâni care au trecut am putut să-mi dau seama că este adevărată afirmația.

Mă consider un om norocos pentru că m-am născut într-o familie creștină simplă, dar cel mai important cu moralitate. Valorile pe care mi le-au indus părinții mei m-au ajutat de multe ori în viață deși erau lucruri de genul onestitate, generozitate etc. De multe ori, însă, am crezut că în ciuda acestor valori absolute părinții mei sunt obsolete.

Zilele trecute am discutat mai mult cu taică-miu; i-am alocat mai mult timp și am și fost deschis să aud o părere posibil contrară cu a mea. Însă, experiența “moșului” de taică-miu mi-a dovedit că e bine să asculți o minte mai coaptă chiar și la 23 ani (lol?). Am tot vorbit zilele astea și parcă, prin minune, ce-mi spunea nu mai erau chestii demodate și plictisitoare, ci lucruri și idei cât se poate de practice și moderne. Și nu sunt genul de persoană emo, introvertit care să asculte de părinți.

Ideea de bază este că nu strică, așa din când în când, să acorzi un pic (mai mult) de timp sau/și de atenție parinților tăi. S-ar putea să afli lucruri interesante…

Torna, fratre!

***Acesta nu este un post despre bizantini și avari***

Legenda spune că într-o campanie a armatei bizantine împotriva avarilor (poporul, nu neamu’ lu’ Hagi Tudose) un soldat a observat că un bagaj de pe catâr a cazut și i-a spus altui soldat “torna, torna, fratre!” să se întoarcă după bagaj. Mesaju’ a fost, însă, transmis din gură în gură (nu într-un mod gay) și a fost interpretat ca o alarmă. Avarii, și ei s-au panicat și întamplarea s-a sfârșit cu ambele armate fugind în direcții opuse.

Dar acest post n-are legătură nici cu bizantini, nici cu avari, nici cu armate. Este un post despre familie. Chiar vorba asta “torna, fratre!” o foloseam eu când îi spuneam lu’ frati-miu să toarne apă/suc în pahar (sau în unele cazuri în farfuria cu cartofi prăjiți…).

M-am obișnuit să stau singur – mă rog, cu ai mei – și să m-arunc în pat să dorm sau să PC-esc când ajung acasă. Sincer, nu am simțit așa mult nevoia de companie sau nu am realizat lipsa unui frate în adolescența mea. El a fost plecat la Oradea la facultă și dup’-aia s-a-nsurat… practic, nu prea ne-am văzut și chiar când era pe-acasă în vacanțe nu prea puneam accentu’ pe asta.

Dar e așa mișto să ai frate/soră. Sincer, nu știu cum rezistă cei care sunt singuri la părinți… e mișto să fie cineva în casă cu care să râzi, cu care să mai vezi un film sau să mai faci un joc. Sau cu care să faci mișto de ai tăi :). Lucruri, ar părea, mărunte… da’ de care mie mi-era dor. Acum s-a ivit ocazia datorită faptului că nevastă-sa a plecat la bunici cu nepoții-mii; și frati-miu s-a mutat la noi acasă :), pentru perioada asta.

Cine n-are frate/soră să înfieze unu/una sau să-și convingă părinții (asta dacă mai sunt apți :) )… sau să-și caute coleg de cameră… cre’ că sentimentul ar fi cam același…