Tag Archives: nostalgie

Nostalgic gamer

Când am văzut în seara asta logo-u’ Google am zis ceva de genu’: “aaaaa, ce tare!!!!” și mai tot departamentu’ am început să butonăm și să jucăm… Pacman.

Și mi-am adus aminte de vremurile când eram mic de jucam Dizzy pe HC, iar apoi – cam prin ’94 – când a venit taică-miu din State de ne-a adus prima consolă Nintendo (NES) cu Super Mario Bros., Tetris și un joc de fotbal. Să vezi ce-i disperam pe ai mei că ei voiau să se uite din când în când la televizor, iar noi stăteam toată ziua și butonam A și B. Acum vreo 15 ani, grafica unui joc nu prea era așa importantă, cât gameplay-u‘ era cel care te ținea în fața televizorului cu orele.

Da… good times, fără responsabilități, fără serviciu, o perioadă în care zilnic era vacanță (mai puțin alea 4 ore de școală… și alea 4 de muzică). Așa că am zis să mă uit prin rafturile cu CD-uri (OMG ce-s alea CD-uri?!) și să scot de la naftalină un joc vechi. Câștigătoru’ este Neverwinter Nights, deci ne-auzim luni!

Imbatranesc

Cum stăteam eu pe budă acum 5 minute și contemplam la curbura spațiu-timp în timp ce mă uitam la Nostalgia Critic: Adventures of Sonic the Hedgehog mi-am dat seama că îmbătrânesc. Și deși tot zic în dreapta și în stânga că n-o să-i judec pe pokemonii ăștia mai mici cu vorbe de genu’ “nu, nu se poate, păi pe vremea mea…” – și cu toții știm continuarea, în gând tot o fac.

Spre exemplu, mă uit (ahem, în treacăt) pe Cartoon Network și văd ce penalități de desene sunt acum de fac Wren & Stimpy să plângă sub pat. Păi pe vremea mea erau Space Ghost, Birdman, Batman și Dexter’s Laboratory. Cre’ că din cauza lor am dioptriile -1 la câte ore îmi holbam ochii.

Mă uit la unii puștani de 14-15 ani că au ultimele HTC-uri și-mi vine să zic “copilu’ meu la 14 ani o să primească iPhone 4G, ce-i tre’ lui <insert future cool phone name here>“. Doar n-oi da nu știu câte sute de lei pentru un telefon. Păi io la vârsta lui aveam un Ericsson low-end și nici ăla nu prea-l țineam la mine că aveau nevoie ai mei de el.

Ce? Laptop? Doar al lui? Păi pe vremea mea laptop-urile nu creșteau în copaci, iar eu primu’ laptop mi l-am cumpărat la 22 ani cu bani munciți. El cel mai probabil că o să primească un iPad 8GB că ăla nu ia viruși.

Ca să nu mai zic de muzică – numa’ mizerii. Haus, trens, minimăl, gunoaie robotice compuse cu 2 butoane. Unde-s mă chitările sau măcar 2-3 instrumente? Păi când eram io de 14 ani băgam heavy metal și hard rock și dup-aia când am crescut m-am dat pe alternativ, progresiv și metalcore. Frumos, ce să mai. Nu mâzgălelile astea muzicale.

Bă, și mă oftic că deși probabil că n-o să fac așa, uneori îmi vine un impuls d-ăsta când văd ceva care “pe vremea mea” era diferit. Ce să mai, îmbătrânesc..