Tag Archives: oameni

TOW Amenzi

[pe modelu’ Friends The One With/Where . Hm, ar trebui sa-mi iau iar toate sezoanele]

O soluție foarte la îndemâna statului pentru a aduce mai mulți bani la bugetu’ statului ar fi amenzile pentru idioții care:

  • aruncă gunoaie pe stradă (că și-așa poliția comunitară freacă duda la greu)
  • își cacă animalele pe stradă și nu strâng după ele
  • se bagă ca boii și blochează intersecția (deși este clar marcată cu “nu mă bloca, boule!”)
  • care vor să dea șpagă în loc să plătească amenda

Toate chestiile astea, la câți needucați și cocalari (pleonasm, știu) sunt în România, ar fi un boost destul de drăguț pentru economia țării – măcar până se învață lumea. Însă ca să implementezi asemenea acțiuni îți tre’ oameni (pe care nu-i avem). Îți tre’ cel puțin 4-5 oameni pentru fiecare din cazurile de mai sus pentru ca să se micșoreze șansa de a pleca fără dinți, însă cre’ că sunt cel mult 4-5 oameni ai legii în București care să fie atât de integri încât să facă lucru’ ăsta.

Și aici nu i-am luat în calcul pe țigani.. Mda, viitoru’ sună nașpa…

Words

Dacă stai bine și te gândești, 90% din informațiile pe care le deții sunt provenite de la alți oameni.

Dumnezeu n-a spintectat ceru’ și a zis “Neața, sunt Dumnezeu, deci exist“. Bineînțeles că nu! În schimb alții au auzit de la alții care au auzit de la (…) alții care l-au văzut pe un anume Iisus care zicea că-i Dumnezeu. OK, să lăsăm religia și să zicem că ne-ndreptăm către știință. N-ai văzut în viața ta un atom din nici un element. Cel puțin nu cre’ că vreunu’ din cititorii mei deține un microscop electronic. Revenind, nu ți-a dat nici unu’ telefon să-ți zică “Hei, salut, sunt atomu’ de Carbon14,  mă gândeam dacă ai loc pentru mine și încă vreo 20 de particule elementare?“. Evident că nu! Însă niște capete mai mari au studiat, au văzut și au zis “Da, mă, există un element numit carbon cu 6 electroni, 6 protoni și 8 neutroni.Tu nu ai văzut asta, însă până la urmă accepți că așa stau lucrurile. Interesant, nu?

Războaiele galice, Troia, de unde știi despre ele? Cărți, nu? Iar cărțile au fost scrise de… exact, oameni. Până la urmă, o să vezi că multe din lucrurile pe care le știi și pe care le accepți ca fiind adevărate sunt de fapt lucruri auzite (sau citite) de la alți oameni care au auzit de la (…) alți oameni care au fost de față și au scris pe pergamente despre evenimentele astea. Deci până la urmă, tu crezi niște povestiri ale unor oameni. Hm, very interesting, is it not?

Însă toată informația asta pentru tine poate fi falsă sau adevărată. Tu poți să alegi să crezi că nu există deformare plastică, ci doar elastică. Deși fizica spune că sunt 2 tipuri de deformare. Însă atunci când vei da cu pumnu’ tare de tot într-un perete, vei descoperi că totuși există deformare plastică. Toate adevărurile sau informațiile pe care le primești de la oameni îți așteaptă verdictu’. Tu hotărăști dacă pentru tine sunt adevărate sau false, însă s-ar putea să faci o evaluare greșită în cazul unora și sa te trezești că descoperi pe propria piele că formula I = U*R este adevărată (doar un exemplu, nu știu ce am azi cu fizica).

Frati-miu’ mi-a dat de gândit.

Tempus fugit II

Nici nu-mi vine să cred cât de repede a trecut timpu’ anu’ ăsta. Din martie (sau aprilie) până acum țin minte doar că am cerut-o pe Teo, că mi-am cumpărat altă electrică și… cam atât. Ca să nu mai spun că din ianuarie și până acum, timpu’ a trecut de parcă au fost doar câteva săptămâni. Și uite așa trece anii și pe măsură ce îmbătrânești timpu’ prinde viteză și ce lași în urma ta? Investești tot timpu’ ăsta în ceva, în cineva, în lucruri care contează?

Am ajuns – acum vorbesc în dreptu’ meu – să trăiesc doar pentru aici și acum, one day at a time, nu cu cine știe ce perspectivă, dar nici fără provizii pentru viitor. Sunt blocat în activități zilnice pe care le păstrez cu sfințenie. Dacă mă sună un prieten să-mi ceară ajutoru’ rar se întâmplă să-l aleg pe el atunci când sunt programat la săptămânala activitate X. “Dau cu sapa” 8(+) ore pe zi la lucru, iar timpu’ care-mi mai rămâne de la 7(+) pm încolo îl folosesc în principal pentru mine – stau pe net, mă odihnesc sau fac alte chestii de genu’ ăsta care mă au pe mine în prim-plan. Lucru’ ăsta mă cam sperie pentru că dacă acum când am posibilitatea de a face multe lucruri, de a investi, eu o frec aiurea, atunci ce voi face la 50-60 ani (dacă apuc) când o să-mi scârțâie încheieturile?

Așa că mi-am propus un mic exercițiu care să m-ajute să investesc în lucrurile care contează – unul din ele fiind oamenii. Dacă nu te înconjori cu prieteni, atunci o să-ți fie greu; la fel cum și reversul este valabil, dacă nu știi să fii un prieten adevărat și atunci îți va fi greu. Revenind, m-am hotărât să îmbunătățesc relațiile cu prietenii mei, să mai tai din “me time” și să-l investesc în timp petrecut cu oameni – în crearea de noi relații și în întărirea celor existente. Când spun crearea de noi relații nu mă refer la pupatu’ în cur a oamenilor doar-doar de-oi obține un beneficiu de pe urma lor. Nu! Însă altfel este viața atunci când ai o “armată” de prieteni pe care poți să te bazezi, cu care să discuți, cu care să te sfătuiești… you get the point.

Anybody with me? Or like me?

P.S. Kiri este cel care m-a pus pe gânduri, lucru care m-a făcut să scriu articolu’ ăsta.

Draft

Ce ziceți, din câteva draft-uri proaste poate ieși un post așa-și-așa? Hm..

M-am săturat, frate, să aud atâtea scuze puerile atunci când te prinde controloru’. Da, am înțeles că n-ai nici un act de identitate la tine (de parcă ai fi la 14 ani și nu-ți dă voie mumă-ta să umbli cu el pe stradă ca să nu ți-l fure). Știu că speri ca minciuna asta să mai țină. Da’ când o repeți de 10 ori și dup-aia treci la scuza că nu e casă de bilete, apăi las-o-n flamingo roz de treabă. Nu poți să-ți miști bazinu’ o stație mai încolo să-ți iei bilet? Vezi că nu merge nici asta, o bagi pe aia cu e închis la casa de bilete. Bă! Păi dacă știai că o să-ți deplasezi trupu’ azi cu RATB-u’ de ce nu ți-ai luat bilet? Și-acuma vine scuza bombă – păi nu știam că o să plec azi. Oh snap! Don’t get me wrong, nici mie nu-mi place să dau 50 lei aiurea, da’ cât să te țigănești?

Mda, in other news vine Ozzy în România; la fel ca majoritatea boșorogilor la sfârșit de carieră – vezi Jethro Tull, Rolling Stones, Uriah Heep – acum când sunt moșnegi de le vibrează vocea cu 2 octave. Măcar, deși nu-s fan, Iron Maiden au fost drăguți și au venit prin anii ’90 la noi, atunci când nu le atârna (așa de tare) pielea pe ei. La fel și Muse, Dream Theater, Michael Jackson (mă rog, la ăsta nu-s așa de sigur la faza cu pielea), Megadeth, Metallica etc.

Legat de vestea cu Ozzy și de faptu’ că-i moș, s-a trezit un papagal să vocifereze ca microbistu’ generic de pe stadion. Da’ asta e,  e plin internetu’ de d-ăștia. E cool să te iei în gură cu necunoscuți și să insulți, da’ se pare că la ăsta așa-i obiceiu’. Ar trebui să încerce chatroulette și s-o lase mai moale cu alcoolu’.

Să rămânem la capitolu’ muzică. Piesa asta m-a bântuit aproape toată săptămâna. Trupa o știu de mult timp (parcă ieri era când urlam cu Stefan, Fil și Teo melodia de la Shekinah pe stradă), da’ recent am reînceput să-i bag în seamă.

Iubitorii de maidanezi

Îmi plac animalele – în special potăile si mâțele dar alea cu lesă și cu stăpân. Și să zicem că pot face o excepție în cazu’ papagalilor, șobolanilor și șopârlelor, dar pitonii rămân în prima categorie. După cum ziceam, îmi plac animalele, numa’ că sunt anumite zone în București în care pe la 11-12 PM sunt patrule de patrupede și 0 oameni pe stradă. Recunosc că mă cam trece un scaun văzând cum ~10 potăi vin zâmbind spre mine, evident binevoitor, eventual și emițând semnale auditive. În 1-2 mai pot arunca un bocanc, da’ în 10… mai greu. Noroc că există spray-uri, pistoale de airsoft și alte minuni ale secolului al XXI-lea.

Poate credeți că sunt om rău, că sar să mușc animale pe stradă și că d-aia mă agresează caninele. Să rezumăm un pic conflictele mele cu subspecia canis familiaris. Când eram mic (mai mic de 6 ani) m-a mușcat un câine pentru că mă îndreptam zâmbind spre el ca să-l mângâi. Poate nu i-o fi plăcut moaca mea. Prin generală, o altă potaie mi-a dat-o pe la spate și m-a mușcat de crac. Eh, o fi considerat că emanam mirosuri specifice pubertății (?!) și nu i-au plăcut; sau poate că nu i-a plăcut fața mea – ca în cazu’ primei potăi. Pe la 20 și ceva de ani, am mai avut o întâmplare cu un cățel iubitor care venea la mine să mă ia în brațe. Din nefericire pentru ea, s-a întâlnit cu un Beretta de airsoft. Și de-atunci nu prea am mai avut incidente 1-on-1 cu patrupede. Însă unde-s mulți puterea crește (mai ales atunci când număru’ trece de 5), iar bugetu’ pentru airsoft este redus.

Dacă oamenii iubesc așa de mult potaisele maidaneze de ce nu le iau acasă? Sau măcar să le țină într-un țarc de unde să nu poa’ să sară la beregată. Sau să-i țină legați într-o lesă de un țăruș cu o rază limitată? Banii pe care îi dau pe mâncare “de firmă” Pedigree, Whiskas etc. ar putea să-i dea unui nene care să le facă un loc special care să nu coincidă cu scara blocului.

Până atunci, vă sugerez un manual complet de autoapărare. Unde ești tu, Băse Doamne?…