Tag Archives: timp

Niuz

Precum ați observat, cei care ați mai rămas pe aici, n-am mai scris de ceva timp. Așa cum spuneam pe Twitter și pe Facebook o să mă concentrez asupra altor proiecte în detrimentul blogului personal din 2 motive:

  • N-are rost să scriu banalități mediocre zilnic (mai bine le scriu mai rar pentru că deranjeaza mai puțin)
  • Blogu’ nu produce nimic și nu vreau să fiu înțeles greșit aici. Nu plănuiam să fac bani din blogu’ ăsta și nici n-am făcut, dar timpu’ pe care-l investeam în el era destul de mare, timp pe care puteam să-l investesc în ceva mai util și/sau mai important.

Așa că am luat 2 decizii:

  • să mă concentrez pe alte proiecte (fie prafuite, fie noi) care au o rentabilitate ipotetică mai mare decât blogul
  • să scriu aici doar când (voi avea chef să) am ceva de zis, asta însemnând că intervalu’ de postare va fi aleator; azi pot scrie 2 articole, iar toată săptămâna să nu mai apară nimic.

Stay tuned că mai vine unu’ pe conductă :)

Du iu spic romeinian?

Sunt unele persoane care nu știu să accepte un “nu”. Am fost contactat ieri dimineață de un domn, că are un produs software pe care vrea să-l încerc și la care eventual să lucrez pe partea de programare. I-am spus omului că sună interesant, numa’ că n-am skillu’ așa de mare și că n-am timp.

Și aici a început show-ul. El o tot dădea că poate ai timp 5 minute, poate 5 minute la fiecare oră, nu că tu trebuie doar să dezvolți părticica aia, lucruri la care io tot răspundeam cu “înțeleg, da’ nu am timp de așa ceva”. El nimic, o ținea pe-a lui. Mă mir că nu i-am dat ignore (eu care în trecut pentru un buzz dădeam ignore). Mă rog, parea care a fost amuzantă a fost atunci când m-am enervat și i-am spus că “discuția se încheie aici”, iar el mi-a răspuns “Nu iti trebuie timp.. mai vorbim si altadata…”. În momentu’ ăla am pufnit în râs. Omu’ ăsta este incredibil. Voiam să-l întreb dacă nu cumva este din Rep. Moldova că ăștia de obicei insistă enervant de mult (trăiască generalizarea!).

Voi ați dat cumva de lepre d-astea care se țin ca scaiu’ de tine?

Rescue Time

Ca să nu las blogu’ nescris înainte să mă culc (mda, azi mă culc așa de devreme.. ), o să v-arăt un tool mișto pe care l-am descoperit astăzi (de fapt, un coleg mi-a spus despre el).

Se numește Rescue Time și poate fi luat moca de-aici. Practic, progrămelu’ ăsta îți permite să-ți analizezi activitate – cât stai să lucrezi și cât o arzi pe net – după ce îi faci niște setări elementare fiind ajutat de către site. Pare destul de capabilă chestia asta de 2MB având în vedere că-și dă seama dacă stai cu fereastra de lucru deschisă, da’ de fapt tu nu scrii nimic în ea. Mă rog, mi s-a părut drăguț.

L-am luat la lucru și o să văd la sfârșitu’ săptămânii raportul. Nu-mi plănuiesc neapărat să-mi optimizez activitatea, ci pur și simplu vreau să văd cam cum se-mpart cele 8 ore de la lucru.

Hai noapte bună!

Tempus fugit

*** Parcă acum o zi era vineri seara ***

Nu ți se pare că parcă nu mai ai timp de nimic? Vrei să faci multe chestii, să vizitezi nu-ș’ ce țară sau oraș, ai un proiect în minte pe care vrei să-l pui în aplicare, vrei să-ncerci un experiment etc. Eu sunt unul dintre cei care vrem să facem multe multe chestii, da’ parcă timpu’ fuge de noi. Muncești 8 (!!) ore/zi (unii sunt mai zeloși și își permit chiar mai mult – omaigad!) și dup-aia doar prin oraș mai mergi sau într-un loc care să-ți asigure că în intervalul 11 PM – 3 AM vei ajunge acasă (Doamne ajută!).

Vreau să merg pe undeva prin lume, să mă plimb. Cre’ că Veneția ar fi primul loc pe care l-aș vizita. De ce? Habar n-am, ideea de oraș pe ape mă atrage. Dar asta implică bani, și în mod special TIMP. Păi unde să mai ai timp de plecat când am exagerat de multe idei de proiecte?

Proiecte, alte belele.. Multe idei, puțin timp, pe care să o pun în practică prima? Oare merită? Cât TIMP trebuie să investesc până să m-apuc de alt proiect? Da’ cu trupa cum rezolv? A da, trupa… alt lucru, pff! Când să strâng oamenii? Cât TIMP trebuie să investesc în scouting? Când o s-avem repetiții? Cine, ce o să compună?

Ca să nu mai adaug viața socială. Cre’ că pe asta trebuia s-o adaug la început. Hm.. și viața de creștin care presupune și ea un cumul (mai mare) de atenție acordat lui Dumnezeu.. și adunarea împreună a credincioșilor la biserică (nu spun că este povară, ba din contră îmi face plăcere, numa’ că și asta presupune TIMP)

Cam haotic creieru’ meu… de fapt, cam haotic sunt io de-obicei. Hm… poate și haosismu’ (ce bine sună, nu?) ăsta îmi mănâncă din TIMP. Sau poate că el e principalu’ factor. Hm…