Tag Archives: prostie

Fata cu dulce

Mi-am adus aminte de o fostă colegă de lucru (și nu, nu este o amintire plăcută). Ce mă oripila cel mai mult era atunci când îi suna telefonu’. Nu neapărat soneria – era pe vibrații – cât faptu’ că de-obicei era iubițelu’ iar fata noastră înțepea să volbească dlăgălaj. Nu aveam destul volum la căști și nici vreo melodie mai turbată ca să-mi izoleze timpanele de dulțegăliile ei. A, și o frază memorabilă care a rămas la noi în departament îi aparține tot ei și anume “te sălut dulțe, dulțe, dulțe, dulțe” (adresată tot bălbățelului ei). Scârbos.. mai ales că auzeam inevitabil tot – stătea lângă mine.

Și “dulceața” asta de fată venea tot timpu’ cu senvisuli la lucru din care mânca maxim 1, iar pe celelalte le arunca. Nu erau mari bunătăți de senvișuri – erau cu brânză, cașcaval și salată, da’ nu de asta le arunca. Ci pentru că se supăra maică-sa pe ea și o certa dacă venea acasă cu ele nemâncate. “Păi, de ce nu-i zici să nu-ți mai facă?” am întrebat toți. Pentru că se supără cică. Mda.. Girl’s got issues… Așa că decât să le arunce, niște colegi mai înfometați de dimineață i le cereau, iar ea părea chiar veselă și le dona. Chiar și când ăștia nu întrebau – ca să nu pară porci nesătui, fata venea și-i întreba Cale vlea senvisuli?“. Era fată bună așa în sinea ei, păcat că era cam toantă. Nu prea se legau sinapsele când venea vorba de programare sau de logică.

Ehei, fata asta a devenit legendă. Încă mai povestim și astăzi despre marile-i isprăvi noilor colegi sau celorlalți când ieșim pe la o țigară. Păcat că a plecat, era o sursă inepuizabilă de fun..

P.S. Dacă te intrebi care-i legătura dintre poza cu balerina și fosta colegă, well… era și balerină part-time la Opera din București. Deși fizicu’ o cam contrazicea..

Study study study II

*** Episodu’ 2 (sau 3 – dacă luăm în considerare Ai carte, ai parte)  din seria “Study, Study, Study” ***

Mă enerveză oamenii care nu vor să învețe, și aici nu mă refer la cei care sunt cu adevărat proști – adică pe care nu-i duce neuronu’. Mă refer la cei care au posibilități, capu’ îi duce, da’ ei tot vor mură-n gură informația, să vină din senin de la Dumnezeu, fără să caute, fără să se documenteze – pe scurt fără să pună mâna să învețe.

Mă uit la mulți oameni care sunt în anturaju’ meu sau prin al cunoștințelor mele și mi-e dat să văd dorință de cunoaștere, de a acumula cât mai multe informații, de a învăța, tocmai la oamenii mai dezavantajați – aș zice eu. Uite un exemplu: omu’ ăsta este destul de bătrân, da’ și-a luat PC. Și este singur și probabil că învață singur. Din câte am auzit s-a băgat și pe niște cărți de C/C++ ca să învețe un pic de programare.

Dar am văzut și oameni cu 2 facultăți (unii având la activ Politehnica pe unde acum vreo 20-30 ani se făcea ca lumea carte), absolvite cu multă muncă, oameni pe care-i duce capu’, da’ cărora le e o lene să învețe să dea un amărât de click pe PC de parcă ar fi fizică atomică. Mă enervează oamenii ăștia care fac risipă de creier bun. Și partea stresantă este faptu’ că genu’ ăsta de oameni vine la oameni ca mine – care le mai am cât de cât cu PC-urile – și întreabă chestii de genu’: “cum intru în opțiunile de mail de la Yahoo?“, “cum printez un document?“. Bă! Think! Uită-te pe toată pagina și prin meniuri că sigur găsești! Vorba aia, caută și vei găsi.

Mi-aduc aminte de o fostă colegă de la lucru pe care pentru a păstra numele confidențial o voi numi “Gherghina”. Aia tot venea și mă întreba de exemplu cum să fac ca atunci când trag de asta să se mărească cercul? și io îi răspundeam, nedorind să-i dau soluția mură-n gură, păi tre’ să-i mărești diametru cu X. Credeți că se apuca să vadă o metodă prin care să modifice diametru’? Nuuuu. Se ducea la alt coleg care-i scria codu’. Mă rog, ăsta e un exemplu greșit deoarece fătuca era tare… proastă. Da’ ați prins ideea.

Morala postării? (Încercați să) gândiți!

Later edit: am recitit postarea. Duamne, de câte ori am repetat cuvântu’ “oameni” în aceeași propoziție. Chiar stresant. Mă duc să borăsc!

Papagali

*** culmea, un post despre oameni ***

Sunt genu’ ăla de oameni care de multe ori își folosesc neuronul pentru a nu își pierde echilibrul când merg, pentru că a gândi este un efort mai solicitant.

Deci, ce sunt papagalii?

Papagalii, printre alte înțelesuri ale cuvântului, sunt (și) oamenii care iau de bune lucrurile zise de alții (fără să le experimenteze/probeze) și le propagă și ei la rându’ lor ca și cum ei ar fi gândit lucrurile respective. Un exemplu sper că relevant: îți spune unu’ că Metallica are solo-uri nașpa pentru că nenea Kirk știe doar 2 lick-uri (lucru în parte adevărat). Ce face papagalu’? Păi, în primul rând, el nu știe ce-s alea lick-uri și a ascultat doar 2-3 melodii de-ale Metallica, dar spune și altora cu o mare siguranță că Metallica sax. Și ce argumente folosește? Exact alea pe care le-a auzit, nu concluziile sale, ci faptul că Kirk (cacofonie intenționată) nu știe decât 2 lick-uri și pe alea le folosește non-stop. Cu nici un chip n-ar asculta vreo 2-3 albume Metallica pentru a-și face o opinie proprie.

Unde se găsesc papagalii?

Orice pătură socială are cel puțin 1 sau mai mulți papagali. Sunt un factor necesar evoluției omului, un exemplu de “așa nu”. Sigur ai pe cineva la lucru sau la școală (sau chiar în familie) care să fie din categoria asta. Dacă nu știi pe nimeni de genu’ ăsta, înseamnă că fie ești mort și citești blogu’ ăsta printr-un medium, fie ești unul dintre puținii norocoși care a fost privat de “privilegiul” întâlnirii cu un asemenea specimen.

Cum îți dai seama că ești papagal?

Vezi exemplul de mai sus cu descrierea papagalilor? Vezi dacă te regăsești în ea. Dacă vorbești aiurea-n crâng despre lucruri pe care le-ai auzit, pe care le iei ca atare și pe care le spui ca de la tine altora fără să le fi procesat… cip cirip cip! Dacă nu ești sigur de-o chestie pe care ai auzit-o, dar afirmi sus și tare că așa este, verifică-te de pene!

Acum, recunosc, și io de multe ori am căzut în capcana asta și de multe ori am afirmat lucruri pe care le-am luat fără să le verific și pe care le-am susținut cu vehemență prezentând argumentele pe care le auzisem și io.

Există vreun leac pentru papagalism?

Da, și se numește CREIER! Folosește-l pentru că d-aia îl ai, ca să și gândești cu el din când în când. Nu lua mură-n gură și nu folosi cuvânt cu cuvânt ce ți-a spus cineva ca și cum tu ai gândit lucrurile alea. Folosește-ți propriile tale concluzii sau măcar spune că așa ai auzit de la X.

O vorbă spune “folosește-ți capu’ că nu-l ai ca să nu-ți ploo-n gât”.

Unele femei…

*** Cre’ că numa’ femeile pot atinge anumite valori ale inteligenței care de-obicei converg spre 0 (zero). Nu contest faptul că sunt mulți bărbați retardați, dar unele femei parcă au talent în a nu gândi… ***

Voi expune 2 situații care să ateste afirmația de mai devreme:

1. De-obicei când plec de la prietena mea seara târziu iau un taxi și de multe ori taximetristul ascultă KissFM care la ora aia difuzează emisiunea aia cu sfaturi în dragoste, mă rog, ce-o fi. Mă amuză emisiunea aia pentru că dau sens zicalei ăleia cu”mare Ți-e grădina, Doamne…”. Ei bine, săptămâna asta am auzit la un moment dat de o fată al cărei prieten/iubit a violat-o, a desfigurat-o și săraca a ajuns în comă la spital. Totuși, ea și-a revenit și și-a făcut operație estetică. Bun. Ai zice că a învățat o lecție, nu?

Well… după câtva timp l-a iertat pe iubițel și s-a combinat iar cu el.(?!) În momentul acela cre’ că ultimul ei neuron și-a făcut harakiri. Cum, mă?! But wait, it gets better. Evident că tipu’ și-a făcut treaba și dup-aia i-a dat flit, dar ea a prins curaj și i-a spus că e un porc și un pervers. O da, i-a dat-o în moalele capului, l-a demoralizat. 1-1 pentru fata proastă. Right.. Păi e de înțeles, din moment ce ultimul neuron deja murise. Ăsta e cazul fetelor cu sindromul Stockholm. Iubitu’ te bate, te dă cu capu’ de calorifer și îți umflă mufarina, dar tu-l iubești așa de mult pentru că, de fapt, el e așa drăguț cu tine (atunci când vrea să facă sex). Doamne, dă-le o moarte ușoară ăstora ca ea, că dacă o țin tot așa…

2. De curând am primit un link ca s-o votez pe o cunostință care participă la un concurs. În concursul ăsta,  câștigătoarea cică ar primi o operație de mărire a sânilor în valoare de vreo 5000 euro. Ok, m-am uitat la motivele pentru care își doreau concurentele această operație și cam toate spuneau așa:

  • e visul lor de când erau mici să aibe niște forme mari și atrăgătoare
  • de când erau mici visau la niște sâni magici (cum sunt ăia nu-ș’… maybe they do magic tricks…)
  • această operație le va face să fie mai încrezătoare în ele
  • sunt foarte complexate
  • simt că bărbații lor se uită după altele și nu vor să-i piardă (buhu). Aici tre’ să dezvolt un pic. Era vorba de o tipă care se combinase cu unu care era deja căsătorit. Ăsta a divorțat de aia și s-a căsătorit cu tipa asta, iar acum ea nu mai arată așa bine ca atunci (duh) și se îngrijorează ca poate o părăsește pentru că a observat deja că soțu’ se mai uită și după altele. Păi ce credeai, cap sec, că se va întâmpla când te vei mărita cu un d-ăsta ca el? Hm?!

Și majoritatea invocau motivul că ăsta e cel mai mare defect al lor! Nu prostia, ci sânii. Mai erau și unele care vroiau operația doar de chestie, pentru că se poate și pentru că augmentează look-u’ (ca un machiaj). Totuși, m-a lovit asta cu “cel mai mare defect” sau “complex”. Eu am nasul mare și nu-s cine știe ce arătos, dar am abandonat complexele astea cam pe la 14 ani… Sincer, eu aș fi cel mai îndreptățit la operația asta pentru că eu nu am deloc! Când dai cuiva bani dai de-obicei celui care chiar nu are deloc, nu? Deci, eu ar trebui să câștig operația asta.

Anyway, am stat și am analizat treaba și mi-am dat seama că nouă, bărbaților, ni se cam rupe. Nu prea am auzit de bărbați care să dorească să-și mărească ceva. Nici măcar cocalarii ăia care se duc la sală. Pentru că noi știm care este adevărata frumusețe, dragă…Ahem! De fapt, pe noi nu ne prea interesează. Nu-ți place cum arăt? Asta e…

Și totuși, dacă un bărbat iubește o femeie cu adevărat, o să-i pese mai puțin de modul în care arată ea (cu toate că are și el o importanță!) pentru că accentul va fi pe relația dintre cei 2 (mamă, ce deep sunt). Dar dacă o să vrea doar o păpușă gonflabilă îmbunătățită pe care s-o scoată din dulap când vrea prințul Albert atunci operația e musai!

În concluzie, dacă sunt fete care citesc postu’ ăsta, vă rog din suflet să gândiți. Știu și respect faptul că unele faceți acest exercițiu de mai mult sau mai puțin timp și știu că cititoarele mele sunt deștepte și că acest post l-am scris pentru pereți pentru că de-obicei intră doar oameni deștepți pe el. Da’ poate, cine știe, o intra cândva o pițipoancă de pe Gugăl…

De ce nu-mi plac BMW-urile

*** DISCLAIMER: vizionarea acestui post nu este recomandată persoanelor cu IQ sub 100. Genul post-ului: pamflet pe-alocuri exagerat ***

  • Pentru că au muzică nașpa: țipă maneaua chiar cu și geamurile închise
  • Pentru că au doar o viteză și se uzează repede la cerculețe pe suprafețe rigide
  • Pentru că nu sunt versatile: avansatul pe plajă este uneori greoi
  • Pentru că sunt nesigure: le văd des în stâlpi, terase, lacuri și alte locuri exterioare carosabilului
  • Pentru că ocupă două locuri de parcare și de multe ori și două benzi
  • Pentru că, matematic vorbind, limita sumei IQ-urilor persoanelor din mașină tinde spre -∞
  • Pentru că interiorul miroase urât: fie a exces de parfum ieftin și dulce, fie a transpirație de alaltăieri
  • Pentru că sunt substituent de organ copulator
  • Pentru că promovează jmekerizmu’ și proasta creștere

De fapt, ați ghicit. Sunt doar invidios…