Tag Archives: wanna-be

Scurte: Haters gonna hate

Oare câți din ăștia care turuie că iPhone (iPhone, nu Apple, este o diferență mare) e muci s-au jucat cu unu’ mai mult de 10 minute?

Oare câți OStarzi care țin sus și tare că Apple și Linux sunt muci, iar Windows este zeu au folosit vreodată unu’ din sistemele alea de operare?

Oare câți mari cunoscători de chitări care spun că Fender rulez, da’ Ibanez sax au pus mâna vreodată pe un model care să coste mai mult de 1500 lei?

Oare câți dizainări care se dau mare cu Corelu’ și îngroapă Photoshopu’ le-au încercat pe amândouă mai departe de faza de instalare?

Mă rog, este valabil și vice-versa și lista de întrebări poate continua la nesfârșit. Omu’ are obiceiu’ să fie părerist și chiar dacă nu se pricepe într-un domeniu mai deloc, el tot pretinde că are o părere pertinentă. Mhm…

Wanna be

*** Fițari, domne… ***

Unul dintre lucrurile pe care nu le suport este să văd oameni care sunt praf într-un anumit domeniu, dar care țin sus și tare că sunt ceva, că știu ei mai bine sau că nu-ș’ cine le-a spus că așa e bine și așa e, fără dubii. Nu pot să-i sufăr pe ăștia (sigur, aici aș putea să zic de Manolovici și de mulți alții, dar mă voi opri asupra unor exemple pe care nu doresc să le detaliez prea mult).

Ca muzician, intru în contact cu… muzicieni sau cu d-ăștia wanna-be. Muzicienii cu fițe sunt cât de cât OK; măcar au cu ce să se laude, cântă la X instrumente, au tehnică, inspirație etc. . Bottom line: au cu ce! Dar, vin ăilalți…

1. În primu’ rând sunt ăia care cred că dacă ai o chitară mai scumpă ( gen 500 – 600+ € ), atunci o să și cânți mai bine. De unde?! Dacă acum ți se fâstâcesc degetele pe un grif de 20 RON, crede-mă, la fel se vor mișca și pe unu’ mai scump.

2. Mai sunt și specimenele care dacă le spune cineva că Gibson e bun, restu’ sunt jaf, ei susțin la fel, chit că n-au pus mâna pe al’ceva (ăștia sunt mai peste tot, nu numai în muzică). “Frate, ai Ibanez? Praf, frate, Gibson rulează grav!”. Ei bine, am cântat pe unele chitări no name care sunau mai bine decât unele chitări de multe sute de € de la Ibanez, Fender, Epiphone etc. Un bun exemplu este chitara “G Cash Edition” (nu mă întreba, habar n-am!) de la Valaori ale cărei doze sunt absolut geniale. Păcat că se dezacordează repede.

3. Apoi mai sunt cei care dacă nu te știu, înseamnă că ești cineva praf. De exemplu, am avut o cântare pe undeva, în locul cuiva care lipsea și am cântat la tobe (acolo aveau electronice). No problem. Însă când am auzit sample-urile kit-ului am zis no way și am început să le schimb (cu acordul unuia responsabil de-acolo) cu ceva mai plăcut urechii. Și așezarea trigger-elor era foarte îngrămădită și l-am mai aerisit un pic. Să vezi fițe pe ăla când a văzut schimbările – el care de-abia screme un 3/4 și un break. Un țâcă de 14 ani Un copilaș, căruia d-abia i-au dat tuleii. Crede că dacă face tobe cu nu-ș’ ce tobar vestit (care de-altfel este bun) este și el mare zeu.

Bă, băieți… băgați-vă mințile-n cap. Învățați de la oricine și fiți deschiși că al’fel o să vă dea viața multe peste bot.

Ați întâlnit d-ăștia? Nu mă refer numa’ în muzică – exemplele mele au fost de-aici pentru că am activitate în ramura asta.

P.S. Și încă nu v-am zis de ăla cu 12-string chitara jmekeră…