Tag Archives: Viața

Niuz

Precum ați observat, cei care ați mai rămas pe aici, n-am mai scris de ceva timp. Așa cum spuneam pe Twitter și pe Facebook o să mă concentrez asupra altor proiecte în detrimentul blogului personal din 2 motive:

  • N-are rost să scriu banalități mediocre zilnic (mai bine le scriu mai rar pentru că deranjeaza mai puțin)
  • Blogu’ nu produce nimic și nu vreau să fiu înțeles greșit aici. Nu plănuiam să fac bani din blogu’ ăsta și nici n-am făcut, dar timpu’ pe care-l investeam în el era destul de mare, timp pe care puteam să-l investesc în ceva mai util și/sau mai important.

Așa că am luat 2 decizii:

  • să mă concentrez pe alte proiecte (fie prafuite, fie noi) care au o rentabilitate ipotetică mai mare decât blogul
  • să scriu aici doar când (voi avea chef să) am ceva de zis, asta însemnând că intervalu’ de postare va fi aleator; azi pot scrie 2 articole, iar toată săptămâna să nu mai apară nimic.

Stay tuned că mai vine unu’ pe conductă :)

Scurte: Si nu ne duce pe noi in ispita

Tot românu’ spune cel puțin o dată pe an un Tatăl nostru și zice “și nu ne duce pe noi în ispită”, da’ se pare că de multe ori noi singuri ne aruncăm cu capu’ înainte atunci vine vorba de așa zisele ispite. Ceva de genu’ “și nu ne duce pe noi în ispită, ci lasă-ne că ne ducem noi și singuri”. Ca niște copii mici cărora le spui că mănâncă bătaie dacă desenează pe pereți, iar ei se uită în ochii tăi în timp ce încep să dea cu creionu’ pe perete. Evident, îi bați. Tu știai că asta se va întâmpla, ei știau că asta se va întâmpla.

Așa suntem și noi. Știm că dacă facem un anume lucru nu este OK și că va trebui să suportăm niște consecințe neplăcute (mai grave sau nu), da’ totuși îl facem. Și apoi urmează consecințele neplăcute de care eram deplin conștienți că vor veni. Dar totuși avem pretenția ca Dumnezeu să nu ne ducă în ispită. Nu este acesta un mic abuz? E ca și cum ai zice “sar în cap de pe bloc și Doamne-Doamne o să mă păzească de cel rău (în cazul nostru, asfaltu’) că m-am rugat Tatăl nostru”. Dumnezeu nu este salvamaru’ de serviciu. Da, îți spune o dată “ho, bre, că o iei pe arătură”, îți spune și a doua oară “bre, Vasile, nu sări că te faci țăndări” și a treia, va încearca să nu te ducă în ispită. Da’ până la urmă cu toții avem liber arbitru, iar dacă tu ții neapărat să faci ca tine, treaba ta.

Partea tristă este că unii nu învață din greșelile lor, ce să mai zicem de învățatu’ din greșelile altora.

In pana de idei

Da, da, știu că în ultimu’ timp am băgat numa’ bălării pe blog, da’ am cam rămas fără idei. De fapt, nu am rămas fără idei, ci am rămas fără surse pentru idei.

În sâmbăta de după concert am puturoșit în ultimu’ hal și încercând să caut un film la care să mă uit am dat peste un serial de care tot auzisem – How I Met Your Mother – și m-am uitat la primu’ sezon dintr-un singur foc, de la 7-8 seara până la 5:30 dimineața. Partea nasoală a fost că trebuia să mă trezesc la 8 așa că am avut ceva de furcă. Anyway, serialu’ nu este cine știe ce nici pe plan artistic, nici pe planul narativ, da’ este destul de captivant – cel puțin pentru standardele mele joase. Și astfel, într-o săptămână și ceva, am văzut 4 sezoane. Mă uit în timp ce mănânc dimineața, în RATB/metrou și când sunt acasă și fac puțină pauză de la alte treburi. Lame, I know, but I’m a sucker for series :). Astfel am ajuns într-o stare de zen; nu mă mai deranjează babele pe care, de fapt, nici nu le mai observ, nu mai dau cu ochii de colegi care se fac că nu te văd, nu mai bag de seamă aglomerația – totu’ e OK pentru că am serialu’ pe telefon.

Pe lângă mania cu serialu’, timpu’ îmi mai este ocupat cu un proiect (de fapt 2) la care lucrez. Nu știu cât succes va avea (dacă va avea), da’ este derivat dintr-una din pasiunile mele – jocurile. Așa că-mi petrec timpu’ bibilind pe la CSS, scriind ceva postări, citind eBook-uri și adunând materiale. Încă nu i-am dat drumu’ și o să-l mai țin ceva timp în beta pentru că mult de muncă este (după cum ar zice Yoda).

La astea adăugând locu’ de muncă deja ziua se apropie de sfârșit. Vestea bună este că How I Met Your Mother are doar 6 sezoane deocamdată, iar proiectu’ celălalt a trecut de alpha, așa că ceva postări mai de Doamne-ajută o să apară în curând. xoxo

Antimonotonic

De la un timp, mai precis de când m-am angajat prima oară (la Ubisoft) am intrat într-un lanț de acțiuni care se repetă săptămânal. Mă trezesc la 7, mă duc la budă la 7:45, la 8 fac duș până la și 20, și dup-aia plec la lucru. Dacă e luni sau vineri, stau acasă, al’fel marți am repetiție, miercuri poate mă duc și io cu Teo prin oraș, joi am ceva studiu, sâmbătă repetiție cu trupa și duminică am de cântat. Și același ciclu se repetă de câteva zeci de luni încoace, în fiecare săptămână; poate ceva diferit la fiecare 3-4 luni, după care totu’ revine la monotonia prestabilită. D-aia mi-am și propus să mai sparg din programu’ ăsta fix pe care mi l-am făcut în timp și să mă mai întâlnesc cu prietenii, să mai particip la diferite întâlniri, acțiuni, chestii d-astea.

Când a fost ultima oară când ați făcut ceva trăznit sau ceva rupt din rutina zilnică? Nu știu ce fel de viață aveți voi, da’ a mea devine convergentă (adică este limitată și monotonă – mda, math geek joke). Sunt un mic roboțel cu claie pe cap și nas mare. Mă rog, și alte feature-uri, da’ în prinicpal poți ghici ce voi face într-o anumită zi din săptămână. Când a fost ultima oară când am făcut ceva ieșit din cotidian? Hm, cre’ că la ziua unei prietene când am fost in parcu’ Izvor pe la 11-12 noaptea și ne-am dat în toate leagănele. Aia a fost, deși ceva mic și nesemnificativ, ceva nou, neobișnuit – în loc să mă duc acasă și s-ajung înainte de 10 ca să mai o ard 2-3 ore pe net.

De exemplu, azi am fost la Caru’ cu bere și la un moment dat am început toți de la masă să-i cântăm “La mulți ani!” lu’ Teo. Deși… nu era ziua ei. Și i-am cântat toate 3 strofele – La mulți ani, Mulți ani trăiască și Și cine să trăiască. Și a fost mișto, spontan, toată lumea se uita la ea și zâmbea, iar ea avea o expresie priceless. Încep să fac și io ca Leto II Atreides din Dune să mă bucur și să savurez fiecare moment în care se-ntâmplă lucruri neobișnuite, surprinzătoare.

Hai că am și un mic sondaj pentru voi:

[poll id=”7″]

Conditia de taran

Multi zic ca atunci cand oamenii de la tara ajung la oras, acestia se schimba. Insa toata schimbarea asta este de fapt doar un lucru de suprafata. Deep down ei sunt tot aceiasi tarani de la Obreja. Si aici nu folosesc termenul de taran in sens negativ si nici nu ma refer la cei din orasele de provincie. Nu, ma refer la taranul roman, ala care la 5 ani mulgea ugeru’ vacii si dadea de mancare la animalele din ograda.

Sigur, poate unii se poarta sau vorbesc altfel, mai elevat, atunci cand sunt la un interviu pentru un job sau vor sa cucereasca o tipa. Insa atunci cand sunt singuri ai fi surprins sa vezi “bestia”. Tot slana cu ceapa si sare va mananca. Tot tricou’ ala rupt si nespalat de nu stiu cate saptamani il va purta pe post de pijama. Tot nu va folosi apa de gura sau peria de veceu, desi la serviciu este ireprosabil, curat, ordonat. Acasa, insa, este ca-n bojdeuca in care a crescut; mai lipsesc gainile si cultura de rosii.