Tag Archives: WoW

Jocurile si limba mamei tale

Da, da, puteți să spuneți că sunt ciudat, da’ am o boală pe desenele/jocurile traduse. Și cum de desene m-am plâns, acum a venit și rându’ jocurilor.

În anii 90 când au apărut clasicele (Day of the Tentacle, Warcraft, Dune etc.) toată lumea le juca în engleză și era fericită. Eh, da’ la un moment dat cuiva (care pun pariu că nu era jucător, ci doar ceva pe la Marketing) nu i s-a părut politically correct să nu aibă și în limba mamei lui jocu’ și astfel a apărut primu’ joc tradus. Habar n-am care-i ăla, da’ sigur așa s-a-ntâmplat! Oricum, copil fiind habar n-aveam ce spuneau/scriau ăia, da’ știam că de la A la B se ajunge doar cu un shotgun prin monștri. Hai că nu-i așa greu, nu?

Mă uitam astăzi pe site-u’ World of Warcraft (să zicem un joc arhicunoscut) în franceză și pur și simplu nu mă puteam opri din râs. Fiți atenți: Péninsule des Flammes infernales traducere pentru Hellfire Peninsula. Tare, nu? Sau cum ar fi ca titlu’ ultimului expansion (World of Warcraft: Wrath of the Lich King) să fie tradus așa: “Lumea meșteșugului războiului: Mânia Regelui lipitoare”?

Pur și simplu, unele chestii nu sunt menite să fie traduse sau să sune bine în altă limbă. Voi ce părere aveți? Dacă ar fi posibilitatea ca toate jocurile să se traducă în română de către profesioniști, ați juca variantele traduse sau cele în engleză?

[poll id=”12″]

World of Progcraft

Într-o dimineață mă trezesc din somnu’ meu adânc – pf, ora 7… slavă Domnului pentru telefoane cu snoozing. Într-un final mă dau jos din pat, îmi fac igiena, îmi iau gear-u’ pe mine și mă car la lucru.

Ajung la birou, pac îmi dă șefu’ un quest. Opa! Poate fac și io level sau măcar ceva gold. Dar mare-mi fu surpiza când aflai că pentru zona unde aveam quest-u’ nu aveam hartă și, mai rău, quest-u’ era cu un level mai mare decât mine. BĂ! Dăi și caută Marele Gândac, mai omoară gângănii pe drum, dar din păcate n-aveam [The Gloves of Skillful Coding +3] așa că am stat ceva până să găsesc boss-u’.

La un moment dat, un mare gândac iese în fața mea (de vreo 4000 linii). “Ăsta clar e boss-u’ “, îmi zic și mă pregătesc de confruntare. Norocu’ meu că aveam [The Sword of the Typewriter +1] care îmi dădea +1 Coding Speed și încep să-i ard lovituri. După câteva ore de bătaie văd că d-abia îi luasem 10% din viață așa că l-am chemat pe unu’ de level mai mare din guild să m-ajute. Și începem amândoi să-i cărăm lovituri boss-ului până îl lăsăm cu vreo 40% la viață când vaca de gândac dă Silence așa că nu mai puteam să scriem cod. Ce prostie, așa că ne-am pus pe așteptat ca să treacă efectu’ vrăjii. Între timp, colegu’ de level mai mare pleacă, da’ îmi lasă niște poțiuni de viață și de mana așa că dau vreo 2 pe gât și m-apuc iar de dat în Marele Gândac. Într-un final, moare și să vezi jubilare pe mine. Deja mă gândeam ce item o să primesc, XP, gold – foarte tare.

Mă întorc la quest giver (șefu’) încântat să-i spun că am terminat quest-u’. Ce conta că tot echipamentu’ de pe mine era praf, măcar bătusem boss-u’. Și dau să vorbesc cu șefu’, îmi dă ceva XP (nici măcar de un level), când văd că mai vine un quest! În același loc unde-l avusesem și pe celălalt! Pff, urăsc quest chain-urile!

Traducere: am primit un bug pe o componentă la care n-am mai lucrat până acum. Mi-a luat ceva timp să văd unde era bugu’, între timp m-a ajutat și un coleg, da’ n-am găsit sursa problemei. Abia ieri i-am dat de cap și astăzi am rezolvat problema, ÎNSĂ se pare că mai este o anomalie în anumite cazuri, deci tre’ să văd acum care-i particularitatea cazului ăsta și să o elimin.

Gamerite

Gameriță = s.f. fată care este gamer (care se joacă jocuri pe PC sau pe consolă)

Sunteți gameri sau, pă românește, jucați jocuri? Și nu mă refer la miniclipisme sau jocuri flash de pe Newgrounds. Mă refer la the real deal – Counter-Strike, World of Warcraft, DoTA, Modern Warfare – d-astea serioase. Ei bine, un lucru am observat de-a lungul carierei mele de geimăr. Fetele care joacă sunt… um, să zicem că pun mai multă pasiune într-un joc. Ați văzut vreodată o fată jucând Unreal Tournament și să și-o fure de câteva ori? Eu am văzut. Hulk SMASH! Angry german kid reloaded.

Știu câteva fete care joacă WoW. Freaks! Una s-a lăsat cu greu convinsă să-și facă și ea un personaj cu care să joace. Greu, greu. Că n-are chef, că nu-i fun. Și a avut dreptate. Nu e fun, atunci când un noob îți sparge botu’ de mai știu io unde. Să vezi nervi acolo, aruncat cu obiecte dacă îți permiți să o deranjezi, mârâituri, violență domestică. S-a mai domolit acum, dar știu că deep inside monstrul nu e mort, ci doar doarme. Dar în primele săptămâni de contact cu jocu’ parcă era formatată. “Am văzut un aliac, i-am spart capu’ (…) Am fost într-un dungeon și mi-am luat nu-ș ce item”. D-abia aștepta să se termine programu’ de la lucru ca să se ducă acasă să joace VoV. Azi am aflat de o colegă de la lucru joacă și ea VoV de vreo câteva săptămâni – la fel, monstru’ tre’ hrănit și d-abia așteaptă să ajungă acasă să omoare hordaci/aliaci și să facă levăl.

Mențiune: nici una din fetele de mai sus nu sunt stereotip de nerd girl tocilare fără viață socială și urâte ca o gheată de soldat ruptă după un maraton de 2 zile prin noroi. Dimpotrivă, sunt sociabile, arată bine și sunt și deștepte (știu, suna utopic).

Io, sincer, n-am văzut nici o fată care să fie cât de cât calmă când joacă un joc (online mai ales) și mai moare sau pierde uneori. Care-i faza? Voi ați văzut? Și v-am spus, Solitaire nu se pune (cu toate că unele fac urât și când pierd acolo..).

În încheiere, având în vedere că nu am posibilitatea să pun filmulețe embedded de la Youtube China (da, știu, nu întrebați care-i faza cu YoutubeCN), iaca niște link-uri care arată exact cum sunt gamerii americani, iar în VoV sunt mulți mulți d-ăștia: episodu’ 1 și episodu’ 2. Warning: fowl language.

Vreme trece, vreme vine, Joseph Fighter dupa tine

*** O scurtă călătorie în timp declanșată de o discuție cu Andrei ***

1993. Toamnă. Atunci a început clasa întâi pentru mine și pentru colegii mei (evident, nu?) și acolo s-au legat primele prietenii. Țin minte că-mi făcusem un prieten pe nume Cosmin – bun băiat, ultima oară era ceva prin Franța – și ne jucam tot felu’ de tâmpenii, ba de-a Sailor Moon-ii (sau asta era mai târziu?), ba de-a Biker Mice from Mars (eu eram șmecheru’ cu mâna de robot – Modo, parcă), ba de-a idioții. Printre alte jocuri ne-am făcut fiecare câte un personaj care reprezenta varianta super-erou a fiecăruia dintre noi și tot inventam scenarii în care ne jucam de-a omorâtu’ borgilor sau a mai stiu io căror personaje imaginare. Astfel, eu devenisem Joseph Fighter (de fapt prima oară fusesem Joseph Ranger, da’ nu-ș’ ce s-a-ntâmplat și-am devenit Fighter, eh… o altă poveste)… cât de penal sună acum :D. Faza asta cu Fighter-i cuprinsese și pe alți prieteni și ne-am făcut o comunitate mică (nici nu existau guild-uri pe vremea aia) de pitici cu imaginație mult prea bogată. Așa că eram Cosmin Fighter, Mircea Fighter, Johnny Fighter (adică ăsta), Joseph Fighter, X Fighter și încă vreo 2-3.

Și cum eram noi pitici șmecheri făceam benzi desenate cu personajele astea (nu ca spălații ăștia pe creier de azi care visează numa pokemoni și WoW) și chiar nivele de jocuri (de-ar știi companiile de jocuri ce level designeri bengoși eram…). Păcat că nu mai am nici o dovadă a acelor vremuri trecute… Noi cam astea ne jucam pe-atunci, eram cam autiști – ce-i drept – axați doar pe asta, nu pe frunza sau mai știu io ce jocuri românești tradiționale.

Subiectul ăsta cu Fighter-i… it brings back memories. Cre’ c-o să mai scriu despre…

Voi de-a ce vă jucați când erați mici?