Tag Archives: marlani

La mare

[La mare, la soare, gunoaiele-s mormane]

Uitasem cum este la mare. Mult jeg. PET-uri si ambalaje aruncate peste tot. Uneori se mai intampla sa dai si peste o sticla sparta si bine camuflata prin nisip, da’ asta se intampla destul de rar. Dar in ceea ce priveste gunoiu’ suntem foarte productivi.

Hai, sa zicem ca inteleg treaba cu mizeria in orase – e mediu artificial. New Yorku’, cat o fi el de metropola, tot avea zone in care abunda gunoiu’ – ma rog, asta era acum vreo 10 ani; poate s-or fi schimbat vremurile. Da’ in mediul natural (vezi plaja, parc etc.) rar te intalneai cu obiecte lasate hai-hui.

Nu si la noi insa. Si uitasem lucru’ asta. De ce se intampla la noi asa? Raspunsul mi-a fost dat la prima intoarcere a capului – o ceafa lata cu lantu’ valoros.

(Alti) marlani din RATB

Se pare că scriind despre populația majoritară a RATB-u’ (babele) am omis alți participanți la acest ecosistem.

Primii sunt magneții de bară. Știu că începi să te gândești la babele Mărășești, da’ nu-i vorba despre ele, ci despre ăia care ocupa toată bara fie cu fundu’, fie cu spatele, fie cu al’ceva. N-ar fi o problemă în sine lucru’ ăsta, dar de obicei există un mic amănunt în chestia asta, și anume, mâna mea care se ține de bara pe care o îmbrățișează nenorociții. Și îți miști mâna încercând să-l faci pe ăla/aia să se simtă – nimic, slana groasă de tot. Partea proastă că magneții sunt numa’ – of, și ziceam că nu zic nimic de ei azi – boșorogi, balene pe picioare sau nespălați. Sau toate 3 la un loc! Culmea, până și cocalarii se simt și chiar dacă nu zic pardon, măcar nu-mi invadează falangele.

Unii din preferații mei sunt următorii – colegii ăia care se fac că nu te văd. Te urci frumos ca omu’ în tramvai, îl vezi pe un coleg de lucru și când să te-ndrepți să dai noroc cu el pac! te vede cu coada ochiului, se-ntoarce cu fundu’ și se face că îl vede pe Elvis pe geam. Ca betmen când dă cu fum și dispare. Muriți, mă! Știu că mă-mbrac nașpa și put a transpirație, da’ mulți din prietenii mei mai spălați pățesc și ei la fel. Înțeleg că e luni și că e nașpa afară, da’ în celelalte zile?! Primate separatiste… Îmi amintesc când eram la Ubisoft și mă-ntâlneam cu unu’ de la nu știu ce departament nu era, frate, așa. Sau era din cauză că eram mai tineri, iar ăștia 27+ sunt mai morocănoși? Sau așa sunt programatorii mai lone wolf? Habar n-am. Totuși este foarte amuzant să le vezi reacția de “surprindere” și de “aaa, nu te-am văzut (mori și lasă-mă-n pace)” atunci când te duci și-i saluți. Priceless. Mârlani antipatici…

Last but not least, dezintimitatorii (e blogu’ meu, am voie să folosesc licențe poetice). Ăștia sunt cam la fel de enervanți ca magneții sau poate chiar mai rău. Deși autobuzu’ e gol, ei se bagă-n sufletu’ tău. Și de obicei sunt… exact, babe și împuțiți. Și te dai mai încolo un pic iar ei cred că îi inviți mai aproape așa că se mișcă și ei mai lângă tine. Iar atunci când cobori sunt ăia care se tot împing în tine și dacă stai la ușă și mai cobori o treaptă imediat se împing cu burta în tine. Și dacă, Doamne ferește, le spui să se dea un pic mai încolo astfel încât să nu vă mai atingeți (iac!), tot ei țipă și zic “da’ ce, n-ai loc, obraznicule?!” Mă gândesc cu groază că vin zilele alea cu 25 de grade dimineața și ăștia o să fie lipicioși și nespălați. Da’ mă pregătesc din timp, îmi iau rucsac cu țepi.

Va urma..