Tag Archives: Graitec

Fata cu dulce

Mi-am adus aminte de o fostă colegă de lucru (și nu, nu este o amintire plăcută). Ce mă oripila cel mai mult era atunci când îi suna telefonu’. Nu neapărat soneria – era pe vibrații – cât faptu’ că de-obicei era iubițelu’ iar fata noastră înțepea să volbească dlăgălaj. Nu aveam destul volum la căști și nici vreo melodie mai turbată ca să-mi izoleze timpanele de dulțegăliile ei. A, și o frază memorabilă care a rămas la noi în departament îi aparține tot ei și anume “te sălut dulțe, dulțe, dulțe, dulțe” (adresată tot bălbățelului ei). Scârbos.. mai ales că auzeam inevitabil tot – stătea lângă mine.

Și “dulceața” asta de fată venea tot timpu’ cu senvisuli la lucru din care mânca maxim 1, iar pe celelalte le arunca. Nu erau mari bunătăți de senvișuri – erau cu brânză, cașcaval și salată, da’ nu de asta le arunca. Ci pentru că se supăra maică-sa pe ea și o certa dacă venea acasă cu ele nemâncate. “Păi, de ce nu-i zici să nu-ți mai facă?” am întrebat toți. Pentru că se supără cică. Mda.. Girl’s got issues… Așa că decât să le arunce, niște colegi mai înfometați de dimineață i le cereau, iar ea părea chiar veselă și le dona. Chiar și când ăștia nu întrebau – ca să nu pară porci nesătui, fata venea și-i întreba Cale vlea senvisuli?“. Era fată bună așa în sinea ei, păcat că era cam toantă. Nu prea se legau sinapsele când venea vorba de programare sau de logică.

Ehei, fata asta a devenit legendă. Încă mai povestim și astăzi despre marile-i isprăvi noilor colegi sau celorlalți când ieșim pe la o țigară. Păcat că a plecat, era o sursă inepuizabilă de fun..

P.S. Dacă te intrebi care-i legătura dintre poza cu balerina și fosta colegă, well… era și balerină part-time la Opera din București. Deși fizicu’ o cam contrazicea..

An interview to remember

*** Postarea asta este aferentă zilei de ieri – 25 Februarie – da’ am cam stat prost cu timpu’ ***

Mă sună azi un fost coleg de la Ubisoft pe care-l voi numi în această postare “Marinică”. Deci, mă sună Marinică și-mi spune că a fost la interviu la postu’ de programator pe care i l-am trimis pe mail pentru că știam că vrea să se mute de la locu’ actual de muncă. Io, curios să văd cum a mers, i-am cerut să-mi povestească. Și a început.

Aplicând pentru un post de programator, se aștepta să fie și un test de verificare a cunoștințelor de programare. Partea tâmpă a fost că testu’ era scris, deși era un calculator aparent funcțional chiar pe masa unde completa testu’. Cum mă scris?! E ca și cum te-ai duce să aplici pentru postul de fotograf și la interviu ăla îți cere să-i faci o poză, însă nu cu aparatu’, ci să i-o desenezi pe o foaie. Huh!? Până și la hârbu’ de universitate la care am fost (R-AU) examenu’ de la “Tehnici de Programare” avea și o parte practică, la calculator! Și cum dai, mă, compile? Desenezi tastele CTRL și F7 și o mână care le apasă, sau cum? Penal, în 2010 să mai dai test de programare pe foaie. Mulțumesc lu’ Dumnezeu că io am avut un tratament mai normal când m-am angajat la Graitec. A venit omu’, m-a pus frumos la un PC și mi-a zis “Fă asta!“.

Mă rog, să zicem că plăteau prea mult curentu’ dacă țineau tot timpu’ calculatoru’ de interviuri în priză. Asta e, nu știi cum te poate afecta criza. Dup-aia a venit următoarea fază. Una din întrebări era legată de operații pe biți. “Mamă, ce hardcore sunt ăștia, low-level optimization and stuff“, s-a gândit Marinică. Barabule! Se pune ăsta să-ntrebe pe nenea “Auzi, da’ voi folosiți mult operații pe biți, shift-ări, măgării?“, la care omu’ răspunde “Mă, nu prea, doar în cazuri excepționale în care poate i se pune cuiva pata și are chef să scrie într-o asemenea manieră“. Bă?!! Atunci de ce Excaliburu’ lu’ Artur mă întrebi mizerii d-astea când voi nu le prea folosiți? Sigur dacă răspundeam greșit aș fi luat un punct negru. Bă!

Bun, să zicem că erau ei exigenți în verificarea cunoștințelor candidaților. Ca să-mi zică următoarea bonboană. Ca în orice departament de development, există perioade stresante în apropierea termenelor. Rezultatul era overtime. Și întreabă Martinică “bă, da’ ovărtaimu’ se plătește?“. Răspunsu’ a fost că nu, da’ că se ia în calcul la eventualul bonus lunar (cică i-ar fi dat și bonus lunar, da’ cred că era vorba de ceva semestrial). Păi, mă, dacă io stau peste program în folosu’ firmei  câte 5 ore pe zi, iar weekend-urile le dorm la firmă, nu sunt plătit și io măcar 75% dintr-o oră normală de lucru? E de înțeles, Martinică era obișnuit cu overtime plătit dublu ca la Ubisoft.

L-am întrebat dup-aia “păi, mă, Martinică, măcar îți dădeau ceva coco pentru toată truda asta?“. Și am aflat, îi dădeau un salariu cu 35% mai mic decât cel pe care-l are acum. Am început să râd. Cum, mă?! După 3 ani de experiență în QA și vreo alți 2 programare să-ți dea atâta?! Un mare LOL (tocmai am zis “lol”… ce dork sunt)!

Însă faza de la sfârșit a fost genială! După interviu i-au zis că “da, ești OK, ești un om pe care vrem să-l angajăm, numa’ că… noi nu angajăm acuma, noi doar facem o listă, da’ când vom avea un post deschis te vom suna” (pe site-u’ lor zicea cam al’fel). Cum mă?! Faceți recensământ? Bă! Duceți-vă-n smoală!

Așa că i-am zis lu’ Martinică să stea pe fesierii lui acolo unde e acu’ sau să bată la altă ușă că ăștia sunt cam dubioși.

6 o’clock rain

*** Plouă, e soare, Îi dăm glorie, glorie, glorie ***

Sper să nu-mi moară router-u’ pentru a multa oară în seara asta – e un lucru care se întâmplă cel puțin 1 dată / ploaie, asta cel mai des datorită variațiilor mari de tensiune atunci când plouă (sper să nu-mi pocnească și mie laptop-u’ ca lu’ Badea).
Ce e mai neplăcut ca atunci când te pregătești să pleci de la serviciu să înceapă ploaia? Și nu o ploaie oarecare, ci una zdravănă sau drasnică (după cum spun unii). Mai neplăcut este să pleci prin ploaie, lucru pe care nu l-am facut din spirit de autoconservare.

Așa că am rămas în continuare la seriviciu și mi-am căutat de lucru (evident, diferit de domeniul job-ului meu). Recomand călduros următoarele activități:

1. uitatul pe pitzipoanca.org (disclaimer: conținut explicit de prostie – nerecomandat celor cu probleme gastrice / de digestie)

2. privitul și încurajatul colegilor care aleargă prin ploaie și prin parcarea inundată spre mașina lăsată prea departe de firmă

3. aruncatul frenetic cu mingi de pluș (la noi la Graitec se poartă) în colegi

4. refresh-uirea la fiecare 5 secunde a paginii de Twitter ca să vezi cine mai e afectat de ploaie

5. postat mesaj SOS pe Twitter

Dacă după repetarea acestor activități de cel puțin 2-3 ori nu se mai domolește ploaia, repetați una la alegere.

În cazul meu, n-am fost nevoit să repet decât pe cea cu aruncatul frenetic al mingilor de pluș – hehe – deoarece ploaia s-a mai potolit și un coleg s-a oferit să ne transporte cu mașina până aproape de casă.

Cum ți-ai petrecut tu ploaia de ora 6?