Tag Archives: nerd

Cat de nerd esti?

Țin minte când eram mic (cls. I-IV) că mergeam la un coleg Cosmin acasă și ne jucam pe calculator (mă rog, mai mult se juca el). Avea un 386 parcă. Atunci am jucat titluri clasice precum Duke Nukem 3D, Prehistoric, Fox, DOTT și multe altele. Eram fascinat, grafica nu era cine știe ce, însă poveștile erau foarte tari și mișto făcute, da’ ăsta-i subiect pentru alt post.

Ieri am văzut poza asta din dreapta și toate amintirile cu jocurile alea vechi și mișto mi-au revenit în minte. Am început să număr câte jocuri din lista aia am jucat timp de mai mult de 1 oră și mi-am dat seama că până în 2004 jucasem deja 70+ din listă. Apoi am numărat până la 82; numai din lista aia (am mai mărit colecția împreună cu colegii de la lucru – titluri vechi precum King’s Bounty, Disciples, Nox, Supaplex, Volfied etc.). Pfoai, ce nerdator sunt. Și asta fără să pun alea de consolă (încă vreo 20-30). Așa că curiozitatea mi-a fost mare și am zis să vă întreb și pe voi cât de nerd sunteți.

Ia ziceți-mi voi, câte jocuri din lista aia ați jucat mai mult de 1 oră? Și secundar, ca o provocare pentru mine, spuneți-mi un joc pe care voi l-ați jucat și pe care credeți că eu nu l-am jucat.

Oameni din IT: Programatorii

Aproape zilnic merg la țigan-mall (Liberty Center) să mănânc de prânz și mă amuz împreună cu colegii când ne punem pe ghicit ce profesii au cei de la mesele din juru’ nostru. Poate mai greșim în privința contabilelor, ălora de la marketing, managerilor, dar niciodată nu greșim când este vorba să ghicim oamenii care lucrează în IT, pe ăștia-i ginești de la sute de metri.

Eh, și așa ajungem la programatori (nu web-ări, ci ăia cu aplicații de PC); ăștia sunt cam cei mai ciudați din industria IT. Când eram la Ubisoft, toata lumea îi înjura pentru că ei – vezi Doamne – erau programatori și nu testeri și te tratau cu fundu’. Dar ca la orice regulă, există și excepții. Deci, hai să vedem cam cum recunoști un programator:

1. Țoalele. Să vedem mai întâi tricourile. De fapt, cam greșesc când spun tricouri pentru că de-obicei ăștia poartă cămașă de costum băgată în blugi/pantaloni de costum. Dar există și momente, ca de exemplu vara, când poartă tricouri cu mânecă scurtă (deși mai vezi vreo 10-20 care au tricouri cu mânecă lungă pe 30+ grade), numa’ că fie au o culoare odioasă, fie sunt cu un număr mai mari, fie au un design de care am văzut la rudele mele de la țară atunci când merg la câmp. De obicei sunt toate 3 și tricou’ este băgat în pantaloni (blugi/de costum). Yeah, cool daddyo!

2. Freza. Este bine că se spală regulat. Partea proastă este că de cele mai multe ori regula este din sâmbătă în sâmbătă – vara (da’ măcar au decența să se dea cu deodorant și să nu pută). Așa că păru’ ăla de pe cap parcă pe zi ce trece se lipește mai mult de cap și devine din ce în ce mai lucios. Ce Garnier Fructis… Nespălatum Caput – pentru un păr strălucitor. Frezele sunt cele obișnuite – transpirat într-o parte, țeapăn pe spate de nespălat și fără formă. De obicei freza fără formă se află pe un cap care se spală mai des decât săptămânal.

3. Vorbirea. Dacă până atunci să zicem că te-au prostit cu freza și țoalele, vorbirea îi va da de gol. Fiind oameni un pic mai școliți decât unii, au și cultură generală un pic mai bogată. Însă un mare procent din cultura aia generală este alcătuită din matematică, fizică (cuantică dacă se poate) și electronică. Asta dacă nu vorbesc despre WoW sau Lineage. Pe mine unu’ nu mă deranjează subiectele astea, însă atunci când vorbești TARE și în public despre paladinu‘ tău plin de 264-uri pe el și despre cum i-ai rupt capu’ lu’ Onyxia pe Heroic, noooo thank you… dork! Mă rog, ăștia sunt unii, mai sunt și ăia obsedați sexuali care bagă în fiecare seara 1 GB de porn pe care ți-l povestesc a doua zi.

Să mai zic?

În rest, sunt oameni de treabă…