Tag Archives: metallica

Caught in a Web

[De fapt, on the web, the world wide web that is]

Mda, v-am mai zis în repetate rânduri despre faptu’ că atunci când dau de o piesă care-mi place o ascult non-stop timp de 4-5 zile. Sau atunci când dau de un serial mișto iau toate episoadele din urmă și le vizionez în timp record (by the way, am văzut toată seria Pirates of the Caribbean pentru a 4-a oară, yay!). E grav.

Acum e double trouble – la serviciu ascult în continuu Master of Puppets de pe un album live Metallica împreună cu un ansamblu simfonic, pur și simplu genial și surprinzător Kirk nu sună chiar așa de rău. Nu știu cum sunt celelalte piese de pe album, da’ asta rupe! Și pe lângă muzică, am dat de Nostalgic Critic pe care l-am pomenit într-un post trecut și la care mă uit imediat cum ajung acasă. N-am mai făcut duș de nu știu când Nici foame nu-mi mai e.

Așa că până termin toate filmulețele de pe site sunt încă posedat. OK, episodu’ 60…

Kirk e praf!

Niciodată n-am înțeles care-i faza cu microbiștii și cu roacării înrăiți. Să-i lom pentru început pe microbiști. Fotbalu’ – da știu, super sport – este incitant. E mișto să vezi un meci gen Barcelona – Inter și să vezi joc de calitate, să zici “ce mișto joacă unu’ sau altu'”, da’ numai până atunci când spui că echipa X e mai bună sau că Y e mai proastă. End of story. Să lom un exemplu din liga 1. Hm… Dinamo e muci. “Ce, mă?! Băă, Dinamo a luat titlu’ nu știu io când” și începe să se ambaleze de parcă i-am zis ceva de mă-sa. What? E doar un joc, o competiție, iar maică-ta nu participă în ea! Chill…

Să trecem la rockeri. Don’t get me wrong. Îmi place și ascult rock și metal (mai puțin heavy metal pe care-l detest), mai ales trupe precum Dream Theater (pe care i-am ascultat obsesiv și non stop timp de 2 ani), Demon Hunter, Switchfoot, Porcupine Tree, Megadeth etc. you get the point. Iar când îmi spune cineva că vocea lu’ LaBrie e nașpa când cântă live tac din gură și zic că așa e, pentru că… așa e! Sau dacă nu-i așa îi explic de ce n-are dreptate… dacă am chef. Da’ spune-i unuia care ascultă la greu Metallica că Kirk e praf și, muamă, tocmai i-ai insultat zeu’ și religia, cu toate că așa este! Același stil de solo-uri over and over again. Da, să zicem că au fost mișto la început și că mai are sclipiri de geniu (lol), da’ analizând produsu’ finit de pe ultimele albume – boooring. Dave Mustaine all the way, păcat că e are o atitudine infectă. Și chiar dacă n-ar fi așa, Kirk e bun pentru că e chitaristu’ Metallica sau pentru că el ascultă Metallica (Metallica e prima trupă care mi-a venit în minte, dacă vreți puneți… io știu… Judas Priest).

Din oricare grupare ar face parte ăștia ei iau orice critică personal. Totuși dacă îi faci “prost” și dup-aia începi să râzi, n-au nici o problemă. Weird..

Papagali

*** culmea, un post despre oameni ***

Sunt genu’ ăla de oameni care de multe ori își folosesc neuronul pentru a nu își pierde echilibrul când merg, pentru că a gândi este un efort mai solicitant.

Deci, ce sunt papagalii?

Papagalii, printre alte înțelesuri ale cuvântului, sunt (și) oamenii care iau de bune lucrurile zise de alții (fără să le experimenteze/probeze) și le propagă și ei la rându’ lor ca și cum ei ar fi gândit lucrurile respective. Un exemplu sper că relevant: îți spune unu’ că Metallica are solo-uri nașpa pentru că nenea Kirk știe doar 2 lick-uri (lucru în parte adevărat). Ce face papagalu’? Păi, în primul rând, el nu știe ce-s alea lick-uri și a ascultat doar 2-3 melodii de-ale Metallica, dar spune și altora cu o mare siguranță că Metallica sax. Și ce argumente folosește? Exact alea pe care le-a auzit, nu concluziile sale, ci faptul că Kirk (cacofonie intenționată) nu știe decât 2 lick-uri și pe alea le folosește non-stop. Cu nici un chip n-ar asculta vreo 2-3 albume Metallica pentru a-și face o opinie proprie.

Unde se găsesc papagalii?

Orice pătură socială are cel puțin 1 sau mai mulți papagali. Sunt un factor necesar evoluției omului, un exemplu de “așa nu”. Sigur ai pe cineva la lucru sau la școală (sau chiar în familie) care să fie din categoria asta. Dacă nu știi pe nimeni de genu’ ăsta, înseamnă că fie ești mort și citești blogu’ ăsta printr-un medium, fie ești unul dintre puținii norocoși care a fost privat de “privilegiul” întâlnirii cu un asemenea specimen.

Cum îți dai seama că ești papagal?

Vezi exemplul de mai sus cu descrierea papagalilor? Vezi dacă te regăsești în ea. Dacă vorbești aiurea-n crâng despre lucruri pe care le-ai auzit, pe care le iei ca atare și pe care le spui ca de la tine altora fără să le fi procesat… cip cirip cip! Dacă nu ești sigur de-o chestie pe care ai auzit-o, dar afirmi sus și tare că așa este, verifică-te de pene!

Acum, recunosc, și io de multe ori am căzut în capcana asta și de multe ori am afirmat lucruri pe care le-am luat fără să le verific și pe care le-am susținut cu vehemență prezentând argumentele pe care le auzisem și io.

Există vreun leac pentru papagalism?

Da, și se numește CREIER! Folosește-l pentru că d-aia îl ai, ca să și gândești cu el din când în când. Nu lua mură-n gură și nu folosi cuvânt cu cuvânt ce ți-a spus cineva ca și cum tu ai gândit lucrurile alea. Folosește-ți propriile tale concluzii sau măcar spune că așa ai auzit de la X.

O vorbă spune “folosește-ți capu’ că nu-l ai ca să nu-ți ploo-n gât”.