Tag Archives: internet

Inthenet

Înainte să dau de articolu’ lu’ Makavelis deja mă gândeam la aceeași fază și m-am bucurat să văd că nu-s singuru’ căruia i s-a învârtit rotița. Stau și mă uit la cum mi-am petrecut timpu’ în ultima săptămână, de exemplu, și văd că pe lângă chestiile esențiale am ars-o la greu pe Youtube (sunt mare devorator și sunt abonat la o grămadă de show-uri) și alți interneți, timp pe care acum aș fi preferat să-l dau pe altceva – o chitară, o carte.

N-am mai citit o carte de câteva luni, “de anu’ trecut” ca să folosesc clișeu’ ăsta retardat pe care toată lumea-l folosește în ianuarie, nu m-am mai îngrijit de chitară tot așa – de câteva luni. În schimb îmi spun că m-am odihnit și că leneveala asta își are și ea rostu’. Numa’ că acum când fac o retrospectivă, chiar și pe un interval așa de scurt, mi-aș fi dorit să fi făcut altceva.

Suntem acum în “era” internetului, da’ before internet ce făceam? Atunci pot să spun că făceam lucruri mai productive ca acum. Mai ieșeam cu prietenii (și acum ies, da’ atunci o făceam mai des *rimă*), mai compuneam o piesă, mai citeam o cărțulie (na, că iar mă întorc la citit), înțelegeți? Nu vreau să fiu înțeles greșit, nu zic că internetu’ este scârbavnicu’ Scaraoțchi, da’ mi-am dat seama că raportu’ folositor/junk pe internet este subunitar. Ori asta nu-i bine.

Cumparam bloage!

Am observat în ultima lună persoane care-și vând sau voiau să-și vândă blogu’. Și veneau cu statistici foarte pompoase, că fac atâta din reclame, că au atâția unici, că mâr, că fâr, lucruri adevărate de altfel.

Totuși faza asta eu n-am înțeles-o: de ce ar cumpăra lumea un blog? Înțeleg să cumperi un ziar sau o revistă, da’ blogu’ este ceva mai personal. Și una este să cumperi un blog nișat pe informatică să zicem, unde lucrurile sunt un pic mai exacte, absolute și alta este să cumperi un blog în care cineva își dă cu părerea despre de toate. Lumea citea blogu’ ăla pentru părerile și stilu’ lu’ X, iar dacă X se duce…

Știți vreun blog personal, de divertisment sau generalist care să se fi vândut?

PS: nu știu dacă scrisu’ pe blog sâmbăta va fi un thing, da’ om vedea.

Copy – Paste

Mă, io nu înțeleg o fază. Sunt blogări, mai mici sau mai mari, care la începutul “carierei” lor de mari onlainări copiau conținut din alte părți și-l puneau la ei pe site sau puneau iutuburi peste iutuburi. Și te uiți pe pagina lor de “About” și vezi că se mândresc acum cu texte de genu’ “acuma că mi-am cumpărat domeniu n-o să mai copiez de la alții ci voi scrie cât mai original”. Ce, măăă?!?!

Cât de penibil să fii încât să-ți faci blog și să n-ai conținut original? Sau să dai aceeași știre despre care toată blogosfera a vorbit acum o săptămână și s-o prezinți ca și cum ar fi ceva de ultimă oră? E ca și cum ai rescrie Castelul (Kafka) și dup-aia l-ai publica sub numele tău. What? Ar fi stupid, nu? Toată lumea o să se prindă și o să zică “ia uite-l și pe sărmanu’ ăsta cât de penibil este.”. Crezi că lumea nu se prinde atunci când copiezi articole (cu sau fără precizarea sursei)? A, o faci pentru bani? Da, recunosc că și io la un moment dat am zis că o să fiu bogat din blogărit, da’ tot n-am luat din alte părți. Cel mult am dezbătut un subiect care s-a dezbătut și în alte locuri, da’ am folosit cuvintele mele și mi-am exprimat părerea mea (diferită sau nu).

Deci, mă lămurește careva care-i faza cu CTRL-C + CTRL-V?

Vreo 2 luni

Mă gândeam ieri despre ce să scriu și am fost mirat să văd că nu prea am (deloc) subiecte demne de băgat pe blog. Nu prea mi-a picat bine deoarece mă obișnuisem să blogăresc zilnic (n.r. zile lucrătoare), iar fanii începeau să simtă absența idolului lor. Right

Oricum, m-am uitat un pic în spate și am observat că de când am început să scriu zilnic, de luni până vineri, număru’ de vizitatori și de page views a crescut cu mai mult de 100%. De exemplu, m-am trezit că după vreo 2 săptămâni aveam o medie de unici (unic = unitatea de măsură a blogăritului) cam de 3 ori mai mare decât vârfu’ de până atunci. Evident că m-am bucurat de o asemenea evoluție, mai ales că media a continuat să crească. Nu vă închipuiți numere mari cu mai mult de 2 zerouri, ci doar așa – vreo 10-20 (unici, nu zerouri).

Am încercat pe cât am putut să bag articole dacă nu above average, măcar originale. M-am ferit de iutuburi, triluliluri sau de știri rediscutate, mai ales după ce-o pățisem cu Eminescu. Totuși, am văzut că lumea era activă la subiectele aduse – clienți vechi, noi sau simpli băgători de seamă, iar unii au avut și curaju’ să se aboneze la feedu’ resese (săru’ mâna).

Poate credeți că articolu’ ăsta e vreun fel de campanie subliminală să mă votați la RoBlogFest. Hm, ar fi o bună idee, însă cu șanse cam slabe de reușită, so I’ll pass.

În urma retrospectivei pe care am făcut-o azi, mi-am dat seama că tre’ să pui ceva efort (mai mult) să scrii zilnic articole care să merite a fi citite, care să provoace lumea la comentat, la interacțiune așa că am ajuns să apreciez pe cei care o fac. Fie ei bluogări din top 10 Zelist sau din top 5000-6000, nu contează. Așa că atunci când puteți, lăsați o vorbă bună când mai găsiți la cineva un articol de la OK în sus.

Legat de articolu’ de ieri, m-am gândit că deja era veche faza cu scaunu’. Pentru cei care n-au prins postarea în viață, era o poză cu un scaun de bebeluși și alta cu un rahat de bebeluș… Mda, not funny, I know. Motiv și pentru care l-am ucis.

Vorba dulce must aduce

*** Hm… parcă nu era vorba de must, nu? ***

Astăzi am avut ocazia de a avea o mică dispută – dacă poate fi numită așa – cu un necunoscut de pe net ( adevărul este că mulți suntem bravi și inteligenți pe net, da’ când suntem față-n față cu persoana… mai greu ). Ne-am ironizat unul pe altul cu mai mult sau mai puțin succes, dar acum când mă gândesc, mă amuz de situație. Anyway, mai pe seară (adică acum vreo juma’ de oră) i-am dat frumos un mail omului să-mi cer scuze dacă am deranjat (și probabil că am făcut-o), iar conflictul s-a rezolvat. De ce să pierzi o relație (că-i prieten, că-i necunoscut, n-are importanță) când poți s-o salvezi?

Nu am făcut mare lucru prin asta, ci doar am lăsat de la mine… hm, de fapt chiar e un mare lucru pentru orgoliul meu :D . Glumesc (hm, oare?). Dar totuși, stăteam și mă gândeam: oare câte conflicte între prieteni sau rude s-ar putea rezolva dacă am ceda un pic de la noi? De multe ori este așa de greu și parcă e ca o lovitură de moarte să spui un “scuze” sau un “iartă-mă”. Dar iată că sfinții părinți (și acum nu mă refer la preoții ortodocși, catolici sau din altă ramură a Creștinismului) te învață că “un răspuns blând potolește mânia”. Pam pam.

So, dacă ai vreo problemă cu cineva, încearcă să lași un pic de la tine; poate situația se va întoarce favorabil pentru tine. Și chiar dacă nu se va întâmpla asta, măcar n-o să te gândești “cum ar fi fost dacă…