Tag Archives: gandaci

Scurte: gandaci vs. mosi si babe

Asemănări:
1. Merg pe unde îi taie capu’. Gândacii parcă te sfidează când aleargă prin fața ta, babele ignoră trecerea de pietoni.

2. N-au spirit de autoconservare. Când ai văzut tu un gândac care atunci când vede un papuc venind spre el să fugă? Când ai văzut o babă care atunci când vine o mașină spre ea să se miște mai repede sau să se ducă înapoi?

3. Nu le place dușu’. La moși mi s-a confirmat asta toată vara, zi de zi. La gândaci am observat că nu prea știu să facă pluta.

4. Amândouă speciile nu reacționează bine la niște factori externi. Gândacii la lumină, moșii și babele la geamuri deschise

Deosebiri:
1. Gândacii sunt rapizi, pe când babele nu. Niciodată n-am înțeles de ce babele cre’ că ele pot trece strada mai repede decât poate ajunge mașina în dreptu’ lor.

2. Deși amândouă speciile se expun pericolului, mai rar vezi o babă peste care a dat o mașină decât un gândac pleznit de papuc.

3. Gândacii nu se duc la piață la ora 8! De fapt, nu se duc deloc la piață.

4. Moșii nu po’ să trăiască 12 zile fără cap.

A bug’s life

Joi seara, prin Constanța, căldură mare. O terasă pe nume Venezia (pe care NU v-o recomand!) și un chelner cu ADD. Și în timp ce stăteam noi acolo așteptând nota, un ditamai lăcust se așează pe perete. Da’ monstru, nu lăcuste d-alea de-un verde mai deschis și mari. Nuuu, un monstru musculos gata de să sperie turiștii. În fine, plecăm scârbiți spre casă doar ca să vedem un și mai mare stol de lăcuste și gândaci. Yay!

Ajungem acasă, mă bag în pat, sting lumina. Aud un sunet – e o motocicletă; bine că nu-i țânțar, mă enervează la culme. Stau încă 2 minute și aprind – nu știu de ce – lumina de la capatu’ patului ca să văd un gândac d-ăla negru țâc-țâc uitându-se la mine de pe puișoru’ de pernă. Îmi iau arma (papucu’) în mână. Hm, să-l lovesc în așa fel încât să sară pe podea și dup-aia să-l împrăștii. Rezultatu’ a fost diferit; l-am lovit, a căzut pe podea, ÎNSĂ a fugit repede sub pat. I should’ve seen that coming. Isteric am început să-l caut sub pat cu pițimobilu‘, iar el se plimba de la o margine la alta, sfidându-mă parcă pentru că nu ajungeam la el.

La un moment dat dispare. Da’ de tot. Bă! Io nu po’ să mă culc până când fiara nu este ucisă! Ce să fac, ce să fac? Mă pun în pat. Țâc țâc – gândacu’ zbura (o, Doamne, de ce i-ai creat să zboare?!) și se lovea de pat. Cobor iar în genunchi căutând dihania – nimic. Grrr! Mă pun în celălalt pat, aprind televizoru’ și mă pun în așa fel încât să văd ambele colțuri ale patului și televizoru’. 10 minute, nici o mișcare. Blesteme!! Iar m-arunc pe genunchi și-l văd arătându-mi fundu’. Stai tu, gândac nenorocit, că-ți fac praf elitrele! Și încep frenetic să-l lovesc (sau să-l nimeresc). În camera de alături, bunica – am aflat de dimineață că – credea că fac ceva sport, exerciții, yoga că se tot auzeau zgomote de la mine din cameră. Într-un final îl prind la colț și îmi îndes papucu’ în el. Bestie, ești moartă! Dar nu, pentru că imediat începe să-și miște piciorușele pentru a-și deplasa corpu’ mai adânc sub pat. Așa că repede iau pliciu’ (de ce nu m-am gândit mai devreme?!) și încep să-l ghidez spre moarte. Îi dau una după cap cu pliciu’ și pare să fi scos ceva mațe pe podea, nu-l cred, îl trag de sub pat și aplic papucu’ pe el, calc pe papuc. Acum sigur este mort, îmi spun în timp ce privesc triumfător trupu-i pe podea. Dar, ca să fiu sigur, am luat un șervețel și l-am tras pe WC.

Da, da, știu – am o problemă (cam gravă) cu orice ființă cu mai multe de 4 picioare și cu mărimi mai mare decât muștele. The little girl inside of me freaks out.