Tag Archives: pizza hut

Treaba cu bacsisul

Ca să clarificăm din start, bacșișu’ este diferit de șpagă. Bacșișu’ se dă ulterior serviciului prestat, pe când mita se dă înainte (în unele cazuri, și după). Bacșișu’ ar trebui să fie un lucru care exprimă mulțumirea mea față de ceea ce-mi oferi.

Am fost la nu știu ce terasă (îmi scapă numele) de prin centru’ vechi unde servirea a fost înceată, chelnerii ne-au luat chestii de pe masă fără să ne-ntrebe dacă se poate și nici mâncarea n-a fost cine știe ce în raport cu prețul ei. Deci, n-am fost mulțumiți nici unu’ de ceea ce ni s-a oferit, atunci de ce să las bacșiș (fie el cât de mic)? Doar că așa este “frumos”? Servirea n-a diferit cu mult de cea de la Venezia unde n-am lăsat nimic. Dacă eram la bodega din colț înțelegeam să nu am parte de cine știe ce servire, da’ dacă tot dau un ban măcar să mă simt și io bine. Mă rog, până la urmă s-a lăsat bacșiș, lucru care mi s-a părut fără motiv.

La întoarcere acasă am luat un taxi, când văd că trage pe dreapta și intră într-o benzinărie. Trebuia să alimenteze. Aparatu’ încă mergea și contoriza staționarea. Nu mă durea pe mine de 50 de bani sau cât a costat staționarea, da’ gestu’ în sine… poate mă grăbeam, poate aveam rău de benzinării etc.. Noroc că aveam bani ficși.

Sunt de părere că bacșișu’ ar trebui lăsat doar în cazul în care servirea este bună. Dacă totu’ decurge OK, las bacșiș. Dacă te mai și bagă în seamă ospătaru’ sau te întreabă “ce mai dorești”, “cum este”, “pot face ceva pentru tine” atunci las un bacșiș și mai mare. Da’ dacă îmi pierd timpu’ atunci n-am de ce să las bacșiș.

Un bun exemplu pentru ambele cazuri este Pizza Hut. Am mers odată la prânz și chelnerița ne-a pierdut comanda, lucru care ne-a făcut să ajungem cu 45 de minute mai târziu la serviciu. Bacșiș = 2 bani (pentru că nota se încheia în .98 lei), deși mâncarea a fost ca de obicei – bună. Și iată că de atunci s-a mai schimbat treaba – parcă mâncarea vine mai repede, nu se mai strecoară erori în comenzi, chelnerii îți cer feedback (fără să fie sâcâitori) sau dacă te mai pot ajuta cu ceva. Păi în cazu’ ăsta să tot curgă bacșișu’.

R(r)omania bunului simt

*** Chelnerițe și cocalari ***

Sună cunoscut titlul, nu? Am zis că dacă tot suntem în preajma alegerilor să mă dau și io connaiseur în ale politicii… right, sunt pline străzile de sloganuri așa că probabil inconștient mi s-a indus această expresie.

Anyway, să revenim la subiect (whatever it may be). Duminică m-am gândit că ar fi drăguț să merg cu maică-mea la Pizza Hut și am fost in Liberty Center (minunata zonă Rahova) să ne hrănim cu o lasagna. Servirea a fost OK, numa’ că lasagnele au fost un pic mai arse ca de obicei (zic de obicei deoarece aprox. de 3-4 ori pe săptămână acolo prânzesc cu colegi de la lucru).

Luni am continuat tradiția și am mers la Pizza Hut; deja chelnerița ne știa și doar ne-a întrebat dacă vrem ca de obicei. Ce m-a surpins însă a fost faptul că a venit la mine și și-a cerut scuze pentru servirea de duminică. M-am mirat un pic pentru ca mi s-a parut ca servirea fusese buna. Da,  fusese foarte aglomerat duminică și cele 2 chelnerițe d-abia făceau față, dar am fost mulțumit per total. Oricum, i-am zis că nu-i nici o problemă bla bla bla, dar Pizza Hut – Liberty Center a luat un +1 Respect Points de la mine, iar chelnerița +2 Respect Points. Buna creștere, fie ea impusă de context (restaurant cu renume) fie cultivată este un lucru demn de apreciat.

Eh, pe lângă polul celălalt se află următorul specimen. Mă urc în tramvai la Ghencea (ne menținem în zone selecte) și văd un el și o ea pe scaunele de handicapați (și bătrâni) vorbind despre IT, și anume despre faptul că lui nu-i mergea să primească nu-ș’ ce prin bluetooth. Că din când în când mai menționa organe genitale, asta e, unii au anticorpi împotriva inteligenței. Într-un final a primit marele fișier prin bluetooth care eraaaa…. o blestemată de manea care a început să polueze instantaneu atmosfera. Toți (n.r. oamenii care păreau inteligenți) și-au arătat prompt dezgustul pe față. Am strâmbat și io un pic din nas și m-am uitat pe geam. Ce a făcut coclitu’? A zâmbit tâmp (moment în care neuronul lui era pur și simplu fript de transferul de informații) și a luat-o pe gagică-sa de gât să-i spună ceva la ureche, uitându-se din când în când spre mine. Sincer nu-l credeam chiar așa de prost. Subtil omu’. Probabil că nu vroia să mă prind că-i zicea ceva de genu’ “Ce moacă are năsosu ăsta emolet n-ui place shukărimea noastră ce prost e că mă invidează.” Norocul meu că în mai puțin de 10 secunde am ajuns în stație și am coborât. Totuși, tare mă bătea gândul să dau și io drumu’ ringtone-ului meu la maxim…

Nelegat de subiect (decât accidental întrucât coclitu’ pomenit mai devreme era țigan), am o dilemă și o concluzie, fără prea multă legătură între ele:

Dilemă: Când țiganii calcă pe zonele marcate de S.P.E.R., se calcă pe ei înșiși?

Concluzie: Io cred că țiganii se discriminează pe ei înșiși mai mult decât o facem noi. Ați văzut vreodată un român să taie un țigan? Nici eu, în schimb am văzut țigani tăind țigani. Nu-i nimic, e și selecția naturală bună la ceva, nu?